Numărul incendiilor de vegetație a crescut cu aproape 1.000% inclusiv în zonele umede ale Braziliei / Se prognozează o perioadă cu secetă extremă
Numărul incendiilor din zona tropicală umedă Pantanal din Brazilia a crescut de aproape zece ori până în prezent în acest an, atingând cele mai ridicate niveluri consemnate după 2020, când acest biom a fost afectat de cele mai grave incendii înregistrate vreodată, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Datele colectate din satelit de către Institutul Naţional de Cercetări Spaţiale din Brazilia (INPE) au indicat o creştere cu 980% a numărului de incendii din Pantanal până la 5 iunie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifrele au stârnit îngrijorare în contextul în care regiunea se îndreaptă spre cel mai riscant sezon al incendiilor, care începe de obicei în iulie şi atinge apogeul în august şi septembrie.
„Este unul dintre cele mai rele începuturi de an în ceea ce priveşte focarele de la începutul seriei istorice din 1998”, a declarat Vinicius Silgueiro, coordonator pentru informaţii din teritoriu al organizaţiei neguvernamentale locale Instituto Centro de Vida.
Zonele umede din Pantanal, de aproximativ 10 ori mai mari decât regiunea Everglades din Florida, Statele Unite, adăpostesc jaguari, tapiri, caimani, anaconde şi furnici uriaşe. Cantităţile reduse de ploaie de la sfârşitul anului trecut au perturbat inundaţiile sezoniere obişnuite, lăsând o zonă vastă din regiune vulnerabilă la incendii.
Îngrijorări privind o secetă extremă în zona Pantanal a Braziliei
„Cel mai îngrijorător este că şi în sezonul ploios am avut această creştere a numărului de incendii”, a mai declarat Silgueiro. El a avertizat că Pantanal se va confrunta probabil cu o altă secetă puternică în acest an, după un sezon umed cu cantităţi de precipitaţii cu 60% sub medie, potrivit datelor Institutului Naţional de Meteorologie din Brazilia (INMET).
Cea mai recentă creştere a focarelor vine după incendiile atipice de la sfârşitul anului 2023, când fenomenul climatic El Nino a întârziat sezonul ploios, ceea ce a dus la 4.134 de incendii înregistrate în noiembrie, comparativ cu o medie istorică de 584 pentru această lună.
Guvernul brazilian a semnat miercuri un acord încheiat cu guvernatorii statelor în care se află Pantanal şi Pădurea Amazoniană, în vederea unei politici comune pentru prevenirea şi controlul incendiilor forestiere.
Mato Grosso do Sul, un stat care adăposteşte cea mai mare parte din Pantanal, a decretat deja stare de urgenţă de mediu.