Negaționismul de stânga și sentința judecătorească în cazul Gheorghe Ursu

Am citit și scris cu puțină vreme în urmă despre excelenta carte “Negaționismul de stânga” a istoricului și gazetarului francez Thierry Wolton. Autorul vorbește în spațiul a aproape 200 de pagini despre prestidigitațiile cu pretenții intelectuale la care se dedau unii dintre profesioniștii negării răului comunist.

“Negaționismul înseamnă- precizează Thierry Wolton- negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor”. Autorul precizează că, în cazul celor care neagă bilanțul comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele “se poate vorbi despre un negaționism de stânga “.

Gândul m-a dus la cartea lui Wolton și la răul pe care îl reprezintă negaționismul de stânga citind, zilele trecute, motivarea sentinței prin care o judecătoare pe nume Mihaela Niță îi scoate basma curată pe foștii ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Doi indivizi preluați, bineînțeles, fără probleme la începutul anului 1990 de noul SRI creat, după chipul și asemănarea lor de Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. E vorba despre doi ofițeri altminteri vinovați până în măduva oaselor de moartea fostului disident anti-comunist Gheorghe Ursu.

Motivația sentinței prin care numita Niță Mihaela, indubitabil foarte curând beneficiara unei “binemeritate” pensii speciale pentru nedreptățile comise de la înălțimea postului de judecătoare, pare a fi redactată nu în România anilor 2019-2020,ci în birourile nu știu cărei Județene de partid care dicta ce trebuie să facă milițienii, securiștii, procurorii și judecătorii spre a se dovedi demni slujbași și apărători ai cuceririlor revoluționare dobândite sub conducerea PCR și a secretarului general, tov. Nicolae Ceaușescu.

Numita Niță Mihaela ii neagă post mortem, cu o nerușinare și ticăloșie fără seamăn, inginerului Gheorghe Ursu condiția de persecutat pentru convingerile sale politice exprimate nu doar în Jurnalul făcut pierdut fie de Securitate, fie de SRI, ci și în scrisorile olografe expediate și citite la postul de radio Europa Liberă ori prin viu grai, în fața colegilor de muncă. Aceeași numită Niță Mihaela, o Alexandra Sidorovici sau un Alexandru Voitinovici supraviețuitori în era post-comunistă, scrie negru pe alb că cel căruia îi refuză cu o nerușinare specifică unui procuror comunist din vremea lui Stalin, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker statutul de disident anticomunist nu a fost omorât ca urmare a ordinelor date, primite și executate de oamenii Securității și ai Miliției printre care și numiții Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu. Pe care ca într-o adevărată frăție a penalilor îi lasă să îi stea alături în lista celor ce beneficiază și vor beneficia și pe mai departe de binefacerile pensiilor speciale.

Aflu că numita Niță Mihaela a absolvit Facultatea de Drept în anul 1993. Ceea ce înseamnă că în anul 1989 respectiva individă avea pe puțin 18 ani. Adică nu se poate să îi fi fost necunoscute detalii precum acelea că în România comunistă se nega existența deținuților politici și de conștiință. Că celor care îndrăzneau să pună la îndoială justețea politicii PCR și genialitatea lui Nicolae Ceaușescu li se înscenau fapte de drept comun. Că se spunea despre ei ori că sunt borfași la drumul mare, ori nebuni ( a se vedea cazurile doctorului Ionel Cană și a muncitorului Vasile Paraschiv), ori homosexuali, ori deținători ilegali de valută, așa cum au stat lucrurile în cazul inginerului Gheorghe Ursu.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro