Noua coaliție, dilemele și liniaritatea politicii externe a Germaniei
Era post-Merkel aduce un guvern majoritar care schimbă formatul clasic de guvernare. Acest moment de tranziție pentru Germania plasează în ecuația politică viziuni contrastante și platforme electorale distincte care au îngreunat atingerea compromisului în formarea coaliției.
Noua construcție executivă prefigurată îl plasează pe Olaf Scholz, liderul partidul Social Democrat din Germania (SPD), în fruntea guvernului, alături de Verzi și rivalii lor pro-business – Partidul Democrat Liber (FDP). Acest calcul creează o serie de așteptări pentru politica germană, dovedindu-se probabil ceva mai intransigentă față de China și Rusia la inițiativa celor doi parteneri de guvernare juniori – Verzii și FDP, însă fără anticiparea unor intrări pe contrasensul relațiilor externe.
Era de așteptat ca negocierile post-electorale să ducă la excluderea creștin-democraților de la noua guvernare, în timp ce Armin Laschet, liderul CDU/CSU, s-a confruntat cu cereri de demisie după ce partidul său a obținut cele mai slabe rezultate din istoria recentă.
Vestea bună a acestor alegeri constă în faptul că extremele politice de dreapta și stânga nu vor avea putere de opoziție sau vreun rol major în politica germană.
Ursul Panda și noua ecuație politică de la Berlin
În realitate, nu a existat o dezbatere reală privind relația Germaniei cu R.P. Chineză în timpul alegerilor electorale. Atât forțele politice cât și reprezentanții industriei germane au subminat o dezbatere referitoare la politica externă a Germaniei. Cu toate că Verzii promit o reformă radicală a politicii față de China, iar perspectiva verzilor de a juca un rol în guvern a dat bătăi de cap Beijingului, șansele ca Annalena Baerbock să devină cancelar s-au diminuat complet. În același timp, Partidul Social Democrat (SPD) care va da și cancelarul Germaniei nu pare să ofere reorientări majore de politică externă.
Poziția Verzilor este de a tolera principiile multilateraliste avansate de China în vederea cooperării pe capitolele de mediu, însă nu și pe cele care resping arbitrajul în Marea Chinei de Sud.
Reprezentanții Partidului Democrat Liber (FDP) văd la rândul lor o relație construită cu China care să nu aibă la bază doar simplul argument comercial, însă, cel mai probabil, va fi dificil de generat un nou tip de politică, ci mai degrabă una graduală bazată pe evoluția pe termen lung a negocierilor între partenerii guvernamentali. Datorită interdependențelor economice accentuate dintre Germania și China, forțele politice de la Berlin se feresc să adopte o soluție pe termen scurt față de China, dar există o conștiință politică potrivit căreia alinierea cu SUA pe termen lung trebuie începută. În consecință, este puțin probabil ca politica germană față de China să devină brusc agresivă, ci mai degrabă, ceva mai activă ca reacție necesară la anumite schimbări sistemice generate de China în plan internațional.
Autonomie strategică vs. Dihotomie politică europeană
Coaliția de guvernare care se prefigurează la Berlin are o orientare transatlantică, dar cel mai probabil vor exista puseuri îndreptate spre ideea de suveranitate strategică europeană. După melodrama submarinelor performată de către președintele Emmanuel Macron pe fondul campaniei electorale interne, acesta declară că este mai hotărât ca niciodată să întărească influența strategică a UE, oferind o scenă de întâlnire pentru fetișismul strategic francez și fantezia germană în ceea ce privește autonomia strategică europeană. Realitatea practică este însă fundamental diferită și ține mai degrabă de tiparul și natura liberală a Uniunii Europene, iar acest deziderat pentru a prinde viață trebuie să întrunească două condiții esențiale: consultarea între membrii Uniunii și consensul tuturor părților. Privind spre bazele funcționale ale Uniunii Europene, rezultatul vizat de președintele Macron intră mai degrabă în sfera proiectelor de tip wishful thinking.
Deși UE se prezintă drept un proiect cu relevanță geopolitică, constituind un reper de conviețuire pașnică pentru alte state la nivel global, în fața crizelor internaționale a dat dovadă de fragmentare internă și coeziune anemiată, adăugând fondul unei geografii a riscurilor și priorităților strategice disparate la nivelul membrilor săi.
În realitate, singura opțiune viabilă pentru UE este să devină o putere strategică în complementaritate cu palierul transatlantic. Cu toate acestea, membrii UE au nevoie de capacități de apărare și de intervenție în situații de crize, însă sugerarea unei armate europene independentă de NATO, doar pentru ca Franța să-și încordeze mușchii la nevoie în relațiile internaționale, nu este o caracteristică elegantă și definitorie a proiectului european.
Pași de vals sau cazacioc în tandemul Berlin-Moscova?
Verzii și Partidul Democrat Liber (FDP) vin cu un suflu nou în politica germană; au fost critici ai conductei Nord Stream 2 pe considerente geopolitice, precum și din motive de mediu, iar viitorul proiectului e pus în balanță pe măsură ce partidele se află în negocieri pentru construcția coaliției de guvernare. Un lucru este cert, dacă liderul Verzilor – Annalena Baerbock, cel mai vehement contestatar al Nord Stream 2, ar deveni ministru de externe, negocierile dintre Rusia și Germania se vor complica în mod semnificativ. Totodată, Christian Lindner, liderul FDP, potrivit declarațiilor din campania electorală, condiționează operarea gazoductului de existența unui guvern democratic la Moscova. Aceste perspective indică faptul că deși cele două partide politice nu vor conduce coaliția, se vor forma unele premise pentru revizuirea politicilor energetice a Germaniei. Practic, noul drum politic al Germaniei oferă teren pentru atingerea unui orizont geopolitic nou prin implementarea energiei verzi și reducerea dependenței de gazul rusesc. Acest model ar putea inspira întreaga Europă, iar retorica electorală a Verzilor față de energia nucleară s-a mai îndulcit între timp, chiar dacă dezideratul lor inițial viza închiderea ultimei centrale nucleare din Germania.
Prin raportare la tendințele de politică energetică din Europa, Spania consideră că energia nucleară, cărbunele și gazul nu ar trebui să fie opțiuni pe lista investițiilor care promovează decarbonizarea și taxonomia verde, în timp ce Franța, potrivit declaraților președintelui Macron, planifică construcția de noi reactoare nucleare pentru a garanta independența energetică națională și a atinge obiectivele de neutralitate a emisiilor de carbon.
Climatologul american, James E. Hansen, care a contribuit în 1988 la conștientizarea întregii lumi asupra pericolelor schimbărilor climatice, consideră că reticența Germaniei de a regândi nevoia energiei nucleare reprezintă o greșeală care va atrage costuri politice majore și nu trebuie impusă ca model pentru alte state.
Contrastele din cadrul noii coaliții nu pot determina fluidizarea politicii germane, însă includerea la guvernare a democrat-liberalilor va contribui semnificativ la balansarea unor acțiuni radicale din partea verzilor și vice-versa.
Dileme, tipare politice și rezultante
Cu toate că există anumite tendințe de rebalansare a puterii la nivel global, în rândul viitorului leadership de la Berlin predomină dorința de a menține status quo-ul pentru ca Germania să nu se trezească într-o situație geopolitică ciudată. Alegerile din Germania nu aduc neapărat un optimism debordant pentru Rusia, dar se întrezăresc speranțe moderate pentru China. Deși partidele aflate în competiție nu au atins subiecte despre viitorul Europei sau despre agenda internațională, abia din acest moment se va naște o conversație politică mai aplicată. Negocierile și viziunile diferite asupra finanțelor, climei, securitatea, apărarea, capitolele de politică externă cu privire la Rusia și China vor fi greu de armonizat. China reprezintă cea mai mare provocare de politică externă iar tactica Beijingului va căuta să abordeze Germania diferențiat, deoarece membrii coaliției au poziții diferite în percepția și calculul Beijingului. Așadar, cel mai probabil, vom asista la o schimbare a abordării chineze față de noile caracteristici politice ale Germaniei.
Prioritatea numărul unu în Germania o reprezintă stabilitatea internă și obținerea consensului pentru a atinge această stabilitate. Este previzibil faptul că viitoarea coaliție politică germană va asigura și promova o continuitate transatlantică alături de noi contribuții pentru apărare, însă aventurismul și angajamentul Germaniei în misiuni militare comune mai largi nu vor fi nici de această dată o trăsătură definitorie a politicii de guvernare, ci, mai degrabă, politicul va înclina spre formule pacifiste și izolaționism, devenind o provocare pentru Administrația Biden.
INTERVIURILE HotNews.ro