Sari direct la conținut

O africanca a luat Nobel-ul pentru pace

Evenimentul Zilei

Premiul Nobel pentru pace a fost atribuit in acest an militantei ecologiste Wangari Maathai din Kenya, prima femeie de origine africana care primeste mult rivnita distinctie.

In virsta de 64 de ani, Maathai a fondat in 1977 “Miscarea centurii verzi”, principalul proiect de plantare de arbori in Africa, care a dus si la crearea de locuri de munca pentru femei, ajutindu-le sa-si ridice nivelul in societate.

Biolog si profesor, proaspata laureata este si o infocata sustinatoare a respectarii drepturilor omului, motiv pentru care a fost hartuita, calomniata si trimisa dupa gratii de regimul autoritar al fostului presedinte Daniel Arap Moi, in anii ’70 si ’80.

Ea a intrat in Parlamentul kenyan in decembrie 2002, iar in ianuarie 2003 a fost numita ministru – adjunct in ministerul mediului, resurselor naturale si faunei salbatice. Maathai a declarat ca protejarea mediului si promovarea pacii sint doua chestiuni strins legate intre ele.

“Atunci cind ne distrugem resursele naturale, iar acestea se imputineaza, ne batem intre noi pentru a le stapini,” a explicat ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro