Terapie prin râs cu comedianta Irina Vlad
Jumătatea plină: Umor fără tabere
Bun găsit!
Astăzi vorbim despre una dintre cele mai bune părți ale internetului, sketch-urile Irinei Vlad, la care râd de vreo doi ani din toată inima și din care mă trezesc câteodată dând citate în discuțiile cu prietenii. Ba și cu fiu-meu, când aș vrea și nu aș prea vrea să îl cert și mă mulțumesc să îi zic, în glumă, ca într-unul dintre reel-urile ei, pe care l-a văzut și el: „Toate condițiile ți le-am oferit, mă, toate condițiile…”
Irina Vlad este comediantă, este urmărită pe Instagram de 180.000 de oameni, iar sketch-urile ei sunt virale pe rețelele sociale. Primul pe care l-am văzut a fost unul cu „doamna Mariana”, personajul care poartă mereu pe chip un rictus de nemulțumire, despre o chelneriță care ia comanda unor turiști străini.
Mama pe stil nou și mama pe stil vechi
În sketch-urile ei, se regăsesc nenumărate tipare de oameni pe care i-am întâlnit cu toții printre părinți și bunici, vecine și mătuși, soacre mari și soacre mici, vânzătoare și asistente medicale, profesoare și filosofi de ocazie. Mă regăsesc și pe mine în două personaje aparent ireconciliabile, mama pe stil nou și mama pe stil vechi, care mai smulge, din când în când, hățurile de mătase ale „parentingului cu blândețe” și aruncă o replică în cel mai pur stil al parentingului de anii ’80–’90, care, nu-i așa?, „ne-a făcut oameni”.
Nu e surprinsă când îi spun asta. „Sunt niște povești care vorbesc despre noi, despre căutările astea ale noastre de părinte. În ce direcție să merg? Vreau și așa, dar nu prea pot. Vrei să faci gentle parenting și după aia copiii se strâmbă la tine, mai au puțin și îți dau și o palmă și nu mai știi ce să zici și spui ceva din felul în care ai fost tu crescut. Eu sunt toate personajele mele la un loc, sunt părți ale lor care fac parte din mine. Inclusiv în rolul ăsta de mamă pe stil vechi și în cel de mamă pe stil nou”, spune Irina Vlad.
Mama pe stil nou. Foto: Arhivă personală Irina Vlad
Marea ei calitate este că râde fără să ridiculizeze și portretizează fără să judece, spunând, în același timp, adevărul despre cine suntem și de unde venim. „N-aș putea să mă simt superioară niciunuia dintre personajele mele”, mărturisește ea, într-o discuție cu „Partea Bună”. „Scopul meu nu e niciodată să denigrez personajele respective, ci să le exprim, să le las să fie. Sunt ca niște statui, nu prea ai ce să spui despre ele, există și gata. Și am o simpatie pentru ele”, adaugă ea. Astăzi îi ajută pe cei care o urmăresc să ia o pauză de la încrâncenarea de pe rețele prin povești amuzante.
Un talent din copilărie
Este absolventă de UNATC, a trăit în zece orașe din Asia și din Europa, a studiat jazzul un an la Milano. Din lungile sale călătorii s-a vindecat de aplecarea spre autoflagelare pe care o avem de multe ori, noi, românii: a văzut că fiecare popor le are pe ale lui, și bune, și rele.
Acum, locuiește în București și, după ce a devenit mamă, s-a întors la un talent mai vechi, din copilărie, pe care s-a decis să-l împărtășească cu lumea. Când era mică, îi imita pe aproape toți adulții cu care venea în contact. „Ai mei m-au făcut de tineri, bunica lucra și eu mai stăteam pe la sora bunicii, «mama mică». Era croitoreasă, veneau la ea mulți oameni și, când mă întorceam acasă, redam tot ce făcea, iar ai mei mureau de râs. Imitam și cum dormea, și cum mânca, și cum pufăia noaptea în somn. Cum se certa cu bărbatu-său, și se certau des, și cum își împărțeau casa”, povestește. „Ce-oi fi văzut la tine? Frumos nu erai, deștept nu erai, bogat nu erai”, îi spunea „mama mică” soțului. Iar replica apare astăzi într-unul dintre sketch-urile actriței, în gura unei mame de fată care îl face cu ou și cu oțet pe fostul iubit al acesteia.
Și doamna Mariana, cea veșnic nemulțumită, are un model real. „E o combinație între tot ce mi-aduc eu aminte de la multe personaje din copilăria mea, dar e inspirată concret de o doamnă care mă ajuta la curățenie, tanti Mariana. Și care era profund nemulțumită în permanență, fiind, în același timp, mulțumită. Dacă o vedeai cum se uită la tine, îți venea să zici: «Mamă, ce am făcut?!», dar când vorbeai cu ea, era ok”, își amintește.
Doamna Mariana. Foto: Arhivă personală Irina Vlad
„Cele mai frumoase culori mi le-ați luat din magazin”
Dincolo de personaje, Irina Vlad are mereu o poveste pe care vrea să o transmită. „De acolo plec și mă gândesc cine ar putea să o spună. Și când mă gândesc cine ar zice povestea aia, mă gândesc și din ce spațiu provine și cum e îmbrăcat omul respectiv. Apoi începe căutarea”, povestește actrița. Iar căutarea trece uneori și prin magazine second-hand care vând haine la kilogram. „Am fost pe Moșilor la un SH și am plecat cu vreo patru sacoșe pline de haine. Și, la final, vânzătorul mi-a zis cu reproș: «Cele mai frumoase culori mi le-ați luat din magazin»”, povestește zâmbind Irina Vlad.
Soacra mare. Foto: Arhivă personală Irina Vlad
Cum să vorbești engleza fără complexe
Uneori, personajele sale au un fel amuzant de a vorbi engleza. Doamna Mariana sau domnul Hănel, de pildă, traduc, în mod greșit, cuvânt cu cuvânt, expresii românești, rezultând construcții hilare și de neînțeles, precum „I don’t give myself in the wind” pentru „nu mă dau în vânt” (cum se întâmplă în clipul despre românii care mănâncă pepene).
Ele nu au apărut din senin. Înainte să se apuce de comedie, Irina Vlad a ținut cursuri de engleză și le-a dat oamenilor curajul de a vorbi, eliberându-i de teama paralizantă de a se face de râs. Era mai puțin un profesor, în sensul clasic al cuvântului, și mai mult un antrenor de personalitate, ocupație pe care are de gând să o reia, la un moment dat.
Unul dintre exercițiile de încălzire presupunea exact asta: să vorbești cum îți vine și să traduci cuvânt cu cuvânt expresiile românești în engleză. „Mergeam exact pe componenta asta socială, pe accent și pe felul în care ne percepem noi când vorbim în engleză și pe complexele astea uriașe care apar la noi, românii, că la noi engleza e un subiect sensibil. Oamenii au o frică foarte mare să vorbească engleza în public. Una dintre cele mai mari frici e să nu cadă în acest penibil de a traduce ca în română. Și într-unul dintre exerciții, chiar asta trebuiau să facă și să elimine cumva frica asta. Și asta îi relaxa și îi amuza”, povestește Irina Vlad. Era unul dintre cele mai apreciate momente din curs.
Planuri de viitor: satiră despre podcasturi
Atunci când filmează, ea se ocupă de tot: de texte, de recuzită, de montaj. Pentru că are doi copii mici, de doi și de cinci ani, lucrează în funcție de programul lor și nu ar putea respecta rigorile pe care le presupune lucrul cu o echipă. Multe dintre poveștile Irinei Vlad vin din parc, de unde culege și numele de copii care apar în reel-urile ei.
Pe viitor, vrea să colaboreze cu o echipă, după ce cel mic va merge la grădiniță. Textele vor rămâne însă mereu scrise de ea: „Pentru mine important este mesajul, nu vreau să ocup spațiul oamenilor cu ceva care nu contează”, subliniază ea. În perioada următoare, vrea să facă clipuri mai lungi, despre podcasturi – există pe net material cât cuprinde.
Foto: Arhivă personală Irina Vlad
De ce nu abordează subiecte politice
Și scena politică românească oferă material de satiră cât cuprinde, însă Irina Vlad nu vrea să abordeze astfel de subiecte în sketch-urile sale. „Mi se pare că de politica de acum nici măcar nu poți să faci haz și că poți să fii ușor înghițit de subiectele negative. Pentru că, dacă vorbești despre politică, începi inevitabil să critici și e și firesc să o facem, în calitate de cetățeni. Dar când intri în treaba asta, tot ce faci este să mai creezi un grupuleț, încă o separare între oameni. Nu știu dacă trupa Divertis, când făcea glumele sale despre politică, avea acest efect asupra oamenilor, de a diviza. Dar astăzi se întâmplă asta”, spune Irina Vlad.
Riscul de a rămâne singuri
Foto: Arhivă personală Irina Vlad
A văzut că oamenii sunt din ce în ce mai dezbinați. „Văd zilnic oameni care își șterg prieteni din lista de Facebook. Că unul a zis de femei, că unul a zis de căței. Nu e ok. Cu cine o să mai rămânem? Cu o bulă în care toți ne zicem același lucru, până nu ne mai zicem, și o să rămânem singuri până la urmă? Poate că și copiii tăi or să vină într-o zi să spună că nu cred în ceea ce crezi tu. Ce-o să faci atunci? Trebuie să găsim o cale să comunicăm, să coexistăm în societate”, spune ea.
Mă gândesc la spusele ei. Ce o să fac eu atunci când copilul va veni la mine cu o opinie care mi se va părea o enormitate? O să îi spun: „Și toate condițiile ți le-am oferit, mă, toate condițiile…”, desigur.
Semne bune: Încet-încet, ne facem loc să respirăm puțin
„O experiență în natură poate fi și un moment pe o pătură în parc”, spunea de curând jurnalista Anca Iosif, care a mers 1.400 de kilometri pe Via Transilvanica și a scris după experiența ei pe „drumul care unește” o carte: „Împăcare pe Via Transilvanica”. Mi-a plăcut în mod special acest enunț, care vine de la o mare iubitoare a muntelui, pentru că, de multe ori, atunci când nu putem face marile călătorii, avem tendința să ne refuzăm și micile experiențe de lângă noi, care ne pot face fericiți: o plimbare scurtă, un apus spectaculos în capătul bulevardului pe care mergem zilnic, cinci minute în grădina blocului.
Mă bucur de fiecare dată când mai apare un loc de petrecut timpul în aer liber. Catiușa Ivanov a scris în HotNews cum Bucureștiul și-a făcut o insulă dintr-un loc tragic, iar ei acesta i se pare cel mai frumos spațiu natural din oraș.
Fotografii de pe insula din Lacul Morii. Foto: Catiușa Ivanov
E vorba de insula de pe Lacul Morii, care are o suprafață de 3,4 hectare. Proiectul în sine este diferit de amenajările clasice de parc: sunt puține suprafețe betonate, nu există restaurante, iar o parte din spațiu e oferită biodiversității. Insula nu este naturală: sub picioarele vizitatorilor sunt straturi de moloz și deșeuri rezultate în urma cutremurului din 1977.
În paralel, oameni obișnuiți amenajează, cu sprijinul ONG-urilor, grădini pe acoperișurile blocurilor sau în curțile interioare ale imobilelor. Iar pe maidanul Academiei, un grup de artiști au plantat semințe, au gândit structuri temporare și, foarte important, au construit un alt fel de relație cu spațiul. Încet-încet, ne facem loc să respirăm puțin.
Un nou bloc de chirurgie de urgență la „Marie Curie”
La Spitalul „Marie Curie” din București, a fost inaugurat, în această săptămână, un nou bloc operator de chirurgie pediatrică de urgență și endoscopie pediatrică.
Inaugurarea blocului operator. Foto: Asociația „Inima Copiilor”
„Fie că vorbim despre traumatisme severe, fracturi sau urgențe chirurgicale, rapiditatea cu care situația se desfășoară joacă un rol decisiv în recuperarea pacientului. Noul bloc operator integrat digital ne oferă exact ceea ce aveam nevoie: viteză de reacție, tehnologie de vârf și condiții la cele mai înalte standarde europene. Pentru noi, medicii, înseamnă precizie chirurgicală, înseamnă focus dedicat exclusiv pacientului. Iar pentru pacient înseamnă siguranță, recuperare mai rapidă și șansa la o viață normală”, a spus, potrivit unui comunicat, dr. Anna Kadar, director medical al spitalului și medic primar chirurgie pediatrică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociația „Inima Copiilor” și susținut de o companie privată, prin redirecționarea a 1,25 milioane de euro din impozitul pe profit.
„Ajungem Mari” caută voluntari
La începuturile acestui newsletter, vă povesteam despre un copil care s-a salvat. Mariana Bucătaru este studentă în anul I la Facultatea de Medicină și Farmacie „Dunărea de Jos” din Galați, specializarea Tehnică dentară, și în anul al II-lea la o școală postliceală pentru asistente medicale. Născută într-o familie abuzivă, Mariana și-a petrecut aproape întreaga copilărie în sistemul de protecție a copilului, iar una dintre întâlnirile sale norocoase a fost cea cu voluntarii asociației „Ajungem Mari”, care au ajutat-o să dea un curs fericit vieții ei. Acum, „Ajungem Mari” caută 1.000 de voluntari pentru 3.500 de copii și adolescenți din sistemul de protecție, din București și din 29 de județe. Pentru cei care își doresc să ofere 3 ore pe săptămână și ajutor necondiționat, înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie.
La final, să facem cunoștință cu Coadă Scurtă!
Fundația Conservation Carpathia a realizat în Carpații Meridionali o monitorizare genetică a populației de lupi, care oferă o imagine mai clară asupra relațiilor dintre indivizi, a dinamicii haitelor și a modului în care lupii își folosesc teritoriile. Mi-a rămas în minte imaginea lui Coadă Scurtă, un mascul observat pentru prima dată în 2022, care face parte din cea mai longevivă pereche documentată în cadrul studiului.
În dreapta, Coadă Scurtă. Foto: Fundația Conservation Carpathia
E singurul lup care a putut fi identificat atât genetic, cât și vizual, datorită aspectului său distinctiv: coada ruptă. Uneori, un mic defect te poate face memorabil.
Dacă vă abonați la HotNews Premium, veți avea acces la toate articolele și investigațiile HotNews, veți putea primi toate newsletterele sau veți avea reduceri la cărțile publicate de editura ZYX Books. Cei care-și fac abonament pe un an vor primi și un abonament la The New York Times.
Pe vineri,
Raluca