O criză cum alta n-a fost

Finanțele moderne au fost modelate de crize, acestea nu sunt fenomene nefirești, ci ele au existat de când omenirea folosește moneda.

De-a lungul timpului, câteva crize majore ne ajută să înțelegem cum s-a ajuns la sistemul financiar actual, oferind învățăminte nu doar pentru oamenii simpli și investitori, ci și pentru autoritățile de reglementare din zilele noastre. În general, fiecare criză financiară a fost urmată de o reformă în regulile de funcționare ale piețelor, uneori cu scopul să protejeze investitorii de riscurile care stau la baza marilor dezechilibre, alteori să întărească sănătatea sistemului.

Cauzele unei crize se regăsesc și în crizele următoare mai discret, alteori mai evident

Tot crizele sunt cele care au condus la apariția titanilor financiari actuali, precum Federal Reserve, London Stock Exchange sau marile conglomerate bancare.

Însă, comparând crizele economice și financiare care s-au produs de-a lungul istoriei, vom vedea că, din când în când, condițiile care au dus la apariția uneia dintre ele se regăsesc în cele următoare uneori sub o formă discretă, alteori cu o prezență mult mai evidentă.

Cu toate acestea, oamenii repetă greșelile făcute de predecesorii lor și, deși văd periculoasa asemănarea cu evenimentele din trecut, tind să desconsidere sau să minimizeze amenințările, mizând pe faptul că între timp, sistemul financiar a devenit mai rezistent la șocuri iar ei mai bine echipați din punctul de vedere al cunoștințelor și abilităților de a gestiona riscurile ca să fenteze momentul critic.

Cu toate acestea, catastrofa se întâmplă din nou. Ironic, de câte ori o bulă în afaceri apare și apoi se sparge, istoria se repetă și în ce privește „corul înțelepților” care stau pe margine prorocind și apoi asistând la o nouă prăbușire din lungul șir de căderi din istorie, cu mulțumirea că au avut dreptate când au prezis eșecurile și problemele în care alții au intrat. Puțini oferă și soluții. Și mai puțini le pun în practică pentru a preveni dezastrul, de unde rezultă că oamenii suferă de o orbire mentală și derapaje care-i împiedică să ia decizii optime în ce privește siguranța lor financiară.

Prima criză majoră este cea cunoscută sub denumirea de Mania Lalelelor (Tulip Mania)

Să procedăm, așadar, la o trecere în revistă a topului crizelor economice și financiare și celebre, privind și la acei declanșatori care s-au regăsit în cele următoare, având în minte însă că fiecare dintre ele n-a fost la fel cu celelalte.

Prima criză majoră este cea cunoscută sub denumirea de Mania Lalelelor (Tulip Mania) , izbucnită în 1637 în Olanda. Piața olandeză a bulbilor de lalea a fost atinsă de febra speculațiilor cu varietățile rare ale acestor plante, în așa măsură încât poate fi comparată cu o nebunie în masă. Istoria consemnează că la apogeul bulei se putea cumpăra un conac doar din vânzarea unui singur bulb, iar transferul efectiv de bunuri avea în spate chiar și zeci de alte vânzări în lipsă a bulbului în cauză.

Dar la un moment dat, bula s-a spart, lanțul a colapsat brusc și prețul lalelelor s-a prăbușit, unii speculanți nu și-au mai putut ține promisiunile, investitorii și-au văzut avuția năruită și câțiva s-au aruncat în Canalul Haarlem neputând face față ruinei financiare în care se aflau.

Multe investiții în bulbii de lalele erau făcute cu bani împrumutați.

Deși unii istorici contestă că ar fi avut un impact puternic asupra economiei olandeze susținând că aceasta nu ar fi fost o criză financiară sui generis, în contextul actual ea capătă o altă perspectivă, deoarece s-a suprapus cu o epidemie de ciumă bubonică cu efecte economice semnificative asupra Olandei. Ținând cont de acest aspect, este dificil de determinat dacă criza a fost indusă de speculațiile excesive din investițiile în bulbi de lalele sau de ciumă.

