Povestile Irakului – Episodul XI: Razboi si animale

Magarusii-insurgenti. 21 noiembrie 2003, 7:15 dimineata. Mai multe rachete lovesc hotelurile Sheraton si Palestine. La cativa kilometri distanta, o a doua salva este trasa asupra Ministerului Petrolului. Rachetele au fost lansate din carute trase de magarusi. Sunt omniprezente pe strazile Baghdadului si de obicei transporta fructe si legume sau butelii de gaz.

In atacul asupra hotelurilor, o astfel de caruta fusese lasata chiar vis-a-vis de postul de paza al garzilor irakiene si nimanui nu i s-a parut ceva suspect. Zgomotele exploziilor au fost urmate de ragetele disperate ale magarului care lansase atacul. A fost gasit speriat si cu coada arsa; in caruta mai erau 11 rachete care nu se aprinsesera.

Cainii contra-insurgenti. Coalitia foloseste caini special antrenati pentru a depista bombe. De fiecare data cand vrem sa parcam in zona Palestine, trebuie sa lasam un caine sa ne adulmece masina. Irakienii nu prea ii suporta, considerandu-i animale impure.

Pentru a avea motiv sa se lege de americani, Hammudi pune un Coran in masina, gata sa faca scandal daca animalul se apropie de el. Stie ca militarilor li s-a ordonat sa fie respectuosi atunci cand vine vorba de chestiuni religioase. Il intreb de ce este considerat cainele impur. Imi raspunde ca in casa in care se afla un caine nu intra ingerii.

Insurgentii irakieni folosesc frecvent hoiturile cainilor vagabonzi pentru a masca bombe artizanale.

Zaki. Inceput de vara, 6 seara, hotelul Al Fanar. Stau la o sueta cu Duke in camera mea. Se aude un zgomot destul de puternic venind dinspre balcon. Trag, intrigat, draperia. Intr-o cusca suspendata deasupra golului se agita Zaki, maimuta hotelului. Cusca isi reia coborarea si dispare rapid. Iau aparatul si ma aplec peste balcon pentru a-i face o poza.

Vad, la etajele inferioare, capetele altor locatari aparand pe masura ce cusca le loveste si lor balcoanele. Jos, cusca este asteptata de cativa irakieni, coborarea fiind urmarita cu privirea de mai multe zeci de persoane intre care si militarii americani de la punctul de paza de langa hotel.

Seara, comentam evenimentul la cina. Aflu ca pe acoperis fusese un adevarat tambalau. Angajatii incercasera sa coboare cusca asa cum o adusesera, pe scari, insa, cumva, nu mai incapuse pe usa. Dupa vreo jumatate de ora de incercari, hotarasera sa foloseasca o franghie si un scripete.

Zaki fusese adusa din postura de mascota a hotelului in cea de prizoniera izolata pe acoperis de campania „soc si groaza”, de bombardare a Baghdadului in timpul invaziei. Biata maimuta facuse ceea ce se cheama „shell shock”; innebunise si devenise foarte agresiva cu clientii hotelului. O pusesera intr-o cusca, apoi mutasera cusca din lobby pe acoperis.

La un moment dat, unuia dintre soferii de taxi care isi faceau veacul prin Al Fanar i s-a facut mila de Zaki si a hotarat sa o ia acasa in ziua in care cusca a fost coborata. Dupa doar doua zile, fiul in varsta de 21 de ani al soferului apare la hotel cu cateva rani pe fata. Zaki facuse o noua victima.

Puiul irakian. De ce a trecut puiul strada? Un e-mail cu asa-numite raspunsuri date de diferite celebritati, reale sau imaginare, a circulat in urma cu cativa ani pe internet. Cineva s-a gandit sa il adapteze la Irak si asa ajunge pe intra-netul din Zona Verde. Iata cateva raspunsuri:

Autoritatea Provizorie a Coalitiei: Faptul ca puiul a trecut strada arata ca acestuia i-a fost transferata autoritatea decizionala. De acum incolo, puiul este raspunzator de propriile sale hotarari.

Contractorii americani: Ni s-a cerut sa ajutam puiul sa treaca strada. Avand in vedere riscul trecerii strazii si raritatea puilor, aceasta operatiune va costa doar 326,004 dolari.

Muqtada Al Sadr: Puiul este un instrument al demonicei Coalitii si va fi ucis.

Politia militara americana: Ni s-a spus sa pregatim puiul pentru trecerea strazii. Ca parte a acestor pregatiri, unii soldati, care au actionat pe cont propriu, au lovit puiul si l-au calcat in picioare in repetate randuri. Regretam sincer orice cazuri de incalcare a drepturilor puiului.

