Omul e o trestie ciorditoare ( de Razvan Exarhu)

Se pare ca, daca esti sarac, este mai legitim sa furi decat daca esti bogat. Ce, se compara o gaina sau niste materiale de constructii cu uriasele comisioane aplicate unor afaceri de interes public?

Un furt mic, zilnic, precis, reprodus in milioane de variante, pare o copilarie pe langa o poveste mare, difuza, construita de cativa indivizi. De cand cu inghesuiala asta la demascari de corupti si verosi, povestea se deruleaza ca si cum astia rai ar fi vreo cativa, maximum o mie de insi pe cap de popor.

Ei poarta si niste nume des repetate la televizor si, mai ales, stigmatul ticalosiei care, in acest mod subtil, ne asaza pe noi, cascatorii de gura la stiri, mai presus de orice banuiala.

Altii fura, noi doar ne minunam sau ne bucuram ca exista tapi ispasitori. Morala nu mai este un model unic, ci o formula adaptata doar marilor furturi televizate.

Nu numai ca acest discurs cu apropouri de integrati-ne si pe noi, ca sa moara mama daca mai furam a devenit un refren national, ci reuseste sa si transmita un mesaj pozitiv catre populatie.

Si acesta spune ca cetatenii pot sa fure linistiti in continuare, ca nu din cauza asta nu avem noi noroc la ratingul de tara. Marimea conteaza in acest tip de viziune mai mult decat frecventa.

Cele cateva personaje, care alaturi de suitele lor de prieteni si adversari reprezinta conceptul de coruptie pe tara, tin locul ocupat pentru milioane de mici intreprinzatori prin portofelele altora.

Intelesul care dispare din aceasta falsa demonstratie de puritate si bune intentii este ca un procent intotdeauna majoritar al populatiei ar actiona exact la fel daca s-ar afla in pozitiile celor care ne reprezinta cu fruntea sus in clasamentul mondial al talhariei cu guler alb.

Aproape orice individ ajuns fata in fata cu fonduri uriase si oportunitati de imbogatire incredibile ar realiza ca o lipsa, acolo, nu conteaza de la o dimensiune in sus. Restul e o chestiune de anvergura personala, cat reusesti sa furi, cu ce stil, la ce nivel. Mai e si destinul, sansa de a ajunge sa furi intr-o companie selecta si sa fii si respectat, si admirat pentru asta.

Pentru ca statutul de hot se asimileaza succesului, de-asta si joaca Nicholas Cage in multe roluri de apas, cum erau numiti in secolul trecut cei aflati de cealalta parte a legii.

Sigur ca nu ar putea interpreta cu acelasi succes la femei rolul lui Patriciu sau Nastase, dar merita incercat, asa, la nivel de film studentesc experimental, chiar si un George Clooney in rolul lui Nicolae Vacaroiu.

Si acum devine mai clar de ce lista de asteptare penala ne cuprinde aproape pe toti, mai ales ca cei care au reusit in domeniu provin cam din acelasi mediu ca si cei care ne monteaza piese second-hand pe masini. Nu ii desparte vreun prag aristocratic, nici vreo credinta si, ca de obicei, ortodocsii sunt majoritari si la furt.

Daca toate zvarcolirile gastilor sparte s-ar fi petrecut acum cateva secole, cei care apar zambitori in fata reporterilor dupa ce au pierdut tot ar fi fost nu executati prin cuvinte, nu condamnati la cativa ani de inchisoare, ci otraviti, injunghiati, sfartecati de patru cai manati catre cele patru zari.

Asa, sufera o condamnare la prime-time, o pedepsire prin expunerea la ore de maxima audienta, in loc sa fie tavaliti in catran si fulgi si purtati intr-un varf de prajina prin fata targovetilor care-si vand peste vechi unii altora, fara remuscari.

Decapitarile te fac sa te bucuri mai tare ca ai capul pe umeri, puscaria altora te apropie de pretuirea libertatii. Ceausescu a fost mai util, pentru moralul de moment, impuscat decat judecat. De-asta e foarte practic ca telespectatorii sa afle in fiecare zi ca exista niste cetateni care pot fi banuiti ca fura mai mult decat noi toti la un loc.

Iar aceasta evidenta odata asimilata, poate fi mantuitoare si stimulatoare, in egala masura. Asa ne simtim cu totii mult mai intimi si confortabili cu pacatele noastre si, evident, mult mai neiertatori cu ale celorlalti. Acesta e paradoxul, ca lumea isi regaseste mereu inocenta in adancul celor mai intunecate si salbatice incalcari ale poruncilor.

Greselile, marlaniile si crimele catorva alesi ne elibereaza pe toti, chiar si atunci cand ne infigem cutitul doar in cauciucul aproapelui nostru. Si atunci, cu ochii spre cerul instelat deasupra noastra si cu mana in buzunarul de alaturi, putem sa intelegem mai bine parafraza mareata a lui Florin Calinescu: Omul e o trestie ciorditoare