Pe înțelesul tuturor: Decizia CCR cu privire la revocarea înalților procurori

CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținând cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul justiției a devenit șeful procurorilor, un lucru la care se renunțate în anul 2004.

La ce se referă Decizia CCR din 30 mai 2018?

Ministrul Justiției ceruse revocarea procurorului-șef al DNA pe motive manageriale. CSM a avizat negativ această solicitare, considerând că argumentele invocate nu se susțin. Președintele României a respins propunerea pe motiv că motivele invocate nu impun revocarea. Guvernul a contestat decizia șefului statului, iar CCR adecis pe 30 mai că solicitarea ministrului nu putea fi cenzurată de Președintele statului decât dacă nu s-ar respectat procedura legală de revocare, nicidecum pentru că el a considerat că nu ar fi suficiente motive de revocare; în final, CCR îl obligă pe Președinte să revoce procurorul-șef al DNA.

Care e argumentul constituțional folosit de CCR în decizia sa?

Constituția nu reglementează cine anume numește și revocă înalții procurori.

În mod surprinzător, CCR folosește însă un text constituțional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituție care spune că „procurorii își desfășoară activitaea sub autoritatea ministrului justiției”. Dar acesta nu privește, încă o dată spun, funcțiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Care e aspectul de noutate în decizia CCR?

Acum două luni CCR a decis că ministrul joacă un rol important înnumirea înalților procurori. Atunci a spus că nu e nicio problemă dacă Parlamentul reduce la o singură dată posibilitatea Președintelui țării de a refuza să accepte propunerea venită de la ministru pentru o persoană care să ocupe o astfel de poziție. CCR a arătat atunci că ministrul joacă un rol esențial în numirea înalților procurori.

Acum, practic CCR a spus același lucru cu privire la procedura derevocare. Dar subliniez că aici nu există posibilitatea Președintelui de a respinge – chiar și o singură dată – propunerea venită de la ministru.

Prin urmare: CSM și Președintele țării nu mai au de acum niciun rost în procedura de revocare. Oricum avizul CSM era până acum doar consultativ, dar totuși era important pentru că numai el putea face o evaluare a activității manageriale a oricărui magistrat din România, întrucât toate datele despre carieră respectivului și a instituției unde funcționează sunt păstrate exclusiv de către CSM. Dar de acum, practic, Președintele statului este redus sub rolul unui primar de comună: el va trebui să facă ceea ce îi spune ministrul chiar dacă este vorba de un înalt procuror din România.

Care e semnificația acestei decizii?

Fiecare procuror depinde, pe scară ierarhică, de procurorul care îi este șef. Astfel, din treaptă în treaptă, se ajunge la procurorul general, șeful DNA și șeful DIICOT. Dar cu privire la aceștia CCR tocmai a decis că ei pot fi numiți și revocați când vrea ministrul justiției, motivele găsite de el fiind imposibil de cenzurat. Prin urmare, se recunoaște că toți procurorii depind de politic. Iar asta… este constituțional.

Care e legătura dintre procurori și politic?

În timpul comunismului, alegerea și revocarea din funcție a Procurorul general se făcea de către Marea Adunare Națională, iar a Procurorilor-șef de județ de către consiliul județean la propunerea procurorului general. Toate atribuțiile de numire, transferare, avansare și încetare a funcției pentru alți procurori erau în sarcina Procurorului general. Așadar, fiecare procuror depinde, în ultimă instanță, de politic.

După Revoluția din 1989, în Constituție s-a scris că procurorii sunt sub autoritatea ministrului justiției. Asta a permis ca prin lege să se dea tot felul de atribuții ministrului: avea puterea de a numi procurorii în funcție, de a numi șefii în funcție, de a da procurorilor dispoziții obligatorii în vederea respectarii si aplicarii legii, inclusiv de a începe urmărirea penală împotriva vreunei persoane sau de a declara căi de atac. Ministrul era cel care autoriza cercetarea penală împotriva unui magistrat, arestarea lui sau trimiterea acestuia în judecată. Până în 2004 Procurorul general al țării era promovat și eliberat din funcție de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei.

În 2003 s-a creat CSM separat de MJ, care să gestioneze cariera judecătorilor și procurorilor. Iar prin legile justiției din anii 2004-2005 s-a ajuns la concluzia că puterile ministrului justiției trebuie reduse și menținută legătura cu ministrul doar în privința procurorilor șefi de la vârful sistemului de parchete, ceilalți procurori fiind numiți în funcții de conducere în urma unor concursuri organizate de CSM. La fel, promovarea, transferarea, sancționarea procurorilor urma să revină CSM. Între timp, s-a limitat orice formă de influențare a activității procurorilor de către ministru: s-a dat decizia de numire și revocare la Președintele Statului și s-au stabilit doar trei motive pentru revocarea înalților procurori din funcție.

De ce este important cine conduce procurorii?

Un procuror care știe că a lui carieră depinde de un ministru nu va îndrăzni să ancheteze politicieni de aceeași culoare politică cu ministrul. Asta a fost situația în România până în anul 2004.

Judecătorii au toată legitimitatea să fie preocupați de statutul procurorilor, pentru că până și un judecător poate fi pus sub anchetă penală de către un procuror. Și dacă procurorul este subordonat politicului, anchetarea judecătorului ar avea o miză politică. Știind că poate fi cercetat politic pentru soluțiile sale, nici un judecător nu va îndrăzni să condamne vreun politician din partidul ministrului care este găsit vinovat de comiterea unei infracțiuni. La nivel teoretic, justiția încetează când judecătorilor le este frică și politicienii de la putere sunt deasupra legii.

Poate fi contestată decizia CCR din 30 mai 2018?

Decizia CCR urmează a fi motivată pe larg și ea se va publica în Monitorul Oficial. Ea nu poate fi atacată de nimeni și nicăieri. Din momentul publicării ea devine obligatorie pentru toată lumea.

Ce va face Președintele statului în actuala procedură de revocare a șefului DNA?

Încă nu s-a motivat decizia CCR unde urmează să fie dezvoltată situația care a dus la această decizie. Nici nu am văzut motivele pentru care Președintele României nu a dat curs propunerii de revocare făcute de ministrul justiției cu privire la doamna Kovesi. De aceea îmi permit o concluzie tranșantă și o speculație:

a) Dacă Președintele statului îșimenține motivele de respingere a revocării, atunci nu are de ales: pentru a rămâne în matca constituțională el trebuie să emită decret de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA. Dacă nu emite decretul, poate fi acuzat de Parlament de încălcarea Constituției și suspendat din funcție pentru a decide poporul revocarea lui din această funcție. Între timp, ar fi înlocuit de președintele Senatului care ar emite imediat decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA;

b) Dacă Președintele statutului dorește, poate să își precizeze motivele de respingere a revocării, menținând doar pe cele legate delegalitate: poate să refuze în mod public și motivat revocarea procurorului șef pe motiv că ministrul justiției nu ar fi respectat legea cu privire la procedura de revocare a unui înalt procuror.

Care sunt efectele pe viitor ale deciziei CCR din 30 mai 2018?

CCR spune acum că procurorul-șef DNA poate fi revocat de ministrul justiției. Aceeași decizie va fi valabilă și pentru procurorul-șef al DIICOT și pentru Procurorul General al PICCJ. La fel, pentru adjuncții lor și șefii de secții de la aceste structuri. Așa că mă aștept la noi revocări.

Dar, mai mult, decizia CCR s-ar aplica, fără nicio îndoială, oricărui procuror din România. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea spune că pe ceilalțiprocuror-șefi din România îi pune în funcții CSM în urma unui concurs, mâine ministrul poate cere ca aceste atribuții să îi fie date lui – și ar fi constituțional, spune azi CCR! Tot astfel, desprepromovarea șitransferarea procurorilor nu se spune nimic în Constituție (așa cum se spune în privința judecătorilor și se dau aceste atribuții în sarcina CSM), ceea ce înseamnă că oricând acestea pot fi date ministrului – și ar fi constituțional, spune azi CCR!.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro