Sari direct la conținut

Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani

HotNews.ro
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miecuri încetarea din viață a poetului Ioan Es. Pop. „Prin dispariția lui poezia română suferă o ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!„ se arată în comunicatul Uniunii.
Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani
Ioan Es. Pop (captura TVR)

Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, în Vărai, Maramureş. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română – limba și literatura engleză a Universității din Baia Mare.

Ca student activează în cenaclul „Nord” al revistei studențești omonime, fiind, între 1981 – 1983, și redactorul-șef al acestei publicații. Din 1987 participă sporadic la ședințele cenaclului „Universitas” din București, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.

  • Printre cărţile publicate: Ieudul fără ieşire, Editura Cartea Românească (CR), 1994, Porcec, CR, 1996; Pantelimon 113 bis, CR, 1999, Petrecere de pietoni, Editura Paralela 45, 2003,
  • Unelte de dormit, CR, 2011, Xanax, Editura Charmides, 2013; Arta fricii, Editura Charmides, 2016, Premiul „Scriitorul lunii iulie 2016” al USR – filiala Iaşi, Un somn pe scaunul electric, Editurile Tracus Arte și Charmides, 2020.

A obținut următoarele premii:

  • premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994)
  • premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994)
  • premiul de debut al revistei „Poesis” (1994)
  • premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994)
  • premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), *Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”
  • Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999
  • Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2003
  • Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, 2004

Premii internaționale:

  • A fost laureatul primei ediţii (2009) a Premiilor „Niram Art” de la Madrid.
  • Radiodifuziunea Suedeză l-a desemnat Poetul Lunii August 2010.
  • Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova i-a acordat, în anul 2012, Premiul „Primăvara Europeană a Poeţilor”.
    În 2016, la Veneția, Italia, i s-a decernat Premiul „Ciampi Valigie Rosse”, pentru volumul Un giorno ci svegliamo vivi.
  • În octombrie 2019, a câștigat Marele Premiu „Cununa de Lauri” de la Alicante (Spania), la ediția a noua a Turnirului de Poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România.
INTERVIURILE HotNews.ro