Sari direct la conținut

Parisul solicită încetarea apelurilor la boicot din partea ”minorității radicale”, după ce țări musulmane au cerut boicotarea produselor franțuzești

HotNews.ro
Parisul solicită încetarea apelurilor la boicot din partea ”minorității radicale”, după ce țări musulmane au cerut boicotarea produselor franțuzești

Franța a cerut duminică guvernelor țărilor musulmane să „oprească” apelurile la boicotarea produselor francezeși la proteste, cerându-le, de asemenea, să „asigure securitatea” francezilor care locuiesc pe pământul lor, relatează AFP.

Aceste apeluri de boicot, precum și proteste, au fost lansate în lumea musulmană după remarcile recente ale președintelui Emmanuel Macron cu privire la Islam.

„Apelurile la boicot sunt inutile și trebuie să înceteze imediat, precum și toate atacurile îndreptate împotriva țării noastre, instrumentalizate de o minoritate radicală”, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

Ministerul a deplâns faptul că „în mai multe țări din Orientul Mijlociu s-au dezvoltat în ultimele zile apeluri la boicotarea produselor franceze, în special agroalimentare, precum și apeluri mai generale la manifestații împotriva Franței, uneori motivate de ură, pe rețelele de socializare ”.

Aceste apeluri „denaturează pozițiile apărate de Franța în favoarea libertății de conștiință, a libertății de exprimare, a libertății religioase”, a spus Ministerul.

Mai mult, pentru Paris, aceste mișcări „instrumentalizează în scopuri politice remarcile făcute” de președintele Emmanuel Macron în 2 octombrie, în timpul prezentării unui proiect de lege privind „separatismul islamist”, și săptămâna aceasta, în timpul omagiului național adus profesorului Samuel Paty, asasinat pe 16 octombrie de un tânăr de 18 ani islamist ruso-cecen.

În timpul acestui omagiu, domnul Macron a promis că Franța va continua să apere caricaturile profetului Mahomed, în numele libertății de exprimare.

Ministerul a subliniat că proiectul de lege și declarațiile președintelui vizează doar „combaterea islamismului radical și realizarea acestui lucru cu musulmanii din Franța, care fac parte integrantă din societatea, istoria Republicii Franceze”.

Paris a cerut, de asemenea, țărilor în cauză să „se disocieze de orice apel la boicot sau orice atac împotriva țării noastre, (să) sprijine companiile noastre și (să) asigure siguranța compatrioților noștri în străinătate”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro