Sari direct la conținut

Prețul unui metal obișnuit e pe cale să urce la noi maxime „stratosferice” din cauza stocurilor făcute de SUA

HotNews.ro
Cupru reciclat adus in fabrica pentru prelucrare, Foto: DENIS CHARLET / AFP / Profimedia
Cupru reciclat adus in fabrica pentru prelucrare, Foto: DENIS CHARLET / AFP / Profimedia

După ce au crescut vertiginos anul acesta, atingând mai multe maxime istorice pe fondul perturbărilor ofertei și temerilor legate de taxele vamale impuse de SUA, prețurile de tranzacționare pentru cupru ar putea atinge niveluri de neimaginat cu doar câțiva ani în urmă, relatează CNBC.

Analiștii de la Citibank se așteaptă ca prețurile „metalului roșu” să urce vertiginos pe fondul unei cereri mai puternice, impulsionate de tranziția energetică și de sectoarele inteligenței artificiale (AI). Electrificarea, extinderea rețelelor și construcția de centre de date necesită cantități mari de metal pentru cablaje, transmiterea energiei și infrastructura de răcire.

Potrivit Citi, deficitele prognozate de cupru – cauzate de constrângerile din aprovizionarea minieră, precum și „tezaurizarea” continuă a cuprului în SUA – sunt de așteptat să contribuie la creșteri accentuate ale prețurilor.

„Ne așteptăm ca SUA să acumuleze stocurile globale de cupru și, într-un scenariu optimist, să atragă suplimentar din stocurile din afara SUA, deja epuizate”, notează analiștii de la Citi într-un raport. Ei estimează că prețul cuprului va ajunge la 13.000 de dolari pe tonă la începutul lui 2026 și chiar la 15.000 de dolari până în trimestrul al doilea al anului viitor.

Cât e în prezent prețul cuprului

Cuprul se tranzacționa recent pe Bursa Metalelor de la Londra (LME) la aproximativ 11.515 dolari pe tonă pentru livrare în trei luni, în timp ce contractele futures pe cupru de pe piața americană COMEX, cu livrare în martie, erau în jurul valorii de 11.814 dolari pe tonă.

Prețurile spot ale cuprului pe LME, considerată referința globală, au crescut cu aproximativ 36% de la începutul anului și sunt în urcare cu 9% doar în ultima lună. Cea mai recentă etapă a creșterii a fost accelerată puternic de îngrijorările că Washingtonul ar putea impune taxe vamale asupra importurilor de cupru rafinat începând din 2027.

Andrew Glass, CEO-ul Avatar Commodities, e în asentiment cu analiștii de la Citi și spune chiar că prețurile cuprului vor atinge „noi maxime stratosferice”, mai ales în contextul în care tezaurizarea fizică din SUA continuă să erodeze disponibilitatea internațională.

El consideră totuși că creșterea actuală reflectă o „distorsiune extrem de neobișnuită”, determinată în principal de anticiparea taxelor vamale, mai degrabă decât de fundamentele tradiționale ale raportului cerere–ofertă.

Îngrijorări că creșterea de preț va provoca probleme în unele sectoare

Ewa Manthey, strateg ING pentru mărfuri, a declarat că vede prețurile pentru cupru urcând până la 12.000 de dolari pe tonă în trimestrul al doilea al anului viitor și că creșterea va pune presiune pe marjele din sectoarele cu consum mare de energie.

„O mare parte din această tensiune are legătură cu îngrijorările din SUA privind taxele vamale aplicate intrărilor de cupru rafinat în țară”, a declarat pentru CNBC Natalie Scott-Gray, analist senior pentru metale la StoneX, referindu-se la aprovizionarea cu cupru din afara SUA.

Potrivit datelor furnizate de firma sa de servicii financiare, intrările de cupru rafinat în SUA au crescut cu aproximativ 650.000 de tone în acest an, împingând stocurile din țară la circa 750.000 de tone.

Scott-Gray afirmă că, deoarece prețurile cuprului sunt mai ridicate în SUA decât în alte regiuni, agenții economici au un stimulent puternic să trimită cantități mari în această țară.

INTERVIURILE HotNews.ro