Sari direct la conținut

Noua Republica si Alba ca Zapada. Poate, poate de data asta…

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews

Am stat cu ochii pe internet si televiziuni sa vedem debutul Albei ca Zapada. Pana la urma s-a intrupat in persoana lui Mihail Neamtu, un tanar de 33 de ani, idealist, filosof scolit prin occident, entuziast, care vorbeste coerent si cu miez.

Aparitia noii asociatii este facuta parca sa infirme pesimismul lui Dan Tapalaga, care spune aici: „societatea romaneasca nu se misca. N-are spirit civic, cultura politica, nici pofta de implicare. Masa ei critica este formata din resemnati, apatici, lenesi si indiferenti. Visam la o revolutie, dar speram sa lupte altii in numele nostru. Intr-o natie de spirite contemplative, e nerealist sa crezi in miscari, mai ales populare.”

Imediat au aparut si suspiciunile: este mana lui Lazaroiu, deci a lui Basescu. Este parte din Miscarea Populara, menita sa ascunda fata plina de riduri si oboseala a PDL. Este emanatia cercurilor reformiste din PDL. Este…

La scenarii ne pricepem. In orice si in oricine vedem scopuri ascunse, suntem animati permanent de mefienta.

Ce-am inteles eu, avand si o intalnire cu Mihail Neamtu.

Omul este pornit sa reinventeze dreapta romaneasca. Care nu se mai stie cine o reprezinta. PDL si-a asumat rolul acesta, dar, sub povara guvernarii si a castigarii viitoarelor alegeri uita adesea de ea. Dupa ce a pornit curajos la restabilirea echilibrelor bugetare, lasate varza de guvernarea Tariceanu-PSD, (varianta demo a actualei USL), si-a epuizat suflul de dreapta, mai ales ca se apropie cu pasi repezi alegerile. In loc sa termine ce a inceput, sa diminueze in continuare deficitele uriase sustinute prin imprumuturi inrobitoare, sa absoarba banii europeni si investitori strategici, inventeaza cosul pensionarilor, un alibi perfect si legal pentru „sacosa” electorala.

Am inteles despre Noua Republica ca doreste sa coaguleze energiile, in special cele tinere, sa redeseneze o viziune, valori, concepte, idei, proiecte, idealuri de dreapta. Cu migala si fara presiunea unor termene fixe. Alegerile din 2012 reprezinta o tinta, dar nu neaparat singura tinta. E adevarat ca o astfel de miscare cere timp si migala. Aparitia sa se face pe un val de asteptare urias, cetatenii sunt excedati de o clasa politica care incearca sa le castige increderea doar prin promisiuni fara acoperire si pomeni electorale. Excedati si de lipsa de integritate si onestitate, de tupeul formidabil prin care oameni abia iesiti din puscarie (Gutau, Solomon), sunt rechemati in partid. Iar altii, trimisi in judecata de catre DNA, sunt pastrati in partid pana la judecata de apoi. Si totul cu „intelegerea” presedintelui Basescu, care spune ca nu exista partide imaculate. Este o iluzie sa cautam asa ceva. Mai bine cu Miscarea Populara, cu Becali, Dan Diaconescu, Gutau la UNPR, ceva epave din PNTCD, sacosa electorala sa traiasca. Voturile sunt aduse de primari, de la cei multi si saraci, in schimbul sacosei electorale, nu de la cei cateva mii de internauti. Pragmatica socoteala…

Ei bine, Noua Republica vine sa strice aceasta socoteala. Chiar daca nu se numeste Alba ca Zapada, a preluat spiritul din poveste. Nu primeste in randurile ei oameni certati cu legea, care s-au imbogatit pe spinarea bugetului de stat, care au dat banu’ la partid, contra contracte si functii de stat. Adica nu se naste din pacatul originar. Cel putin asa ne promit initiatorii.

Incet, incet, cu intelepciune, se vor constitui structuri formate din oameni profesionisti care gandesc la fel. Cu aceeasi unitate de masura. Fara coruptie, fara foloase necuvenite.

Apropo, Mihail Neamtu nu mai este slujbas la stat. Nu mai depinde de salariul de la guvernul Boc. Doreste sa-si daruiasca energiile din urmatorii doi-trei ani acestui obiectiv major, la fel de important ca aerul: o noua clasa politica, care sa se puna in slujba intereselor natiunii, nu a propriilor interese.

Cateva sfaturi, de la cineva mai in varsta.

Sa-si asume deschis si public, transformarea, la un moment dat, in partid cu acte in regula.

Sa-si defineasca liniile de forta, principiile de baza, sa stie lumea la ce „se baga”.

Sa defineasca filtrele puse la intrarea in noua formatiune, la accederea in staff-ul ei, filtre care sa faca imposibila transformarea, la un moment dat, in ce este astazi un PSD sau PDL.

Sa deseneze proiectul de dezvoltare economica, de reconstructie institutionala a Romaniei, incepand cu o noua Constitutie, sa reevalueze locul Romaniei in UE si in lume, vis-a-vis de amenintarile globale care ne conduc spre o lume mai nesigura ca oricand.

Sa stie sa comunice, sa-si aleaga cu grija segmentele de populatie care au cultura si discernamantul necesare pentru a cupla la astfel de eforturi de reinventare a clasei politice.

Sa-si alature experti adevarati, in varii domenii, care, fara sa fie neaparat inregimentati in partid, sa-si aduca experienta si expertiza la elaborarea solutiilor si planurilor de viitor.

Sa-si alature diaspora, o forta uriasa, cu resurse de experienta si pragmatism, financiare, de organizare si un bazin de votanti urias.

Noua formatiune ar trebui sa-si propune sa fie arbitrul alegerilor din 2012. Cu un procent semnificativ, ar putea impune viitoarei coalitii de guvernare sa preia parte din ideile, principiile si proiectele sale. In conditiile in care nu se stie daca UNPR, UDMR, fac pragul minim de accedere in parlament.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro