Sari direct la conținut

"Practic suntem pe cale să ajungem acolo", afirmă Bolsonaro despre intrarea Braziliei în OCDE

HotNews.ro
Jair Bolsonaro, Foto: Agerpres/EPA
Jair Bolsonaro, Foto: Agerpres/EPA

Președintele Jair Bolsonaro a declarat joi seara că Argentina și România au fost întotdeauna înaintea Braziliei pentru un loc în OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) și că țara „este pe cale să ajungă acolo”, scrie Rador, citând Folha.

În direct pe rețelele de socializare, acesta a repetat că președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține intrarea Braziliei, dar a menţionat că nu depinde numai de el, ci și de aprobarea celorlalte țări care fac parte din blocul comercial.

„Nu este ca şi cum ai ajuns și intri. Ei fac o selecție. Și selecția este cu picătura, pentru ca această nouă țară să îndeplinească tot ceea ce figurează în statutul OCDE, pentru că nu trebuie să greșească. Și va veni şi clipa Braziliei”, a declarat acesta.

Președintele a estimat că aprobarea țării va mai dura încă „un an sau un an și ceva” și a subliniat că în continuare candidatura Braziliei este puternică. El a criticat presa braziliană care, potrivit lui, a afirmat că țara a fost ignorată de Statele Unite. „Practic suntem pe cale să ajungem acolo. Numai că două țări erau înainte, Argentina și România”, a afirmat acesta.

„Rămânem fermi și puternici, și dacă o vrea Dumnezeu, într-un an sau într-un an şi ceva, vom fi înăuntrul organizaţiei, dacă Dumnezeu va vrea” , a adăugat acesta. În cadrul transmisiei pe internet, președintele a elogiat modul în care „Folha” a tratat informația. El a afirmat că ziarul „nimerit” și speră că va fi începutul „multor reuşite”. Cu toate acestea, de la alegerile prezidențiale, Bolsonaro a criticat-o pe „Folha”.

Într-o scrisoare al cărei conținut a fost dat publicităţii joi, administraţia Statelor Unite a susținut candidaturile Argentinei și României pentru un loc în cadrul OCDE. În document, nu există nici un sprijin pentru candidatura Braziliei – țara nici măcar nu este pomenită -, chiar și după ce administraţia americană a anunțat că susţine candidatura Braziliei.

În transmisia directă săptămânală, președintele a recunoscut că este „supărat pe presă”. El a subliniat că nimeni nu este imun la critici, dar că anumite atacuri dor „în suflet”. „Faci ceea ce trebuie, chinuindu-te și luptând. Uneori rămâi nedormit. Am deja probleme de insomnie”, a declarat acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro