Sari direct la conținut

Povestea prăbușirii gigantului Northvolt și motivele pentru care China este suspectată de sabotaj industrial

HotNews.ro
Baterie litiu - ion, Foto: Compania Northvolt
Baterie litiu - ion, Foto: Compania Northvolt

Cel mai probabil Northvolt va intra în faliment, prevestește revista suedeză de afaceri Affärsvärlden. Cu sediul în Stockholm, Suedia, Northvolt este una dintre cele mai valoroase firme de tehnologie, care deține cea mai mare baterie litiu-ion din Europa, esențială pentru industria vehiculelor auto. Căderea Northvolt are efecte pe întreg lanțul, afectând masiv industria auto europeană, inclusiv producători precum Volkswagen şi Volvo, cu care compania a încheiat parteneriate.

Dar cum s-a ajuns aici? Jurnaliștii și analiștii suedezi vorbesc despre un sabotaj chinezesc, despre „un cal troian” al Chinei introdus în unitatea de producție din Skellefteå.

Foarte pe scurt

  • În mod paradoxal, menită să reducă dependența Europei de bateriile chinezești, gigafabrica Skellefteå a ajuns la mâna tehnologiei din China.
  • Northvolt se confruntă cu probleme tehnice uriașe după ce a folosit echipamente furnizate de partenerul său chinez, Wuxi Lead.
  • Utilajele se defectează foarte ușor și nu pot fi remediate decât de către operatori chinezi. Astfel, au fost aduși peste 500 de chinezi să lucreze în fabrică.
  • Lucrătorii din fabrică au fost nevoiți să traducă din chineză cu google translate pentru a înțelege cum funcționează mașinile.

Northvolt a fost fondată ca start-up, în 2016, de fostul director Tesla, Peter Carlsson. Acum, eșecul este uriaș, mai ales că Northvolt a atras parteneri care au crezut puternic în acest proiect și au investit circa 15 miliarde de euro în fabrica de baterii.

Securitatea energetică, la mâna Chinei

Legat de industria bateriilor din Europa, expertul în energie Răzvan Nicolescu declara, recent, într-un interviu pentru HotNews.ro, că tranziția către o energie curată se face cu produse din China.

Nicolescu susține că Europa și-a propus să facă tranziția verde repede, dar ”fără ca să fim coordonați cu ceea ce numim sau ceea ce este producția industrială, autonomia industrială. Adică ce vom face? O să instalăm panouri, centrale eoliene peste tot, baterii. Foarte bine, dar toate vor fi produse în China”, a mai spus expertul în energie.

Răzvan Nicolescu crede că prin aceste politici europene ne punem securitatea energetică în mâna Chinei.

„Ne ducem și ne punem securitatea energetică în mâna lor. Bateriile produse în afara Europei pot fi oprite în 30 de secunde și dacă o să avem un sistem energetic care se va baza pe baterii și pe sisteme de comandă a bateriilor din China. Sper ca raportul Draghi să trezească decidenții la Bruxelles, să trezească opinia publică. Este un moment în care trebuie să ne gândim foarte mult la cum vom continua”, a spus Răzvan Nicolescu.

Cum au ajuns operatorii chinezi să controleze fabrica suedeză

Gigafabrica Skellefteå a companiei Northvolt a fost construită special pentru reducerea dependenței de producătorii asiatici, în special din China, care domină în prezent piața globală a bateriilor. Acum, a ajuns în situația de a anunța că îşi reduce forţa de muncă globală cu aproximativ 20% şi o reducere cu 25% în Suedia.

Wuxi Lead Intelligent Equipment, deținută de China, este principalul furnizor de echipamente de producție pentru Northvolt din Skellefteå, spun jurnaliștii de la Affärsvärlden. Utilajele sunt vechi, multe nu funcționează și necesită operatori chinezi.

Astfel, fabrica din Skellefteå a ajuns să aibă probleme masive de producție, fapt care a deschis calea pentru criza financiară în care se află producătorul de baterii. De exemplu, o unitate esențială a fabricii, care produce material catodic, a fost oprită pe perioadă nedeterminată. Fabrica a ajuns în situația de a importa materialul din China.

De asemenea, producătorul de baterii a ajuns dependent de utilajele și forța de muncă din China, prin parteneriatul cu Wuxi Lead Intelligent Equipment. Mare parte din utilajele din fabrică au fost furnizate de către această companie chineză.

Însă, meniurile pe care operatorii trebuie să le apese pentru a opera mașinile au fost scrise în chineză. Muncitorii au folosit Google Translate pentru a înțelege cum funcționează mașinile. În acest fel, operatorii chinezi au devenit indispensabili în producție. Au fost aduși 574 de operatori chinezi.

O problemă mai mare pentru producția în sine decât confuzia lingvistică a fost echipamentul sub standard, mai scriu jurnaliștii suedezi. Echipamentele sunt construite după propriile specificații și nu sunt compatibile cu standardele europene.

Chinezii sunt suspectați de „sabotaj sofisticat”

Informații privind un posibil sabotaj sofisticat al chinezilor au fost publicate în reviste de specialitate și pe bloguri, spun jurnaliștii suedezi. Nu există dovezi concrete de sabotaj, iar Northvolt a evitat până acum să răspundă speculațiilor.

Revista suedeză de afaceri Affärsvärlden face referire la afirmațiile unui analist, Lars Wilderäng, care susținea că anumite componente din interiorul mașinilor păreau a fi controlabile de la distanță, ceea ce ar ridica suspiciuni cu privire la interferența Chinei în operațiunile fabricii. Lars Wilderäng crede că a fost o mișcare calculată pentru a împiedica Northvolt să devină independentă.

De asemenea, ministrul de afaceri al Suediei a vorbit, recent, într-o emisiune TV despre „război industrial”.

Peter Carlsson, CEO Northvolt, a anunţat, la începutul săptămânii trecute, un plan de a reduce un total de 1.600 de locuri de muncă în Suedia, ca parte a unor eforturi majore de reducere a costurilor. Fabrica din Skellefteå are circa 6.000 de angajați.

Despre fondatorul start-up-ului suedez, CEO Peter Carlsson, jurnaliștii spun că și-a construit întreaga „poveste” pe a fi un expert în achiziții lucrând la companii mari, cel mai recent la Tesla.

Credibilitatea lui Carlsson a scăzut după ce s-a dovedit că exact achizițiile sunt cea mai slabă verigă a Northvolt, unde s-au cheltuit miliarde pentru cumpărarea de utilaje chinezești care nu funcționează.

Wuxi Lead, pe LinkedIn: Este standard în industrie

Wuxi Lead a răspuns criticilor într-o postare pe Linkedin. „Operăm în deplină conformitate cu standardele și reglementările internaționale, iar toate echipamentele noastre sunt supuse unor inspecții riguroase independente de la terți”, scrie compania.

Despre prezența mare a personalului chinez, Wuxi Lead spune că „Prezența personalului Wuxi Lead la unitățile de producție este standard în industrie și asigură suport tehnic și performanță optimă a echipamentelor noastre în fazele de instalare, punere în funcțiune și pornire.”

Despre un posibil sabotaj, compania spune că „Nu comentează zvonuri”.

INTERVIURILE HotNews.ro