Primii paşi în proiectul nuclear românesc de obţinere a energiei electrice (1955-1970) (4)

Fabrica de aparate şi de piese de radio „Philips” Societate Anonimă Română a început să funcţioneze în luna septembrie 1937 la Bucureşti. Naţionalizată la 11 iunie 1948, aceasta a fost comasată cu societăţile „Radiomet” şi „Starck” pentru înfiinţarea de către statul român, la 1 iulie 1948, a fabricii „Radio Popular”. Deoarece autorităţile comuniste de la Bucureşti nu au discutat cu proprietarii străini ai fabricii „Philips” S.A.R. despre despăgubirea lor după naţionalizare, producţia de aparate de radio olandeze în România a încetat şi, până în anul 1958, inclusiv, s-au realizat la Bucureşti radioreceptoare cu tuburi electronice care se bazau pe seturi de părţi componente şi piese importate mai întâi din Uniunea Sovietică, apoi şi din Ungaria (de la uzina „Tungsram”) şi Cehoslovacia.

În anul 1950, la unitatea IV a fabricii „Radio Popular” („Dura”, amplasată în Colentina) a fost pusă în funcţiune secţia de fabricat tuburi electronice (lămpi pentru aparatele de radio). Şase ani mai târziu, aceasta a fost transferată în întregime la unitatea I a aceleaşi fabrici, situată pe strada Baicului din Bucureşti.

Din păcate, din mărturiile orale şi din diferite documente publicate în România, în ultimii 30 de ani, nu rezultă nici o informaţie referitoare la provenienţa tuburilor electronice (cu vid) utilizate pentru realizarea, în perioada 1953-1957, a primului calculator electronic românesc (CIFA-1) la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele şi, la începutul anilor ’60, a „Maşinii Electronice de Calcul – Institutul Politehnic Timişoara” (MECIPT-1) – primul calculator electronic realizat într-o instituţie de învăţământ superior din România. Precizarea provenienţei acelor tuburi a fost omisă inclusiv de autorii unor volume publicate sub egida Academiei Române, a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, fără a se explica motivele pentru care au procedat astfel.

Atitudinea inginerilor electronişti şi a informaticienilor români faţă de sursa de provenienţă a tuburilor electronice (cu vid) folosite la primul calculator românesc şi la MECIPT-1 poate să aibă legătură cu iniţierea de către autorităţile de la Moscova a programului internaţional de dezvoltare a cercetărilor în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice (1955), cu capacitatea foarte limitată de realizare a tuburilor electronice la fabrica „Radio Popular” în anii ’50, cu fiabilitatea redusă a acestora, cu dorinţa unor autori de a menţiona în lucrările lor doar aspecte pozitive despre profesorul Tudor Tănăsescu şi inginerul Victor Toma (implicaţi, în anii ’50, în dezvoltarea electronicii necesare specialiştilor români din domeniul fizicii nucleare) şi cu excepţionalismul şi protocronismul (care s-au răspândit mult în România, în ultima parte a Războiului Rece).

În analiza noastră trebuie să ţinem cont şi de faptul că, până în anul 1957, nu a existat în România, la nivelul învăţământului superior, o secţie de pregătire în domeniul tehnicii nucleare. Aceasta a fost înfiinţată în acel an la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti şi a avut iniţial doar 10 studenţi.

Un exemplu vechi de ignorare publică a ajutorului extern acordat României în acei ani – părţi componente şi seturi de piese electronice şi electrice livrate de uzine sovietice, cehoslovace şi ungare pentru montarea la Bucureşti a unor modele de aparate de radio – este declaraţia din anul 1964 a inginerului Dumitru Felician Lăzăroiu, director al fabricii „Radio Popular” în perioada 1958-1964: „Au existat de asemenea preocupări şi în domeniul maşinilor analogice. Astfel, în anul 1958 s-a realizat şi s-a pus în funcţiune, de către un colectiv al Academiei generale militare, calculatorul analogic universal CAU-1, iar în cadrul Institutului de energetică al Academiei R.P.R. s-au realizat maşinile analogice MECAN-1 şi MECAN-2. Construcţia calculatorului MECAN-2 a fost încredinţată uzinelor Electronica (deci, în 1960 sau după acel an – nota P. Opriş) – pentru partea electronică a aparatului – şi Întreprinderii de materiale didactice – pentru părţile mecanice ale acestuia. Un rol deosebit în realizarea acestui calculator revine deci Uzinelor Electronica, în cadrul cărora s-a realizat partea electronică a calculatorului folosind posibilităţile oferite de utilajul modern al uzinei – cablaje imprimate (realizate cu ajutorul unei licenţe de fabricaţie cumpărate la sfârşitul anilor ’50 de la compania franceză CSF – nota P. Opriş), condensatoare de volum mic şi înaltă calitate”.

După cum se poate observa, din declaraţia directorului „Uzinelor Electronica” – noul nume al fabricii „Radio Popular”, schimbat la 18 ianuarie 1960 – lipseşte orice fel de referire la cooperarea internaţională care a avut loc pentru importarea şi folosirea a 1500 de tuburi electronice la primul calculator electronic românesc (CIFA-1), respectiv peste 2000 de tuburi electronice pentru calculatorul MECIPT-1. Omiterea pe care o semnalăm a avut loc într-un context politic foarte complicat, autorităţile comuniste din România refuzând în mod repetat propunerile politicienilor de la Moscova referitoare la integrarea economică în lagărul sovietic şi stabilirea de obiective economice pentru fiecare stat comunist european în parte de către o structură supranaţională concepută de sovietici.

Ideea de a deschide o cercetare istorică privind procedeul prin care a fost realizat primul calculator românesc la Institutul de Fizică Atomică poate să fie considerată o blasfemie de către informaticienii români care au dezvoltat un cult faţă de Victor Toma, părintele acelui proiect. Nu este însă pentru prima dată când constatăm că cercetarea istorică diferă faţă de informaţiile din cronografiile şi lucrările hagiografe patetice publicate în ultimii 30 de ani despre apariţia şi evoluţia calculatoarelor în România. Înţelegem sentimentele celor care au participat la acel proiect şi nu punem la îndoială dorinţa acestora de a obţine un rezultat ştiinţific deosebit, însă se poate constata în acelaşi timp faptul că părţile componente şi tuburile electronice ale calculatorului CIFA-1 au fost importate de statul român după ce autorităţile de la Moscova au făcut publică, la 17 ianuarie 1955, intenţia lor de a acorda un ajutor Republicii Populare Chineze, Poloniei, Cehoslovaciei, României şi Republicii Democrate Germane, în scopul construirii de reactoare nucleare ştiinţifice şi de acceleratori de particule elementare în statele respective. În acel moment, calculatorul CIFA-1 era doar într-o fază de concepţie teoretică şi au fost necesari mai mult de doi ani şi jumătate pentru ca inginerul Victor Toma să poată anunţa punerea în funcţiune a acelui instrument de calcul la Institutul de Fizică Atomică. Din păcate, nici măcar data inaugurală nu a fost menţionată public, după anul 1989, de către cei care au participat la proiectul respectiv, sursele consultate până în prezent indicând doar „toamna anului 1957”.

Dacă ne axăm cercetarea pe sursele memorialistice editate, putem constata faptul că existau şi opinii negative privind rezultatele activităţii desfăşurate de Victor Toma la Institutul de Fizică Atomică. De exemplu, proiectanta radioreceptorului S 602 A „Enescu”, ing. Nona Millea, şi-a amintit că directorul Dumitru Felician Lăzăroiu i-ar fi spus în 1961 astfel: „Dacă erai mai isteaţă şi terminai lucrările până la 1 mai (probabil 1961 – nota P. Opriş) uzina [„Electronica”] putea primi Ordinul [Muncii] sau cel puţin „Medalia Muncii”, aşa cum a primit Victor Toma şi colectivul din I.F.A. […] [radioreceptorul] „Enescu” se face în mii de exemplare, e un produs industrializat, iar şcolarizarea în fabricaţia MF (modulaţie în frecvenţă – nota P. Opriş) este esenţială pentru producţia de televizoare pe care o vom începe la anu’, a lui Victor Toma e doar o intenţie… ca la femei, frumoasă, deşteaptă, dar… inutilizabilă (subl.n.)”.

Din constatarea făcută de directorul „Uzinelor Electronica” în anul 1961 şi din informaţiile publicate în diferite lucrări româneşti cu caracter memorialistic rezultă mai multe idei principale:

– realizarea la Institutul de Fizică Atomