Sari direct la conținut

Nicuşor Dan: Au fost desfiinţate 15 companii municipale. Probabil vor rămâne vreo şase

HotNews.ro
Nicuşor Dan, Foto: Agerpres
Nicuşor Dan, Foto: Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că până în prezent au fost desfiinţate 15 companii municipale şi că mai există zece societăţi, iar dintre acestea ar putea fi menţinute „vreo şase”.

„Am găsit 25 de companii. Am desfiinţat 15 şi am pierdut 4.100 de oameni. (…) În momentul de faţă sunt zece, iar din astea zece probabil că o să rămână vreo şase. Adică nu se pune problema să desfiinţezi STB, Termoenergetica, Trustul de Clădiri cu care faci nişte lucrări. Energetica, tot aşa, face lucrări. Compania de Parcări… mai e o discuţie. Numai că au fost aşa de multe lucruri de făcut, încât cele care erau cât de cât echilibrate, am păstrat funcţionarea serviciului”, a spus el la postul de televiziune B1TV, potrivit Agerpres.

În ce priveşte taxa de parcare, edilul general a subliniat că aceasta a fost stabilită pentru a încuraja transportul public, nu pentru a creşte încasările Primăriei.

„Cam 1,5 milioane lei pe lună primeşte Primăria, în condiţiile în care dăm peste 100 de milioane pe subvenţia de transport public. Toată zona centrală şi zona de nord, care sunt cele mai circulate, au împreună cam 80.000 – 90.000 de locuri de parcare, care până acum au fost gratuite toate. Noi am reuşit să inserăm pe teren peste 20.000. Şi în zonele în care am inserat se vede, pentru că găseşti loc de parcare şi e mai fluent. Şi vrem să ajungem la acele 80.000 – 90.000. Proiectate avem 35.000. Mergem cu o oarecare viteză ca să civilizăm zona centrală. Îndemnăm oamenii să folosească transportul public”, a declarat Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, el a spus că până în prezent au plecat „cam 80%” dintre angajaţii pe care în timpul campaniei electorale i-a acuzat că fac parte din „caracatiţa” care conducea Primăria Capitalei, în timpul fostei administraţii. „Ştiţi că am venit în campanie cu o caracatiţă. Cam 80% au plecat din oameni”, a spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan: Datoria curentă a Bucureştiului este zero. Datoria pe termen lung este de 3 miliarde de lei

Primarul Nicuşor Dan a precizat că datoria curentă a Bucureştiului este zero, iar datoria pe termen lung este de 3 miliarde de lei, scrie Agerpres.

„În acest moment datoria curentă este zero. Datoria pe termen lung este 3 miliarde de lei. (…) Toate statele, toate primăriile au datorii pe termen lung, care sunt eşalonate şi pe care le plătesc lunar şi se împrumută într-o anumită limită. Asta e absolut firesc. Despre ce am vorbit era o datorie curentă. Adică oricare dintre oamenii cărora noi le datoram bani putea să vină să blocheze conturile, aşa cum unii au şi făcut. În momentul în care am venit în Primărie, noi aveam conturile blocate. Puteam să plătim salariile, dar nu puteam să plătim investiţii. De exemplu, erau câţiva turnicheţi şi nişte chestiuni relativ simple, sistem de iluminat la Arena Naţională – noi urma să organizăm Euro 2020 în Bucureşti – şi nu puteam să le plătim şi UEFA zicea că ne ia organizarea. Deci tipul acesta de lucruri nu puteam să le facem”, a spus Nicuşor Dan la B1TV.

Edilul general a menţionat că la începutul mandatului său se întâlnea frecvent cu reprezentanţii firmelor care aveau de încasat bani de la autoritatea locală şi care aşteptau să le promită „că la un moment dat” vor fi eşalonate şi acordate sumele restante. Nicuşor Dan a menţionat că din cauza situaţiei financiare a Primăriei a ales să comunice mai puţin în mod public la începutul mandatului.

„Nu puteam să ies să spun: „Suntem în faliment”, din moment ce tot eu a doua zi trebuia să mă întâlnesc cu oameni să le spun: „Aveţi răbdare, că o să vă plătim”. Nu aş fi fost credibil nicio într-o ipostază, nici în alta. Pentru binele instituţiei, nu am comunicat o vreme, pentru ca toate lucrurile astea să le fac în linişte, în spate, şi oamenii să aibă încredere”, a spus el.

Nicuşor Dan a mai precizat că suma de trei miliarde de lei, acumulată ca datorii, ar fi putut fi utilizată pentru achiziţionarea a 200 de tramvaie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro