Sari direct la conținut

PNRR: Cum se va face verificarea legalității cheltuielilor / În cazul beneficiarilor privați, verificările vor fi realizate asupra tuturor cheltuielilor

HotNews.ro
Sigla ANAP, Foto: ANAP
Sigla ANAP, Foto: ANAP

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a pus, vineri, în dezbatere publică OUG pentru stabilirea cadrului de implementare a PNRR, la câteva ore după ce Nicolae Ciucă a cerut ca documentul să fie cât mai repede ”pe masă”.

Mecanismul de verificare se bazează, pe de o parte, pe verificări realizate ex-ante (achiziții publice – cu sprijinul ANAP, legalitate și regularitate cheltuieli – CFPP și CFPD, ajutor de stat, dublă finanțare) și, pe de altă parte, pe verificări realizate ex-post (verificarea progresului tehnic, verificarea procedurilor de achiziție derulate de beneficiarii privați, verificarea situațiilor de conflict de interese, control).

(1) Verificarea legalității și regularității cheltuielilor se va realiza prin completarea mecanismelor existente la nivel național, prin intermediul ANAP, controlului financiar preventiv propriu, controlului financiar preventiv delegat, cu mecanismul de verificare ex-post stabilit la nivelul structurii de specialitate din cadrul MIPE, potrivit unui proiect de OUG care stabilește cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR).

(2) În scopul verificării legalității si regularității cheltuielilor pentru care coordonatorii de reforme și/sau investiții efectuează plăți către beneficiari, MIPE se va baza și pe sistemul de control financiar preventiv propriu al beneficiarului public, respectiv pe sistemul de control financiar preventiv delegat;

(3)Controlul financiar preventiv se organizează, potrivit OG nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, la nivelul tuturor entităților publice, inclusiv la nivelul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține capitalul majoritar; Structura de specialitate din cadrul MIPE va efectua verificarea prin eșantion a cheltuielilor efectuate de beneficiarii publici, pe baza informațiilor și documentelor încărcate de beneficiari în sistemul informatic.

(4)Listele de verificare CFPP și CFPD vor avea incluse toate aspectele ce țin de protecția intereselor financiare ale UE.

(5)În cazul beneficiarilor privați, verificările vor fi realizate asupra tuturor cheltuielilor.

(6)MIPE va folosi ca baza pentru eșantionare avizele ANAP, eventuale refuzuri de viză CFPP și rapoartele controlorilor delegați;

(7)La nivelul structurii de specialitate din MIPE este asigurată verificarea respectării regulilor privind ajutorul de stat, fiind sesizat Consiliul Concurenței în cazul identificării vreunei abateri.

(8)În cazul identificării unor suspiciuni de conflict de interese, MIPE va sesiza ANI pentru declanșarea investigației la nivelul acesteia, iar în cazul conflictului de interese la nivelul beneficiarilor privați, constatarea și recuperarea să fie efectuate de către compartimentul control al structurii de specialitate;

(9)În cazul identificării unui conflict de interese confirmat de ANI, sumele afectate vor fi suspendate de către MIPE, până la decizia definitivă a instanței. În cazul în care instanța de judecată confirmă conflictul, sumele vor fi recuperate de la beneficiar. În ceea ce privește conflictul de interese de la beneficiarii privați, sumele afectate vor fi constatate și recuperate de către MIPE;

(10)În cazul identificării unei suspiciuni de fraudă, sumele afectate de aceasta vor fi suspendate în relația cu Comisia Europeană, ca urmare a notei de control a DLAF sau ca urmare a începerii urmăririi penale de către EPPO/DNA, urmând ca recuperarea să fie realizată ca urmare a unei decizii definitive a instanței de confirmare a fraudei. În cazul în care EPPO/DNA clasează cazul, sumele vor fi incluse în cererile de plată bianuale;

(11)În cazul în care OLAF constată o fraudă într-un raport final, sumele vor fi recuperate integral;

(12)În cazul identificării unei situații de dublă finanțare, sumele afectate vor fi recuperate de către MIPE și nu vor fi incluse în cereri de plată către Comisie;

(13)În cazul constatării de nereguli grave, așa cum sunt definite de Regulamentul 241/2021, proiectele respective sunt excluse din PNRR, iar finanțarea recuperată;

(14)MIPE este responsabil de recuperarea creanţelor în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, până cel târziu la data închiderii Mecanismului de redresare și reziliență, respectiv a oricaror sume din fonduri europene transferate acestora, neutilizate sau care fost recuperate de la beneficiari ca urmare a unor titluri de creanță;

(15)În cazul constatării de nereguli grave sau a dublei finanțări, coordonatorii de reformă emit pe numele beneficiarilor/partenerilor decizie de reziliere, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda naţională.

Proiectul de act normativ definește următoarele elemente cheie:

•Principalele instituții/organisme cu atribuții în coordonarea/gestionarea PNRR sunt: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR, Comitetul de Monitorizare a PNRR, Comitetul Interministerial pentru Achiziții Publice, instituțiile responsabile de implementarea reformelor și/sau investițiilor stabilite în cadrul PNRR, Autoritatea de Audit, Consiliul Concurenței, ANAP, ANI, DLAF, OLAF, EPPO/DNA.

•Angajamentele juridice ce vor fi încheiate în cadrul PNRR, după semnarea acordului privind contribuția financiară și a acordului de împrumut, respectiv după aprobarea acestuia din urmă prin act normativ, sunt: acorduri de finanțare între MIPE și coordonatorii de reforme/investiții; contracte de finanțare între coordonatorii de reforme/investiții și beneficiari; decizii de finanțare pentru structurile interne ale coordonatorilor de reforme/investiții, care sunt desemnate să implementeze anumite reforme/investiții.

•Mecanismul privind gestionarea financiară a fondurilor europene în cadrul PNRR are la bază principiul planificării bugetare. Astfel, în bugetul de stat, prin bugetele coordonatorilor de reforme, se vor cuprinde sumele reprezentând fonduri europene (alocate prin PNRR), finanțarea publică națională (sumele necesare realizării unor reforme/investiții, care nu beneficiază de alocare în cadrul PNRR, dar sunt necesare atingerii jaloanelor și țintelor) și TVA aferentă acestora, pentru beneficiarii de drept public și sumele reprezentând fonduri europene și TVA nedeductibilă pentru entități de drept privat.

•Coordonatorii de reforme/investiții comunică, trimestrial, către MF și MIPE, necesarul de sume pentru reformele/investițiile finanţate în cadrul Planului național de redresare și reziliență.

•În primele 15 zile lucrătoare de la finele fiecărui trimestru, Ministerul Finanțelor primește centralizat solicitările de fonduri, de la coordonatorii de reforme și/sau investiții, pentru toți beneficiarii indiferent de modalitatea de finanțare și subordonare a acestora, în vederea distribuirii sumelor efectiv utilizate în trimestrul anterior aferente asistenței financiare nerambursabile/rambursabile.

•Sumele aferente împrumutului, disponibile în contul Ministerului Finanțelor deschis în acest scop la Banca Naţională a României, se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, pe baza îndeplinirii jaloanelor și țintelor asociate împrumutului în cadrul PNRR.

•Creditele de angajament şi creditele bugetare necesare implementării reformelor și/sau investițiilor se stabilesc pe baza acordurilor/contractelor/deciziilor de finanțare încheiate.

•Mecanismul de verificare se bazează, pe de o parte, pe verificări realizate ex-ante (achiziții publice – cu sprijinul ANAP, legalitate și regularitate cheltuieli – CFPP și CFPD, ajutor de stat, dublă finanțare) și, pe de altă parte, pe verificări realizate ex-post (verificarea progresului tehnic, verificarea procedurilor de achiziție derulate de beneficiarii privați, verificarea situațiilor de conflict de interese, control).

•MIPE este responsabil pentru raportarea către CE a stadiului îndeplinirii jaloanelor și țintelor.

•MIPE este responsabil cu întocmirea și transmiterea declarației de gestiune către CE, pe baza declarațiilor furnizate de coordonatorii de reforme și/sau investiții

Impactul macroeconomic al absorbţiei fondurilor din PNRR prin simularea a trei scenarii ipotetice

1. absorbţia integrală a granturilor şi a împrumuturilor astfel:

  • utilizarea graduală a granturilor în perioada 2021-2026
  • utilizarea a 25% din împrumuturi în 2021-2024 şi 75% în 2025-2026

2. absorbţia integrală a granturilor şi parţială a împrumuturilor astfel:

  • utilizarea graduală a granturilor în perioada 2021-2026
  • utilizarea graduală a aproximativ 33% din împrumuturi în perioada 2022-2026

3. absorbţia integrală a granturilor fără accesarea împrumuturilor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri la începutul ședinței de Guvern că România este în urmă cu privire la adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pentru stabilirea cadrului de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care UE a virat deja României 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din granturile prevăzute pentru țara noastră.

Comisia Europeană a anunțat că a virat joi României prima tranșă de bani prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – 1,8 miliarde de euro prefinanțare, reprezentând 13% din granturile prevăzute pentru țara noastră în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Conform unui comunicat al Comisiei Europene, executivul european a transferat joi României 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate acestei țări în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR). Plata de prefinanțare va sprijini începerea implementării măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență al României.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro