Sari direct la conținut

Parlamentul European și statele UE au ajuns, după negocieri-maraton, la un acord privind regulile bugetare ale Uniunii / Țările „cumpătate” și-au impus punctul de vedere

HotNews.ro
Parlamentul European, Bruxelles, Foto: Paulgrecaud, Dreamstime.com
Parlamentul European, Bruxelles, Foto: Paulgrecaud, Dreamstime.com

Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns în noaptea de vineri spre sâmbătă la un acord privind reforma regulilor bugetare ale UE, menită să garanteze redresarea finanțelor publice și, în același timp, să mențină investițiile, transmite AFP.

Textul, aflat în discuție de mai bine de doi ani, a fost criticat pentru că este foarte complex și a fost calificat de eurodeputații de stânga ca fiind un instrument pentru instalarea austerității în Europa.

„Salut acordul politic asupra reformei noastre ambițioase a guvernanței economice a UE”, „pentru o economie europeană competitivă și echitabilă”, a scris președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe rețeaua de socializare X.

„Noile reguli vor permite țărilor UE să investească în punctele lor forte, consolidându-și în același timp finanțele publice”, a adăugat ea.

Acord după negocieri-maraton

Presați de timp, negociatorii au ajuns în cele din urmă la un acord după 16 ore de discuții.

Având în vedere termenele procedurale, era esențial să se ajungă la o concluzie pentru ca textul să poată fi votat în sesiunea plenară de la Strasbourg, în primăvară, înainte de vacanța parlamentară care precede alegerile europene din iunie.

Acordul la care s-a ajuns aseară va permite statelor membre să aplice noile norme începând din acest an pentru bugetele lor pentru 2025.

Acestea vor „contribui la echilibrul și sustenabilitatea finanțelor publice, la reformele structurale, la promovarea investițiilor, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în UE”, a precizat președinția belgiană a Consiliului UE pe X.

Care sunt noile reguli bugetare din UE

Reforma vizează modernizarea Pactului de stabilitate, creat la sfârșitul anilor 1990, care limitează deficitul public al fiecărei țări la 3% din PIB și datoria publică la 60%.

Considerat prea drastic, acest cadru nu a fost niciodată respectat cu adevărat și a fost considerat învechit.

Deși confirmă aceste cote reprezentative, noul text face puțin mai flexibilă ajustarea impusă țărilor UE în cazul unor deficite excesive.

Concret, acesta prevede ca statele membre să prezinte propria traiectorie de ajustare pentru a asigura sustenabilitatea datoriei lor, acordându-le mai mult timp în cazul în care întreprind reforme și investiții.

Evaluarea s-ar baza pe evoluția cheltuielilor, un indicator considerat mai relevant decât deficitele, care pot fluctua în funcție de nivelul de creștere.

Germania și țările nordice au reușit să înăsprească regulile

Dar Germania și aliații săi „cumpătați„ au reușit să înăsprească cadrul bugetar prin impunerea unui efort minim de reducere a datoriei și a deficitelor pentru toate țările UE, în ciuda reticenței Franței și Italiei.

Aceste modificări au denaturat parțial proiectul și au făcut textul mult mai complex.

Cu puțin timp înainte de Crăciun, miniștrii de finanțe ai UE au ajuns cu greu la o poziție comună cu privire la această reformă, care vizează să combine disciplina bugetară cu protejarea investițiilor necesare pentru tranziția ecologică și apărare.

Țările îndatorate din sudul Europei, cum ar fi Franța, au insistat asupra unei flexibilități suplimentare, în timp ce țările așa-numite „cumpătate” din nordul Europei, grupate alături de Germana, au cerut mai multă rigoare.

Stânga și verzii acuză revenirea la austeritate

„Un nou cadru de guvernanță economică era mai mult decât necesar. Ne-am asigurat că noile reguli bugetare sunt solide și credibile”, a declarat Esther de Lange, eurodeputat (PPE, dreapta), raportor al textului.

În Parlamentul European, proiectul este susținut și de liberalii din Renew și de o mare majoritate a grupului social-democrat (S&D).

Cu toate acestea, Verzii și unii eurodeputați S&D l-au respins categoric, la fel ca și stânga radicală. Acești eurodeputați denunță o revenire la austeritate după trei ani de suspendare a regulilor bugetare europene în fața șocului provocat de pandemie și de războiul din Ucraina.

„Avem nevoie de investiții în industrie, în apărare, în tranziția ecologică, asta este ceea ce este urgent în acest moment, nu este vorba de a readuce reguli absurde din punct de vedere economic”, a declarat pentru AFP Aurore Lalucq, economist și eurodeputat S&D.

Ea a a spus că este vorba de o „eroare politică care va fi folosită de populiști pentru a lovi Europa”.

foto articol: © Paulgrecaud | Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro