Sari direct la conținut

Noi acuzații de abuz la Colegiul German „Goethe” din Capitală: Cum a dispărut codul unui elev de pe lista admișilor

HotNews.ro
Colegiul German Goethe , Foto: Inquam Photos / George Călin
Colegiul German Goethe , Foto: Inquam Photos / George Călin

Părinții unui copil de 6 ani acuză Colegiul German „Goethe” din Capitală că refuză înscrierea copilului lor în clasa pregătitoare, deși acesta a luat examenul de admitere și a apărut pe lista elevilor admiși în noul an școlar 2024 – 2025. Lista a fost publicată pe site-ul instituției, după ce fiecărui elev i-a fost repartizat un cod anonimizat pentru identificare. Ulterior, lista a fost modificată, iar elevul a dispărut din tabel. Ce explicație le-a oferit instituția părinților. Avocat: „O decizie pur abuzivă”.

Examenul de admitere la clasa pregătitoare constă într-un interviu de limbă maternă germană și a avut loc pe 15 mai. Copilul Mircea Crăciun, în vârstă de 6 ani, căruia i-a fost repartizat codul CGG-087, a obținut 70 de puncte din 100 și a fost declarat admis pe ultimul loc, respectiv 96. 

Dintre acestea, 8 sunt locuri suplimentare și au stat sub rezerva aprobării Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), potrivit regulamentului instituției. 

„Copilul meu a mers până acum la Grădinița 50, care este o grădiniță cu predare în limba germană. A dat examenul, iar la două zile după am verificat rezultatele și am văzut că a fost admis. Sunt 88 de locuri plus încă 9 locuri suplimentare, iar el a intrat pe ultimul loc, cu 70 de puncte din 100. 

Am fost apoi la Colegiu să întrebăm dacă mai avem ceva de făcut pentru înmatriculare, iar secretarul ne-a spus atunci că nu mai e necesară nicio altă formalitate și că ne vedem la toamnă”, a povestit mama copilului, Anita Crăciun, pentru HotNews. 

„La scurt timp după, am intrat din nou pe site și am observat că Mircea nu mai apare pe acea listă. Am crezut că s-a comis o eroare. Am sunat la Goethe, de unde ni s-a transmis că locul lui a fost ocupat de un alt elev, invocând așa zisa «lege a gemenilor», adică articolul 145 din Ordinul 4183/2022. Practic, mi-au spus că la admitere a candidat și o pereche de gemeni, un frate a promovat examenul, celălalt nu. Astfel, fratele care nu a luat examenul a fost și el acceptat. Cum? În locul copilului nostru, care fusese admis pe ultima poziție”, a explicat femeia. 

Ce spune «legea gemenilor» 

„Numai că acel articol din lege se referă la transferuri, nicidecum la admiterea la clasa pregătitoare”, mai spune mama lui Mircea, într-o discuție cu reporterul HotNews.

„Un geamăn respins nu poate ocupa locul altui copil admis. Ce ar fi avut directorul colegiului de făcut în această situație? Să ceară la ISMB, potrivit legii pe care spune că o respectă, suplimentarea locurilor la clasa pregătitoare cu încă unul pentru geamăn. Ce a făcut în schimb? L-a exclus din start pe copilul nostru pentru a-i face loc altuia”, acuză părinții. 

„Am făcut o grămadă de demersuri până acum, am făcut solicitări la Ministerul Educației, la ISMB, la Colegiu, peste tot. Inspectoratul ne-a trimis să rezolvăm situația cu directorul „Goethe”, Sebastian Stoica, după ce ne-a transmis că cel din urmă nu a cerut niciun loc suplimentar la clasa pregătitoare, peste cele 8 pe care le avea deja”, mai spun părinții copilului. 

„Am fost sfătuiți inclusiv să ne înscriem copilul la altă școală, la Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță, de pildă, unde se predă în limba germană și unde mai sunt locuri, «până nu le pierdem și pe acelea»”, mai susține Anita Crăciun. 

În Capitală, sunt doar trei școli care oferă cursuri cu predare în limba maternă germană: Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”, Colegiul German „Goethe” și Școala Gimnazială „Elena Văcărescu”. 

„Dar dacă am fi mers către Vlahuță, în etapa a doua, am fi pierdut locul copilului de la Goethe, unde deja a fost admis, dar a fost dat la o parte abuziv”, mai spune mama copilului. Mai ales că cel mic nu a făcut meditații și nici nu am dat bani pentru el, a intrat pe propriile lui forțe. Are 6 ani și jumătate și este foarte încântat că a luat examenul”.  

Mama copilului a povestit și de ce a ales ca fiul său să dea admitere la Goethe: 

„Pentru că eu sunt absolventă a Colegiului german Goethe, am terminat acum 20 de ani. Am învățat acolo 12 ani, am fost și la grădinița germană, unde am fost admisă cu 90 de puncte, mai mult decât fiul meu acum. Asta pentru că bunica mea a fost săsoaică și vorbea numai în germană. Eu vorbesc germana în familia noastră și m-am ocupat și de pregătirea copilului. Am ales germana și pentru el pentru că este o limbă de viitor, din punctul meu de vedere”. 

Părinții elevului au angajat un avocat, după ce, susțin ei, mai mulți specialiști le-au confirmat că, în acest caz, articolul 145 din Ordinul 4183/2022 este folosit în mod abuziv. 

În plus, părinții copilului susțin că instituția nu vrea să le comunice în scris motivele pentru care minorul nu a fost înmatriculat, deși a promovat concursul și se regăsea pe lista candidaților admiși. 

Ce spune Legea Educației 

Art. 145 din Ordinul nr. 4183/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, prevede că: „Gemenii, tripleții etc. se pot transfera în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea părintelui sau reprezentantului legal sau la cererea elevilor, dacă aceștia sunt majori, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ”.

Decizia Colegiului „Goethe” de excludere a minorului Mircea Crăciun din lista elevilor înmatriculați în clasa pregătitoare și pretinsul transfer al unui copil geamăn este „arbitrară și nefundamentată legal”, susține avocatul familiei, Marius Grigore, contactat de HotNews.ro. 

Avocat: O decizie pur abuzivă”

„În primul rând, prevederea legală invocată stabilește posibilitatea transferului unui copil geamăn în clasa celui cu media mai mare sau invers. 

Nu se aplică în situația de față și pentru că fratele geamăn care nu a promovat examenul nu era înscris în vreo unitate de învățământ, astfel încât să poată fi aplicată de către Colegiu procedura transferului. Și amintesc că admiterea s-a făcut prin examen. 

În al doilea rând, transferul unui elev potrivit reglementărilor legale, inclusiv cele ale art. 145 din Ordin, nu prevăd posibilitatea ca în urma transferului să fie eliminat din unitatea de învățământ un elev sau un alt candidat admis”, a explicat avocatul. 

„În al treilea rând, transferul se realizează numai în baza aprobării Consiliului de administrație al unității de învățământ. Iar dacă a fost aprobat, într-adevăr, prin înlăturarea minorului Mircea Crăciun, aceasta ar fi o decizie abuzivă și nelegală, cu consecințe grave atât asupra minorului, cât și a părinților acestuia”, mai spune avocatul Marius Grigore. 

„Este prima oară când întâlnesc o astfel de situație în care un candidat admis este înlăturat în urma unui transfer. Din punctul nostru de vedere, nu există niciun temei legal pentru o astfel de măsură. E o decizie pur abuzivă, iar părinții sunt determinați să întreprindă toate demersurile legale pentru realizarea drepturilor obținute de copil printr-un concurs”, a conchis avocatul. 

Nicio reacție din partea conducerii Colegiului German Goethe” 

Contactat în repetate rânduri de HotNews, Sebastian Stoica, noul director al Colegiului German „Goethe”, din Capitală, nu a răspuns apelurilor reporterului, nici la mesajele trimise pe Whatsapp. 

Colegiul german Goethe”, marcat de scandaluri în ultimii ani

În cel mai recent, un părinte a sesizat oficial, la începutul acestui an, faptul că un cadru didactic făcea meditații ilegale cu elevii din clasa la care predă, potrivit Edupedu

Corpul de Control al Ministerului Educației a confirmat această situație și a propus sesizarea Parchetului, dar și cercetarea disciplinară în cazul profesoarei acuzate. De asemenea, Corpul de Control a cerut ISMB să o cerceteze disciplinar pe directoarea Colegiului. 

Conducerea anterioară a Colegiului „Goethe” a demisionat la scurt timp după ce Corpul de Control al Ministerului Educației a anunțat rezultatele verificărilor, fapt ce a declanșat proteste ale celorlalți profesori, după cum HotNews a scris anterior. 

Din luna martie, profesorul de religie ortodoxă a preluat conducerea Colegiului, alături de directoarele adjuncte Alina Suciu și Mihaela Babiuc, potrivit Edupedu.  

INTERVIURILE HotNews.ro