Militiile kurde: Puiul a trecut strada si va continua sa o treaca pentru a-si afirma independenta si pentru a transporta armele de care are nevoie pentru a se apara. Totusi, pentru a evita orice probleme, pe viitor puiul va fi numit rata si va purta bancnote de plastic.

Televiziunea Al Jezeera: Potrivit martorilor, un grup numeros de soldati ai fortelor de ocupatie a obligat puiul, sub amenintarea armelor, sa treaca strada in repetate randuri. Ulterior, asupra puiului s-a deschis in mod deliberat focul, ceea ce reprezinta un alt exemplu de abuz asupra puilor irakieni nevinovati.

Oaia irakiana. Oaia irakiana este cea mai gustoasa din lume! Prin ’96, Ministerul Irakian de Externe a organizat o excursie in nordul tarii. Intr-una din zile, seicii din zona Mosul au oferit pranzul. Pe un camp, pusesera cateva zeci de mese una langa alta, iar pe fiecare trona un platou mare de quzi, miel copt asezat pe orez cu stafide.

Noi, pustii, eram catre capatul mesei, cu soldatii din escorta. Fiind europeni, ni se dadusera linguri insa, vazandu-i pe irakieni ca mananca cu mana, in stilul arab, i-am imitat. Au fost atat de incantati, ca unii dintre ei au inceput sa isi vare mana adanc, pana la cot, in tavile din fata lor, pentru a cauta cele mai fragede bucati de carne, pe care mi le ofereau razand. Nu stiu sa fi mancat vreodata mai bine.

Oaia irakiana este si cea mai putin pretentioasa din lume! in februarie 2004, Attila m-a invitat sa merg cu el la Samarra ca sa stam de vorba cu un seic local. Situatia in oras se deteriorase constant in ultimele luni si chiar avusesera loc cateva batalii destul de serioase.

Am acceptat propunerea lui Attila cu un pic de reticenta, pentru ca era prima mea iesire din Baghdad dupa accident. Cei de acasa nici nu vroiau sa auda de astfel de deplasari, asa ca am plecat din oras fara sa comunic acest lucru cuiva. Eram eu, Attila, doi americani si Hammudi, care in acea perioada lucra cu Attila.

Drumul decurge fara incidente, desi suntem in inima triunghiului sunnit. Unii dintre ocupantii masinilor pe care le depasim se uita cam lung la noi, insa asta este tot. Seicul nu ne primeste, pretextand ca nu am anuntat ca venim si are alt program. Probabil ca, de fapt, se gandeste ca nu este bine sa fie asociat cu straini. Ca ziua sa nu fie complet pierduta, la intoarcere ne oprim sa facem un reportaj la o groapa de gunoi de langa Baghdad.

Cateva familii si-au incropit colibe din cartoane si gunoi. Ne spun ca ei au ales sa traiasca aici; Saddam i-a trimis in sud, insa dupa caderea Baghdadului s-au intors. Hoitul unui magar putrezeste la cativa metri de una dintre colibe, raspandind un miros pestelential. Mai multi copii murdari se joaca in apropiere. Unul dintre ei vrea sa il fotografiem si ia in brate un hoit de caine.

Peste tot sunt raspandite hartii, cartoane si sticle de plastic. Pe muntii de gunoaie pasc, hranindu-se, aparent, cu hartie si plastic, cateva zeci dintre delicioasele oi irakiene.

Gudiparan. Primul gudiparan pe care l-am vazut era colorat in rosu, galben si albastru si zbura la cateva sute de metri deasupra Kabulului chiar in dimineata in care am ajuns in oras.

De la distanta semana, vag, cu un drapel, asa ca m-am gandit ca poate acolo unde era el se afla contingentul romanesc din Kabul. Insa pe masura ce se apropia seara, alte cateva zeci de gudiparan, in cele mai diverse culori, s-au ridicat pe cerul Kabulului si mi-am dat seama ca nu puteau sa aiba vreo legatura cu armata.

Gudiparan este zmeul afghan. Specia aproape ca a disparut in perioada regimului taliban cand, la fel ca muzica si dansul, jocul cu zmeie a fost interzis. A renascut dupa caderea talibanilor. In unele zile, cerul pare impanzit de zmeie; este una dintre putinele distractii intr-un oras care are atat de putine de oferit incat, deseori, o statuie sau un grup de muncitori care opereaza un pickamer atrag zeci de curiosi care privesc atenti, tacuti, mangaindu-si din cand in cand barbile.

„Zmeu”, in romana, inseamna si balaur. Englezescul kite se traduce prin uliu. Denumirea franceza – cerf-volant, „cerb zburator” – ar putea parea cel putin ciudata daca etimologii nu ne-ar spune ca provine, de fapt, din serpent-volant, „sarpe zburator”. Gudiparan, pe de alta parte, este doar o „papusa zburatoare”.

Nu va lasati, insa, inselati de nume. Din tot grupul, gudiparan este, de departe, zmeul cel mai feroce. Este obisnuit – si ii si place – sa se incaiere zilnic cu alte zmeie. Sfoara care il leaga de pamant este unsa cu lipici si sticla pisata. La capatul de jos, o persoana desfasoara sfoara de pe toba, in timp ce o a doua piloteaza zmeul. La capatul de sus, acesta se strecoara pe curentii de aer incercand sa taie sfoara adversarului.

Odata ce sfoara unui zmeu este taiata, se considera ca acesta a fost eliberat, iar proprietarul nu mai are nici un drept asupra lui. Cand, in cele din urma, ajunge pe pamant, cel care-l gaseste il poate lua in stapanire pentru a-l arunca, la capatul unei alte sfori, in noi batalii.

Nu doar zmeiele cad victime razboaielor aeriene. Multi dintre cei care le manevreaza se taie, uneori pana la os, in sfoara. Altii, prinsi in joc, uita ca s-au cocotat pe acoperisuri, pentru a fi cat mai sus, si calca in gol; astfel de cazaturi pot aduce maini si picioare rupte si, cateodata, chiar si moartea.

Maimuta Al Qaida. Hotel Mustafa, Kabul. Unul dintre proprietari, Wais, spune ca Afghanistanul este tara tuturor posibilitatilor si se lauda ca el, unul, poate obtine absolut orice. Un client rade: „Pun pariu ca, pana maine seara, nu poti avea aici, pe bar, o maimuta cu un Kalasnikov in mana”. Wais ii raspunde impasibil: „Pe 150 de dolari?”.

In seara urmatoare, cand clientul intra in bar, gaseste o maimuta care strangea in labe o papusa a lui Osama bin Laden si un pistol-mitraliera Kalasnikov.

Dupa cateva zile, am aflat si de unde provenea maimuta: fusese imprumutata de la gradina zoologica. Omul de acolo care mi-a spus acest lucru nu a vrut sa si comenteze cum de s-a intamplat asa ceva.

Marjan. Intr-o zi, un brav taliban se hotaraste sa isi arate vitejia sarind in cusca leilor din gradina zoologica din Kabul. Leii erau batrani si apatici. Viteazul mangaie leoaica apoi decide sa calareasca leul. Marjan isi aminteste insa ca este regele animalelor, se smuceste, se intoarce catre taliban si il omoara. Ingrijitorii reusescu cu greu sa scoata cadavrul din cusca.

Dupa cateva zile, fratele eroului se gandeste ca ar fi cazul sa se razbune, asa ca vine la gradina zoologica si arunca o grenada in cusca leilor. Marjan isi pierde jumatate din bot si este orbit, insa se incapataneaza sa traiasca. Moare abia dupa caderea regimului taliban, cand avea deja 40 de ani.

Inainte ca talibanii sa ocupe Kabulul, supravietuise invaziei sovietice si razboiului civil cand gradina zoologica se aflase pe linia frontului si multe animale fusesera ucise, unele de rachete, altele de mujahedini infometati care le mancasera.

Fauna cazona. Insotesc armata romana intr-o patrula prin sudul Irakului. Pe un damb de nisip, aproape de drum, un superb soim de desert priveste indiferent blindatele care trec pe langa el. Un altul zboara relaxat deasupra poligonului in care au loc exercitii de tragere.

Razboiul pare a fi doar o mica inconvenienta pentru ei. Vremea vanatorilor in desert a trecut; pasarile favorite in Irak sunt acum porumbeii, pe care insurgentii ii folosesc in unele orase pentru a-si transmite diferite semnale.

In enorma baza aeriana de la Al Kut, genistii ma avertizeaza ca noaptea cam bantuie coiotii si vulpile. Se povesteste ca, pentru a-si mai treace timpul, salvadorienii au incercat sa organizeze cel putin o data o vanatoare de coioti, fugarindu-i noaptea cu pick-upuri GMC. Nu prinsesera nimic.

In Camp Mittica, vanatorile sunt mai putin palpitante – capturam doar cativa painjeni-camila. Sunt bej, lunguieti si de marimea unui deget. Doctorul ne spune, cu vadita placere, ca nu exista antidot pentru otrava lor dar ca, oricum, nu se moare din asta; se umfla piciorul, te doare un pic si gata, dupa un timp trece.

Prin tabara este si un caine negru si gras, care fusese adoptat de batalionul de dinainte. Intr-o zi dispare; cineva spune ca l-ar fi mancat niste filipinezi care lucreaza in Camp Mittica.

Citeste si: Povestile Irakului – Ep. 1, Ep. 2, Ep. 3, Ep. 4, Ep. 5, Ep. 6, Ep. 7, Ep. 8, Ep. 9, Ep. 10