Sari direct la conținut

Numărul de fumători este în scădere la nivel mondial însă OMS avertizează că nu este suficient

HotNews.ro
Fumator, Foto: MorgueFile.com
Fumator, Foto: MorgueFile.com

Numărul fumătorilor a scăzut constant în ultimii ani, însă eforturile de a lupta împotriva fumatului trebuie să continue în faţa activismului din industria tutunului, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP și Agerpres.

În 2020, 1,3 miliarde de persoane au consumat tutun la nivel mondial, cu 20 de milioane mai puţin decât în urmă cu doi ani, potrivit unui nou raport al OMS.

Organizaţia se aşteaptă la o continuare a scăderii până în 2025 şi prevede pentru această dată un număr de 1,27 miliarde de consumatori, sau aproximativ 20% din populaţia la nivel mondial cu vârsta de peste 15 ani.

Deşi s-a declarat mulţumit de această scădere, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că „avem un drum lung de parcurs, iar industria tutunului va face tot posibilul pentru a apăra profiturile gigantice pe care le obţine din vânzarea produsului său letal”.

Tutunul ucide peste opt milioane de consumatori în fiecare an, iar alte 1,2 milioane de persoane mor din cauza fumatului pasiv, potrivit statisticilor OMS. Numărul deceselor va continua să crească în pofida unei scăderi a consumului „deoarece tutunul ucide lent”, notează OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a salutat faptul că 60 de ţări sunt pe cale să atingă obiectivul unei reduceri voluntare de 30% a consumului de tutun între 2010 şi 2025, aproape de două ori mai mult decât în urmă cu doi ani.

Estimările OMS privind fumatul

„Observăm progrese semnificative în numeroase ţări”, a declarat Ruediger Krech, care conduce departamentul de promovare a sănătăţii al OMS, avertizând însă că „acest succes este fragil”.

Potrivit raportului, cu o investiţie de doar 1,68 dolari pe cap de locuitor pentru măsuri de sprijinire a renunţării la fumat, 152 de milioane de consumatori ar putea renunţa la fumat până în 2030.

Chiar dacă cifrele – care nu includ ţigările electronice, care se bucură de un succes uriaş – sunt în scădere, raportul subliniază că 36,7% dintre bărbaţi şi 7,8% dintre femei au consumat tutun anul trecut la nivel mondial.

La aceste cifre se adaugă 38 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, sau 10% din totalul adolescenţilor din această grupă de vârstă.

În Europa, 18% dintre femei continuă să consume tutun, mai mult decât în orice altă regiune a lumii, iar „femeile europene îşi reduc consumul (de tutun) cel mai puţin rapid” din lume.

Totodată, OMS preconizează că regiunea Pacificului de Vest va avea cea mai mare rată de consum în rândul bărbaţilor în 2025 (45%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro