Otilia Nutu: Sancțiunea inteligentă – plafonarea prețului gazului rusesc la nivel european

Nu mai departe de acum câteva săptămâni, Comisia Europeană căuta soluții pentru a impune un plafon de preț pentru gazul importat din Rusia. A fost nevoie ca Gazprom să-și ”flexeze” doar puțin mușchii tăind livrările de pe Nord Stream 1, ca toată Europa să intre într-o panică generalizată, să începem cu toții să zburătăcim ca niște găini speriate în poiată că Gazprom ne va lăsa în frig și-n beznă la iarnă. Comisia Europeană propune zilele acestea o reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze în august 2022 – martie 2023, propunere deja contestată puternic de mai multe țări și care, probabil, va ieși mult diluată în varianta finală.

Un lucru este clar: trebuie să ne decuplăm cât mai rapid de importurile de energie din Rusia, în primul rând de gaz, și am ajuns aici din cauza miopiei unora dintre noi în anii trecuți. Am susținut, de exemplu, ideea embargoului total pe gazul rusesc în primăvară – aveam capacitatea de a acoperi cei 150-155 de miliarde de metri cubi de gaz din alte surse de import, din substituție, din măsuri de eficiență energetică și din depozite de înmagazinare. N-o zic eu, o zic și alții, precum un fost șef NATO. N-ar fi fost ușor, dar era fezabil – mai ales că miza reală este anul acesta, 2022, anul în care am putea distruge definitiv puterea (reală sau închipuită) pe care o are Kremlinul asupra UE prin pârghia gazului și de la anul am fi discutat cu totul altfel.

Cu toate acestea, nu s-a putut obține nici embargo european asupra gazului rusesc în primăvară, nici altă sancțiune de orice fel asupra gazului, din cauză că întotdeauna se găsesc actori sau state care să spună că le e imposibil să facă față fără acest gaz. Exact același lucru se întâmplă zilele astea cu propunerea Comisiei de limitare a consumului, negociată intens zilele acestea, riscul fiind să ajungem la un compromis ineficient și multe frustrări de partea tuturor – mai ales din partea celor care nici măcar nu cumpără gaz rusesc. Ce-ar fi atunci să pornim invers? Să ne gândim la ce ar putea fi de nerefuzat pentru toți actorii din UE și să vedem cum am putea construi o sancțiune în jurul acestei idei?

Toată lumea din UE, consumatori casnici și industriali, politicieni sunt exasperați de creșterea prețului pentru gazul rusesc. Creșterea prețului gazului se duce automat și în prețul energiei electrice, unde ultimele care intră în piață și dau prețul final sunt tocmai centralele electrice pe gaz. Motivul pentru care prețurile energiei cresc este că Gazprom, amenințând cu tăieri selective (de pildă, zilele acestea pe Nord Stream 1), face ca prețurile din bursele europene de energie să explodeze în așteptarea unei crize iminente de aprovizionare. Cum am putea face ca UE să fie unită, într-un echilibru stabil? Să găsim o formă de sancțiune care să taie pur și simplu orice posibilitate lui Gazprom de a mai practica astfel de manipulări de piață. O astfel de sancțiune ar fi: plafonarea prețului gazului de import din Rusia (de pildă, la nivelul anului 2020), concomitent cu întărirea unui mecanism simplu de solidaritate care deja există.

Bun, dar UE e dependentă de Rusia, nu? Cum am putea impune noi unilateral un preț lui Gazprom, când, tocmai, uite că ne amenință că nu ne mai dă gaz deloc? În realitate, Rusia (Gazprom) e cu mult mai dependent de UE decât suntem noi de el. Noi cumpăram de la ruși cca. 40% din gazul consumat; dar și Gazprom exporta 30% din producție (70% din exporturi) către noi. Noi, de bine, de rău, cu costuri mai mari, putem să ne cumpărăm gaz din altă parte; Gazprom n-are ce să facă cu gazul, care se produce continuu, putând varia doar în anumite marje producția. Am calculat aici câtă flexibilitate mai are Gazprom să manipuleze piața europeană în continuare. Aritmetic, deja Gazprom are pentru 2022 vreo 60 de miliarde de metri cubi în exces (cam 12% din producția pe anul trecut). Rușii și-au redus producția deja cu vreo 5% din cauză că exporturile către UE s-au redus cu vreo 20% pentru 2022, și vor trebui să găsească soluții suplimentare pentru a rezolva problema excedentului. Soluțiile – înmagazinare, consum industrial intern, exporturi în altă parte – au fost deja epuizate în mai bine de un an de când Gazprom manipulează piața europeană. Logic, au luat până acum măsurile cele mai puțin costisitoare, de acum încolo va fi mult mai scump și mai distructiv pentru ei să gestioneze fiecare metru cub de gaz care nu se va mai livra spre UE.

În alte cuvinte, Gazprom are o marjă din ce în ce mai mică de abuz asupra pieței europene de energie, iar noi trebuie să ne folosim de asta. Miza lui Putin este să ne divizeze acum, anul acesta, până în iarnă, ca să nu putem pune sancțiuni sau să livrăm arme Ucrainei; miza noastră e să-i punem pe butuci singura pârghie pe care o are asupra noastră, livrarea de gaz. Putem și trebuie să jucăm ”la rupere”.

Putem impune rușilor un plafon de preț, ca sancțiune, cu un mecanism simplu de solidaritate.

1. Un plafon de preț pentru gazul rusesc ar fi măsura care ar strânge în primul rând unanimitate la nivel european. Cine s-ar putea opune? Ce stat ar putea negocia separat mai bine decât o impunere unilaterală din partea UE, cu greutatea celor 27 de state membre și a 30% din producția Gazprom? Ce populist, la putere sau în opoziție, va mai putea deplânge ipocrit că sprijinul dat Ucrainei ne distruge economic și că trebuie să cădem mai repede la pace cu Rusia, când UE va putea veni cu cea mai bună ofertă de preț pentru energie? Altfel spus, nimeni din UE nu va avea interesul să trădeze, toți vor sta uniți ”în front”, și cu acest front unit putem impune Gazprom ce condiții vrem noi.
2. Plafonarea prețului pentru acea componentă, gazul rusesc, care aruncă în aer toată piața europeană de energie, va ține atenția cetățenilor UE asupra ororilor pe care le comite Rusia în Ucraina, în loc să devină complet absorbiți de grija facturilor la energie la iarnă și a posibilei crize economice.
3. Din punct de vedere legal, plafonarea prețurilor pentru gazul rusesc se poate impune ca sancțiune: nu există niciun motiv pentru care embargoul pe petrolul rusesc s-a putut impune în ciuda faptului că existau contracte în derulare, dar nu s-ar putea impune o sancțiune similară pe prețul gazului rusesc. De altminteri, Gazprom nici n-a avut până acum vreun scrupul să încalce contractele existente (de la impunerea plății în ruble și până la întreruperea livrărilor de gaze pe Nord Stream 1, deși cantitățile respective puteau fi livrate fără probleme pe ruta din Ucraina). Nu există niciun motiv să ne reținem și, sper, acum nu mai are nimeni prin Occident iluzia că Gazprom ar fi ”o companie comercială ca oricare alta”.
4. Într-adevăr, Putin ar putea continua să mai taie selectiv câte puțin gaz către o țară sau alta, în momentele mai sensibile (cu costuri mari, cum ziceam, dar nu se va uita la asta). Totuși, fizic, nu poate juca acest joc decât pe cantități nesemnificative la nivel european. Soluția este un mecanism simplu de solidaritate. Dacă Gazprom taie furnizarea de gaze către o țară, imediat celelalte sar în ajutor să compenseze cantitățile lipsă, proporțional cu capacitatea infrastructurii. Există deja un mecanism de solidaritate pentru consumatorii vulnerabili, putem să îl extindem pentru toți consumatorii, deoarece cantitățile de care discutăm sunt perfect gestionabile de UE cu infrastructura și depozitele de înmagazinare pe care le avem. De altminteri, în fața unui asemenea mecanism, Gazprom nici măcar n-ar mai încerca.
5. Nu în ultimul rând, plafonarea prețului gazului rusesc va fi o lovitură dură și o sancționare adecvată a regimului de la Kremlin. Nu atât de bună pe cât ar fi fost un embargo pentru 2022 acum câteva luni, dar are șansa să strângă o unanimitate greu de obținut altfel și va lovi serios capacitatea lui Putin de a-și mai finanța atrocitățile din Ucraina. Până la urmă, UE e în primul rând o comunitate de valori și trebuie să ne aducem aminte că asta ne-a adus împreună și ne poate ține uniți și mai departe.

   Comenteaza pe Contributors.ro