Occidentul a făcut tot ce se putea face pentru Ucraina

Asta luând în considerare limitarea autoimpusă de către SUA și NATO, de a nu trimite trupe în cazul unei invazii. Încă de la începutul acestei crize, președintele Biden a declarat destul de clar că sancțiunile de care va fi vizată Rusia vor fi economice și că nu se pune problema de intervenție militară. Foarte posibil ca această poziție să fi dat aripi agresivității Rusiei, dar era destul de greu ca SUA să adopte o poziție mai fermă – nu prea ai cum să justifici implicarea directă într-un conflict atât de fierbinte și la această scară.

Așa că, atât SUA cât și țările occidentale au încercat să pregătească Ucraina pentru conflictul inevitabil. Și se pare că pregătirile au avut în vedere un scenariu realist, în care țara nu va rezista direct invaziei, ci va duce un război de uzură.

De aceea, încă din 2015, SUA antrenează pe teritoriul ei (!!!) combatanți ucraineni. Aceștia sunt pregătiți pentru tactici de gherilă, să ducă lupte în spatele liniilor, după ce armata rusă cucerește o parte din Ucraina. Idee care a tot fost vehiculată în spațiul public, de a face invazia mult prea scumpă pentru Rusia. Gândirea predominantă în momentul de față e că deși Rusia ar putea cuceri rapid bucăți mari din Ucraina, i-ar fi foarte greu să le mențină sub ocupație, și aici ar trebui să intervină aceste trupe antrenate de CIA.

Un scenariu similar l-am mai văzut în Siria, unde CIA a antrenat și echipat un corp de elită care să lupte cu trupele lui Bashar al-Assad și cu ISIS. Rezultatul a fost dezastruos, trupele respective fiind nimicite destul de repede și echipamentul pierdut.

Experții americani au învățat cu siguranță din lecțiile trecutului, rămâne acum de văzut cât de eficiente au fost aceste programe. Soldații ucraineni vor avea de înfruntat trupe experimentate, care au participat în multiple teatre de război, deci a căror experiență nu e dobândită doar în urma antrenamentelor, ci în conflicte reale.

Măcar ucrainenii au fost ajutați cu echipamente de război serioase. Cele care ies în evidență sunt rachetele anti-tanc. În ultimele zile, din UK au ajuns peste 1000 de lansatoare NLAW. Acestea sunt lansatoare ușoare de “unică folosință”, care vin preîncărcate cu o rachetă ghidată și care au o rază de acțiune de până la 1 km. Perfecte pentru lupta de gherilă. Dar mai impresionante sunt sistemele Javelin, lansatoare cu o raza de 3-4 km și care sunt probabil cele mai bune arme anti-tanc din lume. Acestea au venit direct de la americani, iar pe ultima sută de metri, chiar și estonienii au trimis câteva din stocul propriu.

În Siria, sistemele anti-tanc folosite de rebeli s-au dovedit a fi foarte eficiente împotriva tancurilor rusești. Chiar și cele cu sisteme avansate de protecție ca armuri reactive sau sisteme de bruiaj în infraroșu cum sunt T-90A. Deși armele folosite acolo erau mai puțin avansate decât Javelin sau NLAW, pierderile armatei siriene au fost impresionante. Desigur, mulți experți pun aceste pierderi pe seama folosirii necorespunzătoare a tancurilor în teatrele de luptă: de multe ori, vehiculele nu erau apărate de infanterie și în ipostaze tactice pe care orice comandant decent le-ar evita. E destul de greu de anticipat care ar fi rezultatul în Ucraina, unde comandanții ruși nu pot fi acuzați de amatorism.

Nu în ultimul rând, ucrainenii au achiziționat drone Bayraktar TB2 turcești. Aceste drone și-au dovedit deja eficiența în Libia, Siria sau Nagorno Karabakh. Au fost cumpărate câteva zeci, nu se știe exact câte, și ar putea reprezenta un atuu important. Deși, având în vedere superioritatea aeriană clară a Rusiei, e de asemenea posibil să devină irelevante foarte rapid. Totul depinde de desfășurarea acțiunilor în teren.

În vârtejul acestei curse a înarmării, e de salutat poziția inițial comună și coerentă a membrilor NATO. După plecarea lui Merkel, inclusiv Germania a aderat la poziția SUA de contracarare a Rusiei. Proiectul Nord Stream 2 a fost blocat înainte să devină funcțional, transporturi de gaz lichefiat au fost redirecționate dinspre Asia spre Europa pentru a compensa scăderea volumului trimis de Gazprom și aliații au arătat o mobilizare exemplară pentru pregătirea Ucrainei. Zic poziția inițială pentru că deja Olaf Scholz, noul cancelar german, a început să dea înapoi, cerând ca Nord Stream 2 să nu fie inclus în negocierile politice legate de Ucraina. Oricum, e o poziție mult mai fermă decât cele cu care ne-a obișnuit Angela Merkel în trecut.

Vladimir Putin în schimb, se află într-o poziție foarte dificilă. S-a băgat singur într-un colț, iar acum opțiunile lui sunt foarte limitate. Cea mai simplă, și unii ar spune că unica, este invazia. După o mobilizare de atâtea luni, să nu ataci acum ar fi perceput ca un gest de slăbiciune.

Însă mai grav pentru el e faptul că se află într-o cursă contra cronometru, pe două planuri. Unul îl reprezintă Ucraina – cu cât așteaptă mai mult, cu atât capacitățile defensive ale țării vor crește. Al doilea e economia Rusiei. Această mobilizare masivă de forțe îl costă enorm. La un moment dat e foarte posibil ca ceva să cedeze. 100 de mii de soldați care nu își primesc soldele sunt o bombă cu ceas, iar eventuale revolte acasă, în orașe, pe fondul sărăciei, ar fi un dezastru.

În momentul de față, pentru Putin există un singur scenariu din care iese câștigător – o victorie absolută, într-un timp foarte scurt. O repetare a războiului din 2014. Or, această posibilitate se îndepărtează cu fiecare zi ce trece. E ori acum, ori niciodată.

Orice ar alege și oricare va fi rezultatul invaziei, pe termen lung Putin pierde. Dacă nu invadează Ucraina, pierde acasă, deschizând calea detronării lui. Dacă invadează Ucraina, sancțiunile împotriva Rusiei ar putea fi devastatoare.

Mai există opțiunea să anuleze complet invazia și să se bazeze pe propagandă pentru a contracara efectele acestei ”înfrângeri”. Fabricile de troli ale Kremlinului ar fi puse la muncă grea în acest caz, pentru a răspândi o narativă prin care Rusia să apară ca fiind învingătoare. citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro