Politica energetica a Uniunii Europene se avizeaza la Kremlin

Rusii au exploatat foarte inteligent disputele legate de apropiata separare a provinciei Kosovo si contextul momentului electoral de la Belgrad.

Vineri Rusia a mai cistigat o batalie in demersul sau de a prelua pirghiile de comanda asupra majoritatii nodurilor critice ale infrastructurii de distributie a energiei din Europa dupa ce Vladimir Putin impreuna cu presedintele sirb Boris Tadici si cu premierul Vojislav Kostunica au semnat la Kremlin un acord prin care Moscova obtine controlul, prin intermediul Gazprom, asupra principalelor structuri de la Belgrad din domeniul productiei si distributiei de petrol si gaze naturale.

Si, ce e mai important, rusii vor putea ajunge astfel, pina in inima vechiului continent cu conducta de gaz care face parte din asa numitul proiect South Stream care isi propune sa aduca gaz din Siberia catre Europa via Marea Neagra.

South Stream, o investitie in valoare de peste 10 miliarde euro realizata in partenariat de Gazprom si compania italiana ENI, este privit la Bruxelles drept un competitor al proiectului alternativ Nabuco prin care europenii sperau sa micsoreze dependenta lor energetica de Rusia care incepe sa devina tot mai ingrijoratoare.

Cum cu doar citeva zile in urma Vladimir Putin semnase la Sofia un alt acord pentru amplasarea conductelor de tranzit care se vor bifurca catre Grecia si Serbia jocurile par deja facute. In noile conditii pare putin probabil ca sa existe suficiente rezerve de gaz in zona caucaziana, din cele aflate in afara controlului Moscovei, pentru a justifica continuarea proiectului Nabuco.

Acordul cu Serbia e eminamente politic. Rusii au exploatat foarte inteligent disputele legate de apropiata separare a provinciei Kosovo si contextul momentului electoral de la Belgrad. Boris Tadici, care este un pro-occidental declarat si militeaza pentru aderarea tarii sale la UE, a fost practic nevoit sa accepte conditiile impuse de Kremlin inaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale care vor avea loc la sfirsitul acestei saptamini.

Pentru a obtine, pe de o parte, votul sprijinitorilor premierului pro-rus Vojislav Kostunica si pentru a contracara retorica agresiva a contracandidatului sau, ultranationalistul Tomislav Nikolici, pe de alta parte. Care e gata sa mearga pina la a oferi Rusiei posibilitatea de a-si amplasa baze militare si chiar focoase nucleare pe teritoriul Serbiei.

De altfel Tadici si Kostunica sint intr-o buna companie din acest punct de vedere. Din nordul pina in sudul continentului, din Germania pina in Grecia si Italia, europenii se arunca cu entuziasm in bratele primitoare ale Gazprom-ului. De abia intrata in UE, Bulgaria redescopera virtutile prieteniei cu marele vecin de la rasarit.

Dupa cum si austriecii de la OMV au oferit Gazprom-ului jumatate din marele depozit de gaze de la Baumgartner, unul cele trei mari din Europa. Situatia creata mai ales dupa ce Moscova a semnat acordurile cu Bulgaria si Serbia pare suficient de ingrijoratoare pentru americani. Un document confidential al guvernului sirb citat de agentia de stiri Reuters, document intocmit dupa o intilnire cu participarea unor inalti oficiali de la Washington si Belgrad, este cit se poate de explicit din acest punct de vedere.

„Statele Unite au atras atentia asupra influentei considerabile pe care o va exercita Moscova dupa ce va obtine controlul celei mai mari parti a resurselor energetice din Serbia si din regiune in general. De asemenea partea americana s-a declarat sceptica in legatura cu justificarea economica pentru proiectul South Stream.”

Realitatea e ca rusii exploateaza din plin incapacitatea Uniunii Europene de a coagula un comportament unitar intr-o chestiune atit de vitala cum este securitatea energetica cultivind din plin acordurile bilaterale. Bruxelles-ul e gata oricind pentru declaratii de principiu generoase, gen Agenda de la Lisabona sau altele de acelasi tip, dar e prea putin in stare sa gaseasca o voce comuna pentru intregul spatiu al UE in situatii critice pentru statele membre. Ceea ce si permite Kremlinului sa domine jocul energetic european.

De altfel unii nici nu vad nimic rau in asta. Exista o asa numita categorie a pragmaticilor care minimalizeaza din start impactul factorilor politici. E un gen de naivitate, prostie sau, dupa caz, ticalosie calculata, care ignora toate lectiile de care am avut parte in perioada Uniunii Sovietice. Tot ceea ce face Moscova in materie de energie in relatia cu Europa si cu spatiul din Caucaz si Asia Centrala are in spate in primul rind considerente politice.

Surplusul important de valuta intrat in visteria Rusiei ca urmare a cresterii dramatice a pretului barilului de petrol si a metrului cub de gaze naturale si capacitatea sa tot mai mare de a controla infrastructura de distributie a energiei au schimbat consistent comportamentul liderilor de la Kremlin care au devenit mult mai agresivi si in interior si in exterior. In tara, opozitia este pulverizata fara nici un fel de menajamente.

In exterior, tonul este de asemnea tot mai belicos. Recent, ca represalii in conflictul cu Londra pe marginea cazului Litvinenko, autoritatile de la Moscova au ordonat inchiderea a 15 birouri ale British Council iar frecventele pe care poate emite BBC in FM in limba rusa s-au imputinat si ele. Mass media independente sint o raritate, iar hartuierea ziaristilor incomozi e la ordinea zilei.

E drept la un moment dat intreruperea fluxului de gaze catre Ucraina prin care se blocau si livrarile catre tari din UE a stirnit emotii pe continent. S-a vorbit imediat despre necesitatea formularii unei strategii comune in domeniul securitatii energetice, s-au intocmit chiar si documente programatice. Ceea ce nu le-au impiedicat insa pe tarile membre, de la austrieci la italieni, bulgari sau greci sa-si vada fiecare de ceea ce ei percep a fi interesele lor individuale sabotind astfel cu nonsalanta un proiect ca Nabuco, de exemplu.

Numitorul comun pentru acest tip de comportament este minimalizarea daca nu chiar ignorarea totala a pericolelor ascunse ale dependentei exagerate fata de Kremlin. Care nu ezita deloc sa uzeze de toate pirghiile pe care le are la indemina atunci cind are interesul sa o faca. Probabil putina lume stie ca Lufthansa va fi nevoita sa cedeze in fata santajului Rusiei care ii cere sa mute din Kazahstan in Siberia principalul sau terminal de zboruri cargo pentru zona Asiei Centrale si Extremul Orient. In caz contrar i s-a spus de la Moscova ca ii va fi suspendat acordul de survol a spatiului aerian rus. Si exemplele pot continua, dupa cum stiu foarte bine mai ales tarile limitrofe Rusiei, de la cele baltice la Georgia.

Din multe puncte de vedere Romania are destul de putine optiuni la dispozitie in ceea ce priveste politica energetica. Discursul oficial merge in continuare pe proiectul european Nabuco care devine insa in tot mai mare masura o himera. Ceea ce este insa tot mai evident e ca UE nu este nici pe departe in masura sa asigure securitatea tarii, nici macar in plan energetic. Nu ne ramine decit sa speram ca dincolo de discursurile oficiale terne care fac trimitere la politica energetica a Uniunii se pregatesc si planuri alternative mai viabile.