Nicușor Dan promitea că are grijă de banul public, dar tot pe pene de struț dă banii
Bugetele ((pre)destinate) culturii, la fel ca și cele de autostrăzi, au existat și există din belșug, dar, doar cu o singură excepție – Festivalul Internațional „George Enescu”, ele nu au produs cultură, așa cum nu au crescut nici autostrăzi, decât cioturi. Wonderland-ul cultural tot primește subvenții, numărul ”prestatorilor” a crescut, salariile au crescut, prețul biletelor a crescut…Dar… Pentru spectatori, la fel ca și pentru rutieri, infrastructura a rămas aceeași, doar că mai scumpă iar procentul de rememberable a scăzut. (3237 cuvinte)
Ca la fiecare început de an, apar ceva discuții (scandaluri) despre evaluările managerilor instituțiilor publice de spectacol. Doar dacă sînt înlocuiți, retrogradați etc
Acum, depinde și de gusturile celor aflați la putere. Pe unii nu i-a interesat, alții au vrut să-și răsplătească credincioșii etc Nu știu dacă doar mi s-a părut, dar anul acesta au fost ceva mai multe vociferări vizavi de statutul acestor evaluări/desemnări. Greu de sesizat, e un șir așa de lung… Primul scandal a fost cel pentru desemnarea noului manager (prin concurs) al Filarmonicii „George Enescu” sau, popular, patronul Ateneului Român. A fost un concurs cu câștigător anunțat din ianuarie, concursul ținându-se în feb-mart. Am mai scris. Pe scurt, după ce vechiul manager, numit politic (care n-a făcut nimic) a fost zece ani de zile premiat pentru nimic, brusc, s-au trezit că nu mai merită, deși, între timp, nimicul nu se schimbase. Așa au apărut semnele de întrebare. Noua speranță era ”tânărul” fost manager de la „Tinerimea Română” (au simțul umorului).
Neașteptat de repede, ministerul culturii anunță concurs, care avea să se termine în 45 de zile!!!
Un proiect atât de slab că, încă, ministerul nu vrea să-l facă public, pretextând un overload (trebuie doar să-l încarce pe net). La concurs a mai fost prezent un candidat, despre al cărui proiect, surse din minister spun că n-au văzut ceva mai profesionist până acum. Cu mici excepții, presa culturală sau de cultură n-a văzut, n-a auzit. Foarte curios. Nu e de blamat, muzica cultă nu face audiență. Și-acum e și ce-or înțelege unii prin cultură. Desigur, nu Filarmonica GE.
A urmat, mult mai vizibil, domeniul teatrului. Dar nu cu Teatrul Național București (tot ministerul culturii) cum ați fi crezut, pentru că, nu-i așa, teatrul nu mai are Manager, practic, din septembrie 2021. Chiar misterios cum de ministerul nu s-a grăbit, ca în cazul FGE, să organizeze concurs, nici până în ziua de astăzi!? Scandalul a fost în București, dar în curtea primăriei.
Deși, conform bugetelor deja publicate, nici Nicușor Dan nu reușește, la fel ca ministerul culturii, celelalte entități finanțatoare, predecesorii lor, să expliciteze bugetele, deloc, se constatată o încercare, minoră, minusculă, de a da un sens banilor publici, asta recunosc.
În final, eșec. Probabil, n-a studiat înainte ce bună e lumea artistică în ale managementului. Nu știu de ce multinaționalele mai insistă cu idioți cu diplome de la Harvard în sus, când pot lua eminențe din cultură. S-a simțit că, cel puțin așa am perceput, o va lua treptat, doar odată cu terminarea mandatelor. E o tactică matură, nu neapărat câștigătoare. Mă rog, e și idioțenia procedurii. Să promovezi cu peste 7 tot mandatul, iar la final să ai nevoie de 9 și să-l și primești, e clar că totul era la mișto. E imposibil, ca la școală, doar dacă copiezi poți să-ți salți nota cu 2 puncte! Pe de altă parte, studiind o grilă de notare, îți dai seama că oricine poate câștiga o evaluare fără să fi făcut nimic. Eșuările unora în probele de examen, automat, a dezlegat „comentacii” implicați direct, ca și pe cei implicați indirect, înțelegând eu că, ar fi trebuit să-și fi prezentat declarația de interese înainte [sic!]. Începând cu scandalul de la TNB, în care Andrei Șerban a fost șutuit de la conducerea teatrului și și-a mai luat-o și cu montarea „Œedip” de la ONB, am realizat că mare lucru nu se va întâmpla în zona culturală românească, cum nu s-a întâmplat nici în economie, nici în politică. Te uiți la masa actuală a guvernului și parcă ești în 1990. Înțelegerea lui Câmpeanu cu Iliescu.
”La teatru, birjar, la teatru!” Vizavi de ceea ce s-a întâmplat la București, informațiile brute sînt foarte bine surprinse de Catiușa Ivanov
Mulți bani, se vede din articole. Acesta nu este un lucru rău, ar zice mulți. Paradoxal, e foarte rău. Pentru că acești bani nu se îndreaptă spre producții ci spre ”producători”. Spre scheme (organigrame) bătute în cuie de pe vremea lui Ceaușescu și care, din când în când, se mai cosmetizează. În realitate, nimeni nu vrea să schimbe nimic, toată lumea se strecoară. Periodic, funcție de popularitate, mai apar unii și alții și emit edicte, numai pe interese. De la managerul care să nu aibă mai mult de 2 mandate, excepțional 3 (vizat la vremea respectivă era doar regretatul Caramitru, dar ar fi suferit mai mulți), la management cultural știu să facă doar artiștii/muzicienii/absolvenți de facultăți de artă, în general. Deci, de la chestiuni de răfuială la totala neînțelegere a rolului managerului. Post care e privit de majoritate ca un CADOU/PREMIU/RECUNOAȘTERE (unii nu se sfiesc s-o recunoască public). Nici nu e vina lor. Lipsa legislației specifice, ignoranța, dezinteresul față de beneficiar (public), incapacitate în managementul resurselor, ignorarea indicatorilor (pe baza cărora se face diferența la nivel internațional) de eficientizare a bugetelor, interes unidirecțional doar spre propria siguranță din carduri, colaborări bănoase, acum, că pandemia le-a deschis ochii (streaming-uri că-s mai bănoase decât toate, Viva LaCorona19!) Cum spuneam, pași, foarte timizi, au fost făcuți. Mă așteptam la mai mult. Și, dapdv, niște răspunsuri vizavi de acea GRIJĂ de cheltuire a banului public trebuie să apară urgent (instituțiile de spectacol pe care le finanțează sînt în chart):
Unde este analiza de diagnostic a finanțării instituțiilor de spectacol? Care sînt indicatorii pe care îi verificați? Profesionalizarea, Transparentizarea unde sînt? Inepții zic că le-ați zis să scoată profit din vânzarea biletelor. V-am înțeles că nu asta le-ați spus, dar ei știu să sucească vorbele din perspectiva celor săraci cu duhul pentru a obține empatie, susținere.
Unde sînt, la fel ca afară, indicatorii/normele de utilizare resurse. Nr spectacole/săli/premiere/nr de spectacole pe titlu/tipuri de spectacole? Vrem o țară ca afară! Sau pentru ei nu se pune? Capitaliștii ăia, cu mai puține săli și angajați, joacă de n’șpe zeci de ori mai multe spectacole pe lună, practic, zi de zi și două pe zi. Există norme/tarife de ore pe scenă, norme/tarife de ore de repetiție etc Unde sînt? În țările civilizate sînt publice, aici nici nu există. Banii se dau pe ce faci, nu pe etichete sau pe ce zici că faci.
De ce este finanțat un teatru de revistă („Constantin Tănase”) ca instituție culturală? Ce cultură produce? Cultura penelor de struț? Ce se întâmplă cu Teatrul de Vară Herăstrău care îi aparține? 2000 de locuri x 20 lei/bilet x 5 spectacole pe săptămână x 4 săpt/lună x 5 luni/an = 4.000.000 lei/sezon. Unde sînt banii?
De ce Casa Artelor „Dinu Lipatti” nu trece în regim de casă memorială, muzeu? Ce anume face să aibă alt statut decât alte case memoriale? Bugetul?
De ce teatrele cu număr de locuri, număr de spectacole/premiere similare au bugete diferite? Care sînt criteriile de repartiție?
De ce nu rentabilizați teatrele cu număr foarte mic de reprezentații, prin comasare, și eventual eliberarea unor săli care să fie date independenților pe bune (nu angajaților cu part time independență)? Teatrul „Stela Popescu”, Teatrul Dramaturgilor, Teatrul „Ambasadorii” (finanțat de Ministerul Culturii???), Centrul Cultural „Lumina”, Centrul Metropolitan Dalles? Posibil, mulți ar spune că nu sînt mulți bani. Dar puțin de-aici, puțin de-acolo. Ideea e că, fiecare entitate are corp de funcționari cu tot tacâmul, costuri, și nu văd cum se justifică. Mă uitam că, la câte spectacole se dau, o echipă de mașiniști ar putea deservi două-trei teatre pentru un program complet de 8h/zi. Din economii, se pot produce mai multe spectacole. Dar o instituție de spectacol înseamnă că dă spectacole, în fiecare zi, ca la cinema, dar exact asta nu se întâmplă, ba, din contră.
Pentru copii. De câte teatre pentru copii credeți că este nevoie în București? Știați că și teatre de adulți au programe pentru copii? Opera Comică pentru copii are buget mai mare decât oricare alt teatru pentru niște surogate, spectacole de copii având și Opera Națională, și Teatrul de Operetă, plus celelalte teatre – Țăndărică, Ion Creangă, Excelsior, la care se adaugă TNB, Odeon.. Știați că, din cauza aglomerației pe acest segment, de fapt, se joacă doar maxim de vineri până duminică, în cel mai fericit caz? Știați că, bugetul ”înghițit” de copii echivalează cu bugetele lui Odeon, Teatrul Mic, Bulandra și Evreiesc la un loc? Nu vi se pare cam exagerat? Mai ales că, în primul rând, nu au acoperire în public. Ba, mai mult, unele dintre teatre, deviază de la misiune pentru a aduce public. Stiați că, o instituție ca OCC nu-și are locul nicăieri în lume pentru că e doar risipă de resurse, nu are nimic specific, nicio valoare adăugată?
Teatrul Masca este un fenomen deosebit în peisajul teatral românesc, nu numai bucureștean, totuși, cred că poate fi introdus într-un circuit pentru a deveni mai vizibil.
Teatrul Metropolis. Mult prea mediatizat zilele acestea. Este teatru de proiect? Asta înseamnă că, în mod normal, ar fi trebuit să organizeze concursuri de proiecte pentru trupe independente care să facă rezidențe, în care, banii câștigați să le revină producătorilor. Evident, aici e vorba și de resurse atrase. Până la urmă, s-a constat că funcționează tot pe principiul celor de repertoriu, doar că în loc de angajați full time, sînt part time. Paradoxal, mă gândesc că așa vedeți viitorul teatrelor. Să renunțați la a mai acoperi toate cheltuielile salariale și să mergeți pe parteneriate. Primăria acoperă administrativul, utilități, tehnicul, iar pentru spectacole, veniți cu subvenții pe biletele vândute, astfel încât acestea să rămână accesibile. În același timp, respectivul teatru trebuie să-și propună o misiune pe care s-o respecte. De neînțeles de ce, teatrul a avut ani de zile finanțare la fel ca celelalte teatre. E adevărat că, doamna Firea a manifestat o slăbiciune pentru familia Ivașcu, dar parcă totul are o limită. În plus, am aflat că trebuia să fie un teatru în care să vină joace actori tineri, dar cred că media de vârstă se apropia de 40 de ani, poate trebuie redefinit termenul de „Tineret”, zic. Altfel, destule montări memorabile, dar care nu i se datorează. Să-l chemi pe un Frunză și să garantezi că are succes, o putea face și portarul. În multiplele declarații lacrimogene cum că e profesor și se gândește la locul de muncă al studenților, i-aș fi amintit dlui director că nu mai e pe vremea lui Ceaușescu, că nici electricienilor și instalatorilor nu li se mai garantează loc de muncă, ci, sînt sunați doar dacă sînt buni. Și, pentru că declarațiile dânsului au fost contradictorii, a și fugit de întrebări la conferința de presă, deși n-avea de ce, primarul nu venise, vreau să văd și un control financiar. Nu e clar nici pe ce criterii s-au făcut finanțările, cum s-au ales proiectele și ce regim au avu?
Când desființați struțo-cămilele ARCUB și Creart? Spațiile pot fi administrate de direcția de cultură din primărie. Bugetele pentru diversele proiecte pot fi atribuite prin concursuri, de o singură entitate, la fel ca la AFCN. Iarăși, o instituție de dragul instituției, dar nu e în curtea dvs. Cum eficientizați activitatea, randamentul? Și aici, totul se întâmplă din joi în Paști, multă umplutură, suprapunere, sinecură, dar asta ar conta mai puțin dacă n-ar fi vorba de așa mulți bani. Enorm. Poate că vi s-a spus că sînt activități mai complexe, expoziții etc, expoziții face și Odeon și are cel mai mic buget.
Dacă tot dați subvenții, nu ar fi timpul să le spuneți că, de fapt, dvs finanțați accesul la cultură, adică biletele spectatorilor și să nu se arunce la preț, că nu e moșia lor? Ei, săracii, nu știu că fiecare produs are consumatorii săi iar dacă produsul devine inaccesibil, acesta va fi substituit. Deci, ce termen dați pentru schimbarea sistemului de finanțare? Chiar actori din teatre spuneau că joacă de 3X pe lună. Dvs, subordonații, tot așa de rar mergeți la serviciu?
INDEPENDENȚII. Nu i-am lăsat la urmă pentru că sînt neimportanți, ci, tocmai că sînt cei mai importanți. Care e strategia PMB vizavi de aceștia? Vorbesc de cei reali. Nu semi-independenții cu contract la stat. Așa e, în primul rând, Ministerul Culturii ar fi trebuit să pună legislația la punct, punând pe picior de egalitate toți ”jucătorii”, conform constituției, dacă o mai respectă cineva. Însă, până atunci, cred că există pârghii suficiente. Cum ar fi subvențiile pe bilete, independenții fiind nevoiți să mărească prețurile din motive obiective. Pentru clădiri, un buget pentru achiziții în teatrele independente, așa cum aveți pentru teatrele din subordinea primăriei. Iar dacă tot nu aveți în plan să construiți săli noi, măcar să-i ajutați pe alții s-o facă. Sau să recondiționeze/îmbunătățească ceea ce au. Inclusiv un buget de producții, și aici s-ar potrivi foarte bine bugetele de la ARCUB și Creart (de-sinecurizate). În plus, pentru că deja s-a întâmplat, un buget pentru cei care duc spectacolele lor la Festivaluri Internaționale, sau n-ați știut de-asta?
Toată această debandadă în domeniul culturii se datorează, însă, filosofiei de la care a pornit și a fost perpetuată de-a lungul anilor finanțarea. Fără niciun orizont. Pentru că a da bani pentru ceva, înseamnă putere, așa a și fost lăsată schema de subvenții(vezi chart). Fiecăruia i s-a lăsat un levier la îndemână cu care să poată arăta cine e șeful. Dați-vă seama că, sînt oameni care n-au călcat în viața lor într-o sală de concerte, dar țin în mână bugete de orchestre simfonice. De deosebirea dintre vioară și violă, ce să mai vorbim!?
Nu e mai puțin adevărat că, nici cei care au avut bugetele nu au știut ce să facă cu ele. Majoritatea au mers pe tiparele existente, considerând că funcția primită îi răsplătește pentru altceva. Declarațiile lor de venituri îți și dau imaginea exactă a ce a făcut fiecare. Actualul demisionar al Teatrului Metropolis a avut venituri 50-50% din management și profesorat. Actualul șef de la Ateneu, fost manager la Tinerimea Română, a avut 40% din venituri din management, 45% din profesorat și 5% drepturi proprietate intelectuală. Ce e și mai interesant e să vezi ce e și cu artiștii ăștia săraci, dintre care unii plângeau pe la televizor când a tăiat Boc salariile bugetarilor. Aceleiași persoane, pandemia i-a adus câștiguri fabuloase, parcă ar fi vândut măști sanitare. Înainte de pandemie, declara depozite la bănci de 18 mii lei, în 2021, ajunsese la 517 mii lei. Nu trebuie să fi vreun mare priceput ca să-ți dai seama că ceva nu pușcă. Nicușor Dan a sesizat foarte bine acest lucru. Dar exact aici trebuie ”ruptă” pisica. Și la nivel național se întâmplă același fenomen. Excepțiile nu există. Nu există la nivel de management, desigur, există la nivel de imagine, de realizări pe câteva direcții. Cum este, de exemplu, FITS.
Totul parcă e spart în cioburi mici de sticlă colorată. Fiecare încearcă să ia ce poate, alții cât mai mult. Finanțările se suprapun, nimeni nu urmărește nimic pentru că n-au calificare și nici interes. Așa ajungem să vedem manifestări, de cele mai multe ori, fără valoare, în care sponsori sînt 2, 3, 4 instituții de stat. Na, unul a avut cumnata, altul fiica, altul nepotul etc
Aici scriam că, dacă finanțarea e de tip comunist, de ce ar fi cei din interior altfel? Ei fac scandal că își închipuie că, ca ei nu mai găsim. Își permit să-i facă pe toți proști, chiar și pe colegii lor. Și, judecă fiecare, cel mai grețos, încep să bată darabana cu ce importanți au fost ei în campania unuia sau altuia. Bine, și Firea a avut artiștii săi susținători, dar cei care își închipuie că oamenii votează după cum cântă ei, deja au atins o fază de paranoia. Nu vorbesc de amețiții lor de groupies. Și, trăgându-l în continuare de urechi pe Nicușor Dan, dacă le-o mai avea, la câți i le-au mușcat, îi spun că e departe de ce-a promis ca reformă. O cameră video și o comisie mai consistentă nu rezolvă nimic. Abureală.
În presă, cum era și firesc, a existat gașca dură care numai că nu l-a mâncat de viu și, așa am aflat și eu din șuvoiul de articole anti-Dan, cum că, ar fi fost și o strategie a Bucureștiului Cultural, din 2016 (Dan e primar din din 2021, dar nu contează). Am descărcat-o, am citit-o. Mi se pare că e cel mai bun text de stand-up comedy. Cine va avea inspirația să-l interpreteze, va deveni celebru. Eram curioasă, pentru că, la un moment dat, am ajuns în zona politicilor culturale de la Londra, și acolo mi-a plăcut foarte tare sloganul strategiei „Culture for All Londoners”, de conținut nici nu mai vorbesc. Desigur că serialul are multe episoade, ca telenovelele, așa sînt și unele titluri. „Cele șapte morți ale culturii”, probabil, parafrază după Abramović, -Cele șapte morți ale Mariei Callas-. Ceea ce devine și mai confuz, că doar nu s-a gândit cineva că ar putea compara ceva ce nu ajunge nici la genunchiul broaștei cu marea divă. În fine, a pune în cârca lui Nicușor Dan tot ce nu s-a făcut în 33 de ani și cu atâta consum de energie, mi se pare ridicol și demn de o cauză mai bună. E, însă, ”răsplata” pentru că nu a făcut public, nici până acum, blueprint-ul, chiar dacă în mâna sa sînt doar instrumentele administrative, iar Ministerul Culturii este cel care trebuie să facă grosul. Vom asista în continuare cum cioburile, unele mai strălucitoare, poate, până la urmă, tot vor fi îngropate în țărână.
Mă uit cu drag la artiștii care nu mai au treabă cu România de tineri. Înfloresc pretutindeni. Când vin aici, dacă nu sînt umiliți, cum a pățit balerina Alina Cojocaru, sînt luați drept de categoria a doua față de colegii lor străini. Acreditând de multe ori ideea că doar au avut noroc. Da, este mediocrația culturală care este finanțată la noi. Excepțiile, dacă ne uităm mai atent, nu sînt semnate de cei din sistem. Constatarea că finanțarea culturii este un talmeș-balmeș nu e o descoperire epocală pentru că viziunea de bază e supraviețuirea, pentru care, fărâmițarea este cheia stăpânirii. Nu există strategii pe nicio ramură. Fiecare după propria ureche. Practicile, după propriul nivel de înțelegere. Dacă te uiți, de ex., la Arts Council în Marea Britanie, vezi că ăia vor ceva. Au niște țeluri. La francezi la fel. De germani, nici nu mai spun. Există o coordonare. Totul e clar unde se duce, de ce, ce se face cu banii. Și, culmea, subvențiile nici nu acoperă toate costurile ca la noi.
Și nici NU veți vedea vreo primărie de capitală să finanțeze 15 teatre + 2 sub-enitități de finanțare producții teatrale&diverse + centre culturale care produc teatru. Dacă cineva din afară ar vedea doar titulaturile, fără să se uite sub preș, ar spune că suntem RAIUL TEATRULUI. Noi ne oprim asupra culturii doar cu ocazia celor câteva scandaluri. Bun și-așa.
Foto: site Teatrul de revistă „Constantin Tănase”
INTERVIURILE HotNews.ro