Orban se consultă cu partidele parlamentare în vederea alegerilor anticipate
Premierul Ludovic Orban se întâlneşte, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema convocării alegerilor anticipate.
Şeful Executivului a declarat, luni, că liberalii vor face toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate.
„Vom continua discuţiile cu formaţiunile politice parlamentare pentru a ajunge la o înţelegere de susţinere a anticipatelor. (…) Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate. Vom continua discuţiile, negocierile şi poate vom reuşi să-i convingem (pe cei de la PMP – n.r.) să susţină alegerile anticipate”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres. El a insistat că PNL nu ia în calcul un scenariu prin care să nu se ajungă la anticipate.
PMP nu se teme de alegerile anticipate şi consideră că anul acesta este unul pierdut pentru a implementa proiectele de care românii au nevoie, a declarat, duminică, preşedintele partidului, Eugen Tomac.
„Nu ne temem de alegerile anticipate. Le considerăm doar un capriciu politic şi credem că este esenţial ca oamenii politici să se gândească mai întâi la cetăţeni, la priorităţile României şi, dincolo de aceste lucruri, să nu existe altceva”, a spus Tomac.
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joia trecută, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis şefului statului Klaus Iohannis decizia de a susţine scenariul declanşării alegerilor anticipate.
„Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi (…) vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii (…) pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate”, a declarat Barna.
Potrivit liderului UDMR, Kelemen Hunor, organizarea alegerilor parlamentare anticipate în aceeaşi zi cu alegerile locale nu ar respecta Constituţia.
El a precizat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi organizate cel mai devreme pe 5 iulie.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, tot după consultările de la Cotroceni, că soluţia alegerilor anticipate i se pare nepotrivită, deoarece ar avea consecinţe negative în plan politic şi economic, iar timpul câştigat faţă de un scrutin la termen ar fi nesemnificativ.
În opinia sa, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen adoptată de Guvernul Orban reprezintă o legiferare a „turismului electoral”.
Liderul Pro România, Victor Ponta, declara, la rândul său, săptămâna trecută că desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru este „o chestiune neserioasă”. El este convins că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis nu va fi votată în Parlament.
Grupul minorităţilor naţionale nu doreşte alegeri anticipate şi va susţine prim-ministrul propus de preşedintele Klaus Iohannis, a informat deputatul Varujan Pambuccian, după consultările cu şeful statului de joia trecută.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că premierul desemnat Ludovic Orban este propus de un partid care nu îl votează şi a adăugat că nu are nicio înţelegere cu acesta în privinţa alegerilor anticipate.
Ciolacu a afirmat că nu va merge la consultări pe subiectul alegerilor anticipate, în cazul în care Orban îi va solicita acest lucru.