Sari direct la conținut

„O încercare de a reduce la tăcere adevărul”. MAE reacționează la decizia Rusiei de a-l aresta în lipsă pe jurnalistul român Mircea Barbu

HotNews.ro
Mircea Barbu. Foto: Facebook / Mircea Barbu
Mircea Barbu. Foto: Facebook / Mircea Barbu

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) numește arestarea de către Rusia a jurnalistului român Mircea Barbu „un atac flagrant asupra libertății presei”, menționând că autoritățile rămân solidare cu jurnaliștii care „se confruntă cu persecuția”. Premierul Marcel Ciolacu a reacționat și el, într-o postare pe Facebook, în care condamnă decizia autorităților ruse.

„Mandatul de arest emis de o instanță rusă pentru jurnalistul român Mircea Barbu și alți jurnaliști străini este un atac flagrant asupra libertății presei. Incriminarea presei independente este o încercare de a reduce la tăcere adevărul. Suntem solidari cu toți jurnaliștii care se confruntă cu persecuția”, transmite MAE, într-o postare pe contul oficial de pe rețeaua X.

Reacția autorităților române vine după ce o instanță din Rusia a dispus, joi, arestarea în lipsă a jurnalistului român Mircea Barbu, corespondent HotNews.ro, pentru trecerea ilegală a frontierei.

Mircea Barbu a realizat un reportaj din Kursk, în exclusivitate pentru publicul din țara noastră, despre incursiunea declanșată de armata ucraineană în această regiune, în luna august.

Potrivit unei știri difuzate de agenția de presă rusă Interfax, tribunalul districtual Leninski din regiunea Kursk a anunțat într-un comunicat că a dispus joi, 24 octombrie, arestarea în lipsă a unui jurnalist român, pentru trecerea ilegală a frontierei.

Împotriva jurnalistului român, dat deja în urmărire internaţională de autorităţile ruse, a fost formulată acuzaţia de trecere ilegală a frontierei de stat ruse, pentru care este pasibil de o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare în Rusia.

Măsura arestului preventiv va fi aplicată în urma reţinerii pe teritoriul rus sau a extrădării dintr-o ţară terţă, mai menţionează tribunalul în comunicat.

Premierul României: „În calitate de prim-ministru nu voi accepta nicio imixtiune a Rusiei în procesul democratic din România”

O reacție la condamnarea în lipsă a lui Mircea Barbu și ai altor 15 jurnaliști străini, de către Federația Rusă, a venit și din partea premierului Marcel Ciolacu, care condamnă ferm decizia autorităților ruse, într-o postare pe Facebook a Guvernului României.

„Condamn cu fermitate atacul flagrant la adresa libertății presei! Este inacceptabilă decizia tribunalului rus de a emite mandat de arestare împotriva jurnalistului român Mircea Barbu, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor jurnaliști străini. Condamnarea presei independente de către Federația Rusă ne determină să fim mai uniți și mai determinați în apărarea libertății de exprimare și a dreptului presei de a căuta necontenit adevărul. Suntem alături de tine, Mircea Barbu! În calitate de prim-ministru nu voi accepta nicio imixtiune a Rusiei în procesul democratic din România”, se arată în postare.

Nicolae Ciucă: „Trebuie să apărăm dreptul la adevăr şi la libertate! Nu vom tăcea”

Președintele PNL a avut încă de joi seară o reacție pe subiect, pe Facebook, afirmând că libertatea presei a suferit o nouă lovitură.

„Când am spus că România este, după Republica Moldova, următoarea ţintă a propagandei şi a războiului hibrid dus de Kremlin, la astfel de cazuri m-am referit. Astăzi, libertatea presei suferă o nouă lovitură! Jurnalistul român Mircea Barbu a fost condamnat de un tribunal rus, în lipsă, pentru curajul de a relata adevărul din Kursk. Asemenea decizii nu reprezintă doar o ameninţare la adresa libertăţii individuale, ci şi o tentativă cinică de a reduce la tăcere vocile care denunţă abuzurile. În calitate de român, de preşedinte al PNL şi al Senatului României, mă alătur celor care condamnă această încălcare flagrantă a drepturilor omului şi ale presei. Trebuie să apărăm dreptul la adevăr şi la libertate! Nu vom tăcea!”, a scris președintele PNL.

Mircea Barbu: „De azi înainte va fi infinit mai complicat să călătoresc și să-mi exercit meseria”

Jurnalistul Mircea Barbu a reacționat joi seară, într-o postare pe Facebook, la anunțul autorităților ruse:

„E oficial! Azi, un tribunal din Rusia m-a condamnat, în lipsă, pentru relatările mele din Kursk. Nu știu exact care este pedeapsa, abia acum câteva minute am citit știrea pe Interfax. Tot ce știu este că acum rușii m-au pus oficial pe lista celor căutați internațional, ceea ce înseamnă că, de azi înainte, va fi infinit mai complicat să călătoresc și, implicit, să-mi exercit meseria.

Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat. Sau că este ușor să iei astfel de decizii. Dar, ironic, în momentul în care am citit această știre despre condamnarea mea, ascultam în căști, pe metrou, cartea lui Navalnîi. Îmi răsună în minte cuvintele disidentului, scrise din gulagul rusesc:

„Singurele momente din viața noastră care contează cu adevărat sunt cele în care facem ceea ce trebuie, când nu suntem nevoiți să ne plecăm privirea spre masă, ci putem să ridicăm capul și să ne privim în ochi. Nimic altceva nu contează.”

Departe de mine gândul de a mă compara sau de a mă victimiza. Știam exact ce fac și de ce fac meseria asta din primul moment în care am trecut granița în Rusia cu armata ucraineană. Dar, într-un moment ca ăsta, sunt mai aproape de sufletul meu gândurile unor oameni care au luptat infinit mai mult și mai curajos pentru libertate decât orice discuție despre vize, linii imaginare și ștampile pe foaia de deplasare”, a scris el.

INTERVIURILE HotNews.ro