Sari direct la conținut

Primele imagini din timpul atacului major lansat asupra Moscovei. VIDEO

HotNews.ro
Operatori ucraineni de drone, Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia
Operatori ucraineni de drone, Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia

Peste 30 de drone au luat la țintă Moscova, au anunțat duminică autoritățile ruse. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a spus că 32 de aparate aeriene au fost interceptate , în timp ce ministerul rus al Apărării a precizat că au fost doborâte 34

Forțele de apărare aeriană ale Ministerului Apărării au doborât drone în districtele urbane Domodedovo, Ramenskoye și Kolomna din regiunea Moscova, a spus Sobianin.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu incendii provocate de căderea resturilor de drone, dar și cu vehiule aeriene fără pilot în zbor.

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobyov, a scris pe canalul său Telegram că două case au luat foc în Ramenskoye după căderea dronelor, potrivit serviciul rus al BBC.

Potrivit șefului regiunii, o femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită de schije, a fost spitalizată cu arsuri la nivelul feței, gâtului și mâinilor și se află acum la terapie intensivă.

Canalul de Telegram Baza a scris că o casă a fost distrusă, acoperișul celei de-a doua case este în flăcări. O mașină aflată în trecere a fost, de asemenea, avariată.

De asemenea, pe internet a apărut un videoclip cu consecințele căderii unei dronei, care ar fi fost filmat în satul Sofyino, situat la câțiva kilometri de Stanovoye. Videoclipul arată o mașină în flăcări în curtea unui bloc de apartamente.

Si Dmitri de la War Translated a scris că „spațiul aerian al Rusiei a fost invadat noaptea trecută de drone cu rază lungă de acțiune, dintre care multe și-au atins țintele sau au fost doborâte deasupra diferitelor regiuni”. El a publicat imagini cu dronele care au fost doborâte deasupra regiunii Moscova.

După atacul cu dronă, trei aeroporturi și-au suspendat zborurile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro