„Nu mai există aproape nimic normal în Statele Unite”, spune politicianul aplaudat la Davos
Într-un semnal că tensiunile puternice dintre SUA și Canada continuă, prim-ministrul Mark Carney a negat marți că și-ar fi retras comentariile care l-au iritat pe președintele Donald Trump și a afirmat că „aproape nimic nu este normal în Statele Unite”, scrie Reuters.
Invocând politica comercială a SUA, Carney a ținut săptămâna trecută un discurs viral la Forumul Economi Mondial de la Davos, în Elveția, în care a îndemnat națiunile să accepte sfârșitul ordinii globale bazate pe reguli, ordine al cărei „campion” a fost cândva Washingtonul.
„Știm că vechea ordine nu se va mai întoarce. Nu ar trebui să o plângem. Nostalgia nu este o strategie”, a spus la Davos premierul canadian. „Ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”, a punctat Carney. O nouă realitate s-a instalat, a insistat Carney: „Să îi spunem pe nume: un sistem de intensificare a rivalității marilor puteri, în care cele mai puternice își urmăresc interesele folosind integrarea economică ca mijloc de coerciție”.
La finalul discursului de la Davos, reprezentanții mediului politic, economic și intelectual mondial s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat pe premierul canadian.
Carney – citând taxele americane aplicate importurilor canadiene cheie – face presiuni pentru diversificarea comerțului cu alte țări în afară de vecinul sudic al Canadei. În SUA intră în prezent aproximativ 70% din totalul exporturilor canadiene, în conformitate cu acordul de liber schimb dintre SUA, Mexic și Canada.
„Lumea s-a schimbat, Washingtonul s-a schimbat. Nu mai există aproape nimic normal în Statele Unite – acesta este adevărul”, a declarat Carney în fața Camerei Comunelor din parlamentul canadian, când a fost întrebat despre viitorul negocierilor comerciale cu Washingtonul.
Trump a reacționat nemulțumit la discursul lui Carney de la Davos. Canada „există doar datorită” Statelor Unite, a susținut Trump, iar ulterior a afirmat că va impune o taxă vamală de 100% asupra importurilor din Canada dacă Ottawa va încheia un acord comercial cu China.
După ce Trump și Carney au avut o discuție în cursul zilei luni, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a spus că liderul canadian „a revenit în mod foarte agresiv” asupra unor remarci.
„Pentru a fi absolut clar, și i-am spus acest lucru președintelui (Trump) – am vorbit serios când am spus ceea ce am spus la Davos”, a declarat Carney în fața presei.
Canada va răspunde la tarifele vamale „prin construirea de parteneriate în străinătate (…) și prin construirea de parteneriate în țară” și „suntem pregătiți să răspundem pozitiv prin construirea acestei noi relații prin intermediul USMCA. El a înțeles acest lucru”, a precizat Carney că i-a mai spus lui Trump. USMCA (United States-Mexico-Canada Agreement) este un acord comercial în vigoare din 1 iulie 2020, care a înlocuit vechiul acord NAFTA, facilitând comerțul fără tarife vamale între SUA, Mexic și Canada.
Carney le-a mai spus mebrilor Camerei Comunelor că o revizuire formală a pactului USMCA, programată pentru acest an, va începe în următoarele săptămâni. El nu a dat mai multe detalii.
Mai devreme în cursul acestei luni, Trump a susținut că Statele Unite nu au nevoie de USMCA, calificând acordul drept „irelevant”.
