Primele declarații ale proprietarului localului din Crans-Montana mistuit de flăcări în noaptea de Revelion
Jacques Moretti, patronul barului „Le Constellation” din Eleveția, a spus, într-o primă declarație dată după incendiul în care au murit cel puțin 40 de oameni, iar alți 119 au fost răniți că localul a fost controlat de autorități „de trei ori în zece ani”, conform 24heures.ch.
Contactat telefonic jurnaliștii de la 24heures.ch, Jacques Moretti, unul dintre proprietarii barului, a refuzat orice interviu, motivând că „nu se simte bine” în urma tragediei.
Înainte de a încheia convorbirea, el a dat totuși asigurări că localul a fost controlat „de trei ori în zece ani” și că „totul a fost făcut conform normelor”, scriu jurnaliștii de la publicația citată.
Jurnaliștii scriu însă că Articolul 8 al ordonanței cantonale privind prevenirea incendiilor stipulează că inspecțiile trebuie să aibă loc „în fiecare an în clădirile deschise publicului sau care prezintă riscuri speciale”.
Întrebate cu privire la controalele făcute în local, autoritățile locale nu au răspuns solicitărilor jurnaliștilor publicației 24heures.ch.
Cine sunt proprietarii barului care a luat foc în noaptea de Revelion
Proprietarii barului din stațiunea de schi elvețiană Crans-Montana unde a izbucnit un incendiu în noaptea de Revelion, în care au murit cel puțin 40 de persoane și au fost rănite 119, potrivit ultimului bilanț, sunt un cuplu de francezi, potrivit AFP.
Această informație, dezvăluită inițial de ziarul francez Corse-Matin, a fost confirmată pentru France Presse de un prieten al cuplului, Jean-Thomas Filippini, care a spus și că cei doi proprietari ai barului sunt în viață.
Cuplul mai deține alte două localuri, potrivit registrului comerțului din cantonul Valais: Le Senso, un bar-restaurant specializat în hamburgeri în stațiunea Crans-Montana, și Le Vieux-Chalet în satul vecin Lens, care se prezintă ca o „han corsican”.
Proprietarii barului au fost audiați
Cei doi au fost audiați de autorități în calitate de „persoane chemate să furnizeze informații”. Acest statut nu înseamnă că sunt acuzați în mod oficial, dar le acordă drepturile apărării (precum prezența unui avocat), ca măsură de precauție în acest stadiu al anchetei, conform 24heures.ch.
Presa franceză a obținut până în prezent doar frânturi de informații despre cuplul de proprietari ai Constellation. Potrivit BFM, Jacques Moretti nu se afla în bar în momentul incendiului din noaptea tragediei, ci într-unul dintre celelalte două localuri ale cuplului.
Soția sa, Jessica Moretti, prezentă la fața locului în timpul incendiului, a suferit arsuri la un braț, potrivit unei surse apropiate dosarului citate de Le Figaro.
