Skip to content
Dronă Shahed-136. Foto: Faiz Dila / Alamy / Profimedia

Alte fragmente de dronă au fost găsite, astăzi, în județul Tulcea. Specialiști de la SRI și MApN, la fața locului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Noi fragmente de dronă au fost descoperite duminică între localitățile Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, informează MApN. Anunțul vine după ce sâmbătă o dronă cu explozibil a căzut în orașul Galați, iar alte fragmente de dronă au fost găsite în zona unei ferme de lângă comuna tulceană Văcăreni.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în cursul zilei de duminică, 26 aprilie, despre faptul că între localitățile Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, a fost semnalată existența unor fragmente de dronă”, a anunțat MApN, într-un comunicat de presă.

Potrivit Armatei, perimetrul a fost securizat de membri ai Ministerului Afacerilor Interne, iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării.

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A treia dronă, după incidentul din Galați și resturile de la Tulcea

 Noile informații vin după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă o dronă rusească a căzut în „Bariera Traian”, zona mărginașă de nord a municipiului Galați, în timpul unui atac aerian masiv al Rusiei în zona orașului ucrainean Reni. Drona a zburat 4 minute în spațiul aerian național, traversând lacul Brateș.

Potrivit autorităților, a fost „afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate”, marcând prima dată când au fost produse pagube din cauza unei drone rusești căzute în România. 

Drona a avut încărcătură explozivă, iar autoritățile au evacuat peste 500 de localnici.de lângă locul unde a căzut drona şi de pe străzile din oraş aflate pe traseul pe care a fost derulat transportul dronei pentru a o detona.

Ulterior, peste câteva ore, MApN anunța că în județul Tulcea resturi dintr-o altă dronă au fost descoperite la o fermă din localitatea Văcăreni. Văcăreni este la aproximativ 20 de kilometri sud-est de locul din Galați unde s-a prăbușit drona cu explozibil.