O treime din creșterea prognozată pentru economia Germaniei în 2026, pusă pe seama calendarului. Explicația oferită de specialiști
Este preconizată o creștere asociată factorilor calendaristici în 2026 pentru economia Germaniei, unde se crede că numărul ușor mai mare al zilelor lucrătoare va stimula aproape o treime din creștere, o evoluție binevenită după doi ani de contracție, transmite Reuters.
Germanii vor avea un an de lucru mai lung în 2026, cu o medie de 250,5 zile de muncă la nivel național, cu 2,4 mai multe decât în acest an. Va fi cel mai mare număr înregistrat după 2022, potrivit datelor oferite marți de biroul național de statistică.
Situația se datorează în principal faptului că o serie de sărbători legale vor pica în weekend în 2026, a explicat biroul.
Statisticile arată că fiecare zi lucrătoare suplimentară contribuie în general cu aproximativ 0,1 puncte procentuale la produsul intern brut.
Datorită efectului zilelor lucrătoare în plus, analiștii de la ING prognozează o creștere suplimentară de 0,2 până la 0,3 puncte procentuale anul viitor.
Creșterea, stimulată de investiții și zile lucrătoare suplimentare
Creșterea de anul viitor va fi determinată în principal de pachetul de investiții al guvernului și de mai multe zile lucrătoare, a declarat Carsten Brzeski, director global de analize macro la ING.
„Pentru cei care au îndoieli, acest lucru este în continuare prea puțin și reprezintă o confirmare a faptului că revenirea «organică» rămâne slabă”, a spus Brzeski. „Pentru optimiști, este cel puțin un început. Când nu ai văzut nicio creștere economică de ani de zile, te mulțumești cu orice”, a adăugat el.
Institutul Economic German (IW) estimează că produsul intern brut real al Germaniei va crește cu 0,1% în acest an, după doi ani de contracție, iar anul viitor se va mări cu 0,9%.
O treime din această creștere din 2026 se va datora efectului calendaristic, potrivit prognozei făcute de institut.
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