Epidemia, cu siguranță, fragilizase economia și crease incertitudine. Incontestabil însă, piața lalelelor olandeze a fost una dintre cele mai mari piețe din secolul al XVII-lea, iar frenezia investițiilor unor sume disproporționat de mari în bulbii de lalele a condus la conversia a unor tranzacții futures în tranzacții de tip options. Era începutul complexității în finanțe.

Desigur, nu trebuie să uităm că multe investiții în bulbi erau făcute cu bani împrumutați. Bula bulbilor de lalea a zguduit societatea olandeză într-un mod neașteptat: a adus cu sine ideea că oamenii ar putea să se ridice în societate și prin speculații, cu bani mulți obținuți rapid și ușor și nu doar prin munca din greu sau printr-o descendența nobilă. S-au produs astfel schimbări majore în economie și în modul de a gândi al societății olandeze, dar nu toată lumea care le vedea le înțelegea sau era pregătită pentru ele.

Morala: în materie de afaceri nu e bine să te bagi acolo unde nu te pricepi

De aceea, atunci când unii dintre cei tentați de îmbogățirea peste noapte s-au văzut mai săraci decât la început, ba și îndatorați pentru niște himere, morala intrată în conștiința publicului a fost că, în materie de afaceri nu este bine să intri în acelea pe care nu le înțelegi.

Febra bulbilor de lalea este o lecție despre atracția irezistibilă pe care îmbogățirea rapidă și câștigurile ușoare o exercită asupra maselor. Această primă criză este și un bun exemplu pentru modul în care proliferarea tranzacțiilor speculative cu un activ (bulbii de lalea în cazul de față) poate destabiliza o piață. Dacă ar fi să găsim un echivalent în zilele noastre, cel mai la îndemână ar fi … cripto activele, magnetismul cu care atrag milioane de investitori din care poate nici 5% nu cunosc cum funcționează, verigile care le conectează, care sunt regulile din piață, nu percep și nici nu preconizează riscurile și cu atât mai puțin când se sparge bula.

Panica din 1772 sau Primul Domino

O altă criză celebră a fost criza creditelor britanice din 1772-1773, cunoscută și sub numele de Panica din 1772 sau Primul Domino. A fost descrisă ca fiind prima criză bancară din epoca modernă. A izbucnit la Londra, după o perioadă de expansiune rapidă a creditelor. A început atunci când un partener într-o mare bancă londoneză a pierdut o sumă imensă de bani prin vânzarea în lipsă acțiunilor la Compania Indiilor de Est, fugind apoi în Franța pentru a evita returnarea banilor. Un fel de fraudă.

Curând, mai mult de douăzeci de bănci engleze au intrat în dificultate, încetând plățile către deponenții și creditorii lor, extinzându-se apoi în Scoția și Danemarca și, resimțindu-se apoi în toată Europa. Ceea ce trebuie evidențiat la acest episod din istoria crizelor financiare este o trăsătură a crizelor financiare: contagiunea. A avut un efect de domino, o cădere antrenând după ea alte prăbușiri, dar semnificativ pentru noi este și faptul că a avut ca efect tulburări ulterioare în colonii, datorită legislației fiscale nepopulare impuse pentru a contracara efectele economice la scară largă.

Revenind la istoria nu prea îndepărtată, ca să le regăsim asemănările, desigur, la o altă scară, ne vom gândi la contagiozitatea crizei din 2008 care în decurs de un an s-a răspândit în întreaga lume – motiv pentru care va rămâne menționată ca fiind „Criza Financiară Globală”.

Prăbușirea burselor din 1929 sau Marea Depresiune este o criză notabilă prin amploarea sa

Dar vom găsi și în Criza petrolului din 1973 precum și în cea din 2008 similitudini cu criza creditelor londoneze din 1772, nu doar prin șocurile financiare care au clătinat lumea, ci și prin tulburări sociale și instabilitatea politică care au urmat, precum la acea surata lor, Criza creditelor londoneze. Și atunci, ca și acum, micii deponenți și-au pierdut economiile ori în falimente bancare ori erodate de inflație … Omul simplu este de multe ori mai vulnerabil și cu o situație financiară sensibilă la destabilizare.

Prăbușirea burselor din 1929 sau Marea Depresiune este o criză notabilă prin amploarea sa. După o perioadă de creșteri sălbatice a cotațiilor acțiunilor pe Wall Street și pe alte burse interbelice, după o efervescență a speculațiilor cu acțiuni cumpărate cu bani împrumutați de la bănci, la un moment dat, urmare a eșecurilor de returnare a creditelor pentru că acțiunile nu aduceau profitul scontat, băncile au început să se prăbușească în valuri.

Panica bancară s-a extins din America în Marea Britanie și apoi în Franța și Germania, iar efectul de domino intră în acțiune. Efectele acestei crize generalizate aveau să fie resimțite în lume mai mult de un deceniu cu falimente, sărăcie, șomaj urmate de sinucideri și cu căutări de soluții de redresare prin finanțarea agresivă a industriei de război.

Orice asemănare cu alte crize nu este doar o întâmplare, istoria are obiceiul acesta îndărătnic: se repetă.

În Statele Unite, vâltoarea dezastrului a dezvăluit că Rezerva Federală, care fusese concepută pentru a proteja băncile, s-a dovedit prea slabă pentru a-și îndeplini misiunea, ba, mai mult, la momentul de maximă tensiune în piață a refuzat să le mai împrumute și și-a închis ușile pe 4 martie 1933 respingând cererile de finanțare.

Apoi, când autoritățile de reglementare au început să examineze registrele băncilor – oprite pentru o săptămână să funcționeze – tot felul de înțelegeri dubioase au ieșit la iveală. După cele mai negre șapte zile din istoria finanțelor americane, 2.000 de bănci au dispărut pentru totdeauna.

Ca urmare a acestui episod din istoria crizelor financiare, a devenit clar că o reformă era necesară, iar primul lucru care trebuia făcut era reducerea riscului sistemului financiar de aceea, o gamă largă de instrumente și reglementări au fost introduse pentru gestionarea situațiilor primejdioase de pe piață.

Pe termen scurt, acest obiectiv a fost realizat printr-o injectare masivă de capital din bani publici, care a fost de un miliard de dolari și reprezenta o treime din valoarea capitalului propriu al băncilor existent la acel moment. Așadar, nu am inventat roata în criza din 2008, ea fusese pusă la lucru pentru inundarea piețelor cu bani ieftini în secolul XX. Tot atunci a început să se întărească reglementarea pieței financiare dar și supravegherea ei.

Noua legislație reprezentată de Reglementarea Steagall – Glass, prin care s-au separat operațiunile de creditare obișnuită de operațiunile bursiere, au fost cele care vizau să neutralizeze riscurile viitoare și confereau FED-ului noi prerogative care-i permiteau să reglementeze activitatea băncilor ai căror clienți foloseau creditul pentru investiții financiare. De asemenea, a fost creat un nou organism guvernamental, Comisia Federală de Asigurare a Depozitelor (FDIC), înființată la 1 ianuarie 1934.

De la acest moment încolo, devine un obiectiv al statului să se asigure că sistemul financiar este stabil și din ce în ce mai mult, băncilor centrale li se dă un mandat de stabilitate financiară. În considerarea acestui mandat al băncilor centrale, atribuțiile lor în supravegherea sistemelor de plată și calitatea de creditori de ultimă instanță, le-au calificat să elaboreze măsuri macro prudențiale de natură să reducă probabilitatea și impactul eșecului investitorilor instituționali.

O altă criză reprezentativă: Criza petrolului din 1973

Ceva asemănări cu criza creditelor ipotecare din 2008 nu este chiar întâmplătoare, iar la baza sa stă calitatea reglementării activităților financiare. Dar nu trebuie să uităm mirajul îmbogățirii peste noapte pe baza unor speculații pe care cei mai mulți nu le înțelegeau și subevaluarea riscurilor tranzacțiilor. Desigur, și aici, milioane de oameni simpli și-au văzut economiile evaporate în falimente, în cazul în care nu le-au pierdut direct, „jucându-le la bursă”.

O altă criză reprezentativă pentru istoria finanțelor și a economiei globale și pe care am menționat-o mai devreme este Criza petrolului din 1973, când membrii OPEC au impus un embargo pentru petrolul țărilor care au susținut Israelul în războiul arabo-izraelian din 1973. Embargoul a făcut ca prețul barilului de petrol să ajungă la 12 USD de la 3 USD, iar cum toate economiile dezvoltate depindeau de petrol, efectele crizei petrolului s-au făcut vizibile și pe burse, între ianuarie 1973 și decembrie 1974.

Deși există multe diferențe între criza petrolului din 1973 și criza actuală, evoluțiile din economie din ambele perioade indică faptul că șocurile pe piețele petrolului și al altor mărfuri determină inflație și distrug creșterea economică. Creșterea costului vieții și lipsa combustibilului la pompe a dus la proteste masive și tensiuni în multe țări.

Cea mai temută față a crizei, stagflația, a ieșit în lume. Înapoi în zilele noastre, războiul economic și cel din Ucraina au adus cu ele inflație, spectrul penuriei de combustibili și chiar al stagflației, și multe tulburări sociale la orizont.

Cea mai recentă criză financiară a fost cea din 2008, cunoscută ca și Criza financiară globală, a fost poate una dintre cele mai păgubitoare dintre crizele de până acum. Inițial, însă, totul era bine: ratele scăzute ale dobânzilor, condițiile relaxate în ceea ce privea standardele de creditare au încurajat milioane de oameni să se împrumute peste posibilitățile lor pentru a cumpăra locuințe.

Totul mergea strună, și cum cererea de locuințe era pe val (pe care, trebuie spus, oamenii nu și le permiteau decât pe credite pe foarte mulți ani), s-a creat o bulă a prețurilor caselor, Piața financiară a venit în întâmpinarea cererii tot mai mari de credite. Băncile și creditorii sub-prime au vândut creditele ipotecare pe piața secundară pentru a face rost de noi lichidități pe care să le împrumute doritorilor de case.

Firmele de investiții financiare au cumpărat acele credite sub-prime și le-au reambalat în pachete, împreună cu credite ipotecare de calitate și le-au vândut ca instrumente financiare cu risc scăzut. S-a creat astfel o bulă subsecventă, aceea a tranzacțiilor pe piața financiară secundară pentru generarea și vânzarea de credite sub-prime.

Toată lumea din acest lanț trăia pe credit și cum în cele din urmă dobânzile au început să crească, iar acest lucru a început să creeze probleme americanilor care au început să plătească pe casele cumpărate cu dobândă variabilă mai mult decât valorau acestea.

Multe bănci au suferit pierderi însemnate datorită unor politici prea laxe în acordarea de credite riscante

Când debitorii cu venituri precare nu și-au mai achitat ratele, băncile la rândul lor nu au mai încasat veniturile cu care să returneze ce împrumutaseră, investitorii s-au ferit să mai cumpere titlurile garantate cu ipoteci și … din nou dominoul începe să cadă. Criza a debutat când piața titlurilor ipotecare sub prime din Statele Unite a încetat să mai funcționeze. Veriga slabă au fost cei mai vulnerabili, debitorii cu credite sub-prime, pe care însă se ridicase dominoul cu produse complexe și piețe interconectate.

Pe măsură ce debitorii nu mai achitau ratele, creditorii sub-prime au intrat în faliment unul după celălalt, iar spargerea bulei imobiliare din Statele Unite a fost ca un catalizator pentru restul lumii, ajungând în cele din urmă să fie o criză financiară globală datorită legăturilor din sistemul financiar internațional.

Multe bănci din întreaga lume au suferit pierderi însemnate datorită unor politici prea laxe în acordarea de credite riscante și au mizat pe ajutorul statelor pentru a fi salvate. Milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă, dar și casele și economiile, iar statele avansate au cunoscut cea mai gravă criză de la Marea Depresiune din anii ’30.Revenirea din criza financiară globală a fost mai lentă decât cea din recesiunile anterioare, efectele sale fiind vizibile chiar și după un deceniu, cu toate că răspunsul politic la această criză a prevenit o repetare a Marii Depresiuni.

Pentru contracararea crizei, guvernele și-au crescut cheltuielile pentru a stimula cererea și pentru a ajuta la ocuparea forței de muncă, depozitele au fost garantate, la fel și obligațiunile bancare pentru a recâștiga încrederea în instituțiile financiare. Pentru a preveni falimentele care ar fi alimentat panica de pe piețele financiare, statele au achiziționat pachete de acțiuni la unele bănci și instituții financiare. De asemenea, autoritățile de reglementare și-au consolidat supravegherea băncilor și a firmelor de investiții financiare, cerându-le să evalueze cu prudență riscurile împrumuturilor pe care le oferă și să facă apel la surse de finanțare reziliente.

La baza lanțului trofic este însă omul simplu, consumatorul, care va plăti pentru greșeli care se repetă

Chiar dacă principala cauză a fost lăcomia și acea orbire mentală care a făcut ca milioane de oameni simpli dar și investitori avizați să viseze, mai simplu sau mai sofisticat, la mai mult decât puteau susține posibilitățile lor financiare reale, ceea ce a permis mecanismului să funcționeze ca uns a fost lipsa de norme și reguli adecvate. Așa cum arată profesorul Daniel Dăianu, în articolul publicat pe blogul OpiniiBNR.ro, „O piață financiară de reglementată orbește (light touch regulation) a favorizat marea criză financiară izbucnită în 2008.

Pe piețe în general, prin reglementare, se încearcă limitarea abuzului de poziție dominantă, coluziuni (înțelegeri neloiale), speculații fără limită (inclusiv vânzări în lipsă/short-selling), înșelătoriile”.

În față avem o nouă criză. Va fi o criză cum alta n-a fost: avem o economie care se reface după pandemie, cu lanțurile de aprovizionare încă afectate. Avem o piață nereglementată a cripto activelor, dar care au apărut ca un semn de revoltă față de piețele financiare clasice de dinainte de criza financiară globală din 2008, salvate cu banii guvernelor și cu sacrificarea oamenilor de rând.

Piața cripto-acrtivelor e ca o junglă tensionată, cu produse complexe, care a suferit deja câteva zguduiri din cauza lipsei de autoritate și a regulilor. Avem o piață a energiei liberalizată, în care actorii se comportă ca și cum piața ar fi fost de fapt de-reglementată, care au alimentat inflația, ceea ce a dus la prețuri mari transferate pe umerii consumatorilor.

Avem războiul din Ucraina, cu șantajul rusesc al gazelor, cu spectrul crizei alimentare cauzate de secetă și cu lanțurile de distribuție îngreunate, alimentând și ele inflația. Avem semnale clare că există o criză climatică.

La baza lanțului trofic este însă omul simplu, consumatorul, care va plăti pentru greșeli care se repetă în crize mai grave decât cele care au fost.

N.Red: Calu Monica este jurist cu peste zece ani de experiență în zona apărării drepturilor consumatorilor, activitatea ei derulându-se atât în România, cât și în cadrul UE. Ea este și președintele Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți

Credit foro: Dreamstime.com