Sari direct la conținut

Nicușor Dan, întrebat despre conflictele din coaliție și ce va face dacă va fi cerută schimbarea premierului: „Fiecare dintre persoane s-ar putea abține”

HotNews.ro
Nicușor Dan, întrebat despre conflictele din coaliție și ce va face dacă va fi cerută schimbarea premierului: „Fiecare dintre persoane s-ar putea abține”
Ilie Bolojan și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Foto: Presidency.ro

Actuala coaliție de guvernare funcționează și nu există motive pentru ca ea să fie schimbată, a replicat președintele Nicușor Dan, întrebat, într-o conferință de presă susținută vineri seară la Iași, ce va face dacă va fi cerută schimbarea premierului Ilie Bolojan.

„Avem o coaliție care are 65% în Parlament și există un guvern care are un prim-ministru. Nu văd de ce această situație trebuie să se schimbe. Bineînțeles că există conflicte în această coaliție. Cred că sunt legitime. Fiecare dintre persoane s-ar putea abține. Se întâmplă să nu se abțină. Suntem oameni, natura umană este diversă. Asta este situație”, a afirmat președintele Nicușor Dan.

El a insistat că actuala coaliție funcționează dovadă fiind respingerea moțiunilor de cenzură depuse de opoziție după asumarea răspunderii în Parlament pe unele măsurile din primele două pachete menite să reducă deficitul bugetar.

„Această coaliție în ceea ce privește rezultatele concrete funcționează. Există un vot pe proiecte care sunt agreate dinainte care funcționează. Au existat moțiuni ale opoziției care au fost respinse”, a afirmat președintele.

Grindeanu, către Bolojan: „Să plece acasă dacă în continuare face aceeași procedură”

Tensiunile din coaliție au izbucnit după ce Curtea Constituțională a respins luni reforma pensiilor magistraților pentru care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a susținut miercuri că dacă Ilie Bolojan va proceda la fel cum a procedat în momentul primei adoptări a legii privind modificările la pensiile magistraților, atunci el trebuie să plece acasă. 

„În momentul în care intri a doua oară fără dialog cu actorii din domeniu, în care nu ții cont nici de observațiile președintelui, în care îți asumi că faci mai repede anumite termene, nu stai 30 de zile, ci după 10 zile crezi că e destul, în momentul în care crezi că totul se joacă într-o zonă de orgoliu personal, îți asumi acest lucru”, a spus Grindeanu. 

„Să plece acasă dacă în continuare face a doua oară aceeași procedură fără a avea dialog cu toți actorii, sau măcar să țină cont de ce spune președintele României, atunci trebuie să plece acasă”, a concluzionat el. 

CCR a admis, luni, sesizarea de neconstituționalitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe legea Guvernului Bolojan de modificare a pensiilor magistraților. Motivul invocat de CCR: lipsa avizului CSM.

INTERVIURILE HotNews.ro