Non-factorul Palin (de Chris Patten)
Senatorul John McCain este un veritabil erou american. A fost un aviator curajos, cu o conduita ireprosabila in razboi. Altfel decat razboinicii de salon, care au evitat recrutarea pentru Vietnam, dar abia asteptau sa trimita tineri americani sa lupte in Irak, viata lui McCain nu contrazice flagrant politica sa. In Senatul SUA, chiar daca a sprijinit razboiul din Irak declansat unilateral de presedintele Bush, McCain era gata sa ia atitudine si sa prezinte apasat judecata sa in domenii precum finantarea campaniei electorale si schimbarea climei.
Ca atare, atunci cand McCain, in postura de candidat prezidential, a spus ca – daca va fi ales – va incerca sa lucreze cu politicienii din Partidul Democrat si cu cei independenti si ca va cauta consensul, ne-a venit usor sa-l credem. In definitiv, exact asa s-a comportat in functia de senator. Parea tot mai probabil ca va urmari aceasta abordare si atunci cand il va alege pe colegul de cursa electorala. Bunul sau prieten, senatorul Joseph Lieberman – fost democrat si „uliu in chestiunea razboiului din Irak –, parea sa fie alegerea logica.
Stim insa ce s-a intamplat. Cu o campanie intrata in lancezeala, McCain s-a intins mult spre dreapta: spre fundamentalistii de dreapta din propriul partid. Guvernatorul Sarah Palin a pasit pe scena nationala tragand rafala dupa rafala din arsenalul retoricii.
Orice s-ar putea spune despre viziunile guvernatorului, nimeni nu poate considera ca alegerea acestei „gospodine” de Alaska este un curajos efort de realizare a consensului. Ea a fost adusa la bord, cum ar spune comentatorii in jargonul lor, ca sa electrizeze baza partidului, care consta din adeptii liniei dure, suspiciosi fata de McCain din cauza lipsei sale de entuziasm in probleme care ii preocupa, precum creationismul si interzicerea avorturilor.
Dupa calculele de campanie ale lui McCain, un outsider politic cu viziuni de taranoi ar tine la alegatorii albi din clasa muncitoare. In plus, o femeie in echipa sa i-ar putea atrage pe cativa dintre cei dezamagiti de infrangerea senatorului Hillary Clinton in fata lui Barack Obama in competitia interna a democratilor.
Pana acum, alegerea lui Palin pare sa fi meritat. Intrebarile legate de trecutul ei au fost eludate; lipsa ei de experienta este prezentata ca fiind o virtute; orice critica la adresa ei e respinsa ca dovada de sexism.
Am fost o singura data director de campanie electorala in Marea Britanie si in baza acelei experiente as spune ca democratii trebuie sa retina trei aspecte importante.
In primul rand, Palin nu este cea din fruntea listei. Ar fi imposibil sa ne-o imaginam supravietuind unei campanii pentru alegerile primare. Nu ar fi supravietuit niciodata anchetelor si investigatiilor (jurnalistice) la care ar fi fost supusa in mai multe luni de campanie. Dar nimeni nu pare dispus sa-i accepte lipsa de calificare si experienta la un pas distanta de Biroul Oval.
In al doilea rand, McCain este cel pe care democratii ar trebui sa-l atace. El ar fi presedintele, nu femeia din Alaska. Modul in care priveste McCain economia si politica externa ar trebui sa fie tinta, nu viziunea lui Palin in chestiunea darwinista sau in cea a nemerniciei educatiei sexuale.
Economia nu este latura forte a lui McCain. La momentul in care situatia de pe Wall Street se ducea la vale, el sustinea ca fundamentele economice din SUA erau inca solide. Solutiile lui McCain par a veni mai curand din zona politicilor lui Bush – reduceri de impozite pentru cei bogati, combinate cu promisiuni de reducere a cheltuielilor publice. Cat de credibil este asa ceva?
Sub Bush, republicanii au transformat surplusuri enorme in deficite terifiante. Criza de pe piata ipotecara si prabusirea pietei de credite au dus la salvari in extremis ale bancilor si nationalizari ale industriilor nationale de finantare imobiliara si asigurari. America trebuie sa traga de haturile cheltuielilor de consum si fiscale, astfel incat sa reduca sumele pe care le imprumuta si le datoreaza.
Nu e usor sa faci acest lucru atunci cand cei bogati devin mai bogati – trecand prin cea mai prolifica perioada de imbogatire de la nebunii ani ‘20 –, iar veniturile familiilor stagneaza pentru al treilea deceniu consecutiv. Echitatea sociala nu este irelevanta nici macar in America, tara tuturor oportunitatilor.
Cand vor intra in cabina de vot in noiembrie, vor vota oare americanii pe considerente ce tin de „razboiul cultural” – adica sex si arme – sau in functie de posibilitatea lor de a-si plati urmatoarea ipoteca?
In privinta politicii externe, Obama este cel care foarte corect a remarcat ca SUA trebuie sa-si mute atentia de la operatiunile militare din Irak la cele din Afganistan. Adversarii sai au detractat initial ceea ce a devenit foarte repede de domeniul evidentei. Al Qaeda mai are inca baze pe care le intretine in comun cu talibanii la frontiera dintre Afganistan si Pakistan. Un efort serios de a-i izola si de a-i nimici necesita o campanie eficienta in provincia Helmand, in Waziristanul de Nord si cel de Sud, dar si in zonele agitate dintre campurile de mac ale Afganistanului si madrasele din Pakistan.
Daca America isi doreste schimbarea, de ce ar vota pentru un program identic cu atitudinea care a stat la baza caracterului anilor Bush si care este exemplul graitor pentru motivele sale de esec si de lipsa de popularitate: bigotism partinitor, atacul impotriva argumentelor rationale si stiintifice, ignorarea opiniilor din restul lumii sub deviza „mai intai America”?
Daca as face parte din randul democratilor, as lasa-o pe Palin la mila bloggerilor care se ocupa cu investigatia jurnalistica. Aceste alegeri sunt mult prea importante pentru noi toti ca sa le centram pe persoana ei. Eu m-as intoarce la problemele importante. Acolo se castiga sau se pierd alegerile.
INTERVIURILE HotNews.ro