Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
Pe mine cine mă apără? E întrebarea pe care mi-o pun zilnic. Mă taxează Guvernul. UBER-ul mă distruge cu PIN-ul. Poliția nu prinde borfașii și criminalii. Traficul e balamuc. Supermarketurile mă fură la mălai. Acum îmi dă dambla Capacul. Capacul mi-a pus capac. Umblă în piață dopul care nu se deschide. Dopul-capac care e-nfiletat atât de tare încât nu-l poți deschide. Borsecul, Dorna și alți distribuitori de apă simt furia mea, dar curând toți distribuitorii de ape la PET vor introduce SGR-ul. Așa că voi fi furios mereu. Ce e SGR-ul? De ce SGR-ul îmi îmbuteliază așa tare apa? De ce SGR-ul îți taie pofta de viață? Cum de mi-a sărit muștarul de la capacul de plastic și am ajuns la principiul filosofic SGR – Sistem Garanție Returnare, toate într-o poveste de om cum alta nu a existat. Și nu există. Și va exista de acum mereu în viața noastră.
Când sunt pe stradă, mi-e sete. iau o sticlă de apă. Nu se deschide capacul.
Sunt la serviciu, mi-e sete. Iau o sticlă de apă. Nu pot deschide capacul. Râd colegii de mine.
Sunt acasă. Mă uit la film. Mi-e sete. Iau o sticlă de apă din frigider. Mi-e imposibil să deschid capacul. Râd copiii de mine.
Sunt singur. O frec. Mi se face sete. Iau o sticlă de apă să beau. Mi-e imposibil să desfac capacul. Mi-e jenă de mine. Înc-o dată-mi dau seama cât de ratat sunt.
Dopul PET-ului cu apă sau suc îmbuteliat mă umilește. Nu pot să-l deschid. E prins prea tare de sticlă.
Pe mine cine mă apără de un banal capac? Cine? Cine?
E nouă seara. În mahalale lumea se retrage la culcare sau la “drogare” și culcare. Suntem capii ca caprele. Ne termină munca, ne termină făcutul nimicurilor. Unii dintre noi dormim cum ne cuibărim. Alții se droghează ca să “visează” și ei paradisuri. Eu sunt cu trei mitocani de teapa mea într-o crâșmă departe și beau. Discutam aprins despre RO-Alert când pe masa noastră a aterizat o dronă. O sticlă de apă minerală care nu se desfăcea. Bă, patru oameni n-au dat gata un capac. Crâșmarul ne dă altă apă. La fel. Ne oprim atenți la prima sticlă. Ciupisem câte un șpriț, nu eram nici bine dispuși măcar, ce beție… Capacul bine legat pe șurub, pe ghivent
Îl privim atent pe capac. Luăm sticla la mână. Deci, nu se desface normal, prin deșurubare.
Tragem de dop, nu merge. Dăm cu ea în zid ca cu o grenadă. Nu vrea. Iar o luăm la desfăcut. Dăm cu ea de cantul mesei exact pe cusătură. Nu vrea, domle, nu vrea! O ia un băiat mai forțos ca noi ș-o dezmiardă. Capacul nu se desface! Suntem cu nervii la maxim, cu cheful la pământ. Înjurăm gros sticla, producătorul, pe borsecar. Ne îmbătăm de porcăriile pe care gâtlejurile noastre le aruncă-n aer. Suntem însetați de adevăr: cine ne-a făcut asta? De la mesele celelalte ni se spune că și ei au pățit-o, dar până la urmă au biruit dopul. Crâșmarul ne zice că mereu se plâng clienții de nasoleala asta.
Zice el: E SGR-ul! Ce e SGR-ul? Sistem Garanție Returnare. Impus de UE.
Aplicat de companiile de vândut apa. Cică un capac trebuie să ajungă împreună cu sticla la returnare. Sticla fără capac nu se primește la SGR Sistem Garanție Returnare. Bă, vă dați seama de la ce ne certăm noi? De la SGR, de la un capac amărât de apă? Ce-am făcut cu capacul? Am cerut un cuțit să tăiem capacul în două. N-a mers. Am cerut tirbușon să facem gaură în dop. N-am nimerit. Eram prea furioși. Am dat iar cu sticla de pământ. N-a mers. Am luat iar cuțitul, i-am dat cep. A mers, dar după ce apa minerală ne-a împroșcat pe față. Băi, cum am ajuns, fraților! Ca un biet capac să ni se opună poftelor?
Un capac pus pe ghivent, un capac înșurubat nu vrea să se deșurubeze. Se opune consumului. Este și apa interzisă?
Căci altfel cum de au pus sacagii ăștia așa capace. Au pus, conform SGR, capace care să stea fixe pe sticlă, să predăm sticla de plastic împreună cu dopul. Dar ce suntem Sisifi să ne luăm capacele la palmă și urcăm pe muntele răbdării noastre. Cât de idiote sunt mașinile care înțepenesc aceste dopuri? Sunt sute de angajați, mii de șefi. Ei nu se chinuie cu SGR-ul mamii lor de companii. Un nenorocit de capac ne strică cheful! Un capac, un capac. Vă dați seama că un capac nenorocit ne ține viața în loc? Deci, atenție, niște disperați s-au gândit ei să nu le scape capacul de pe sticlă, să aibă grijă de capac, să stea capacul lipit de sticlă, dar să se deschidă oțără cât să bem apa. Cum să dai asemenea caznă oamenilor, consumatorilor, bezmeticilor, bețivilor.
Cum? Ei sunt UE, sunt Producători de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, retaileri și berari pentru Mediu. Dar, bă, pentru oameni când sunteți?
Desfaceți, bă, capacele la mesele oamenilor! Faceți mașini care ciuruiesc dacului capacul să bea apa. Contează sticla, dar apa cui o lăsați? SGR-ul ăsta returno frecție, mama lor de hămesiți, pun problema filosofică a capului (CAPACUL) fără trup (STICLA).
Suntem în epoca exaltării capacului în detrimentul lichidului.
Am neglijat prea mult femeia, secole de misoginism. Dar CAPACUL? Am neglijat capacul, el se răzbună. l-am găurit, l-am belit și acum s-a răzbunat, nu mai vrea să plece. Vechii antici care au dezbătut problema, dar și filosofii germani, au adoptat ideea că Cap fără Trup nu se poate. Că capul face, capul trage. Corpul e manipulat de cap. Dar tot filosofii contemporani s-au întrebat: Cum să mai bei un șpriț cât nu mai pot bea apa minerală din sticlă? Cum? CUm? cuM? Și dacă am deschis după o oră o sticlă de apă
Totuși am rămas cu întrebarea. Pe noi cine ne apără, pardon, cine ne deschide sticlele de apă minerală?
Și înc-o întrebare: avem capac, avem sticlă, dar mai avem un element flotant: bucățica de plastic, rotundă, care stă flotantă pe sticlă, și ține închis capacul, ține capacul să nu se desfacă de sticlă. E subțire, ca un ligament. Știți cum se cheamă?
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată și de la SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
Din aceeași serie de scandal:
INTERVIURILE HotNews.ro