Parlamentul se joaca cu focul (de Cristian Ghinea)

Constitutia spune explicit ca dupa suspendarea presedintelui se organizeaza referendum pentru demitere in „cel mult 30 de zile”. S-a aberat enorm in aceste zile pe marginea acestor cuvinte. Totusi, e foarte simplu: parlamentul voteaza suspendarea si are nevoie de confirmarea populatiei pentru demiterea presedintelui.

Daca nu obtine aceasta confirmare in cele 30 de zile, atunci, parlamentul a esuat in demersul sau. Suspendarea expira, presedintele nu este demis, deci revine in functie. Este logica elementara, se invata in clasa a IX-a de liceu, chiar si la seral.

Parlamentul a decis insa ca, daca nu obtine acordul populatiei (prin neprezentare la vot), atunci tot parlamentul va decide ce este de facut. Aceasta miscare este mult mai grava decat pare la prima vedere: parlamentul iese si din litera Constitutiei. A facut pasul nefericit care nu trebuia facut niciodata.

Votul de suspendare a presedintelui a ramas in limitele literei Constitutiei. E adevarat ca parlamentul a facut din suspendare o decizie pur politica. A incalcat astfel spiritul in care a fost scrisa Constitutia. Cum nu au existat „faptele grave” necesare pentru suspendare, l-a pedepsit pe Basescu pentru „conduita anticonstitutionala” (Titus Corlatean).

Juridic vorbind, termenul este o aberatie. E ca si cum ai trimite pe cineva la puscarie pentru ca a avut conduita de hot, nu pentru ca a furat ceva.

Dar, dincolo de aceste argumente, decizia de suspendare a ramas in litera Constitutiei. Parlamentul avea dreptul formal de a lua aceasta decizie. Pentru ca suspendarea sa devina demitere, avea insa nevoie de acordul populatiei, intr-un anumit termen. Asa cum e scris ca are dreptul sa-l suspende pe presedinte, e scris si ca e nevoie de acordul populatiei.

Prin hotararea de a prelungi suspendarea peste cele 30 de zile, parlamentul a calcat in hau. Mai mult chiar, Legislativul a incalcat regula elementara de legiferare, care se invata in anul I la Facultatea de Drept, chiar si la seral: o lege trebuie sa fie predictibila. Adica, cetateanul trebuie sa stie ce anume se intampla daca urmeaza o anumita actiune. Furi o gaina – doi ani de puscarie.

Comiti un viol – sapte. Te duci la vot – rezulta o anumita configuratie politica. Parlamentul a hotarat ca se va organiza referendum pe 19 mai. Daca nu iese cum trebuie, ne intoarcem tot la parlament si ne spune el ce urmeaza. Daca nu se vor prezenta jumatate plus unu din electori la vot, atunci parlamentul va decide asupra „procedurii de urmat”. Dar nu mai este nimic de decis.

Daca nu se prezinta majoritatea cetatenilor la vot, inseamna ca parlamentul a esuat in a obtine acordul populatiei asupra demiterii presedintelui. Orice zi in plus de suspendare este in afara Constitutiei. Asistam la legiferarea principiului: „fac ce vrea muschii mei”. Nu ar fi trebuit sa intram pe taramul muschilor.

S-a mai spus ca referendumul poate fi invalidat si din alte motive: fraude la vot, violente etc. Dar in aceste cazuri avem un birou electoral si o Curte Constitutionala care pot decide (cum s-a intamplat si cu acuzatiile de frauda din 2004).

Un parlament responsabil care s-ar fi temut de fraudare ar fi trebuit sa organizeze referendumul mai devreme, astfel incat sa ramanem in interiorul celor 30 de zile chiar si daca Curtea Constitutionala ar fi decis repetarea. Oricum, numai Curtea poate decide asa ceva.

Dan Voiculescu a spus ca, daca Curtea Constitutionala nu accepta noua regula facuta de parlament, pur si simplu vor organiza cate un referendum din trei in trei luni. Este un santaj public la adresa Curtii, care nu poate accepta noua regula din simplul fapt ca orice zi peste cele 30 inseamna adaugare la Constitutie, impotriva literei acesteia.

„A nu recunoaste rolul parlamentului inseamna un atac la adresa democratiei”, zbiera pesedistul Nicolicea cand s-a votat acest amendament. „Noi exercitam puterea suprema in stat”, a sarit si conservatorul Petru Calian. Nicolicea spune baliverne, Calian are partial dreptate. Parlamentul exercita puterea suprema in stat. Dar numai in limitele Constitutiei.

Daca depaseste aceste limite, atunci contractul social este rupt. Si orice devine posibil. De acest „orice” trebuie sa ne temem cu totii. Un parlament care se vrea responsabil n-ar fi trebuit sa faca acest pas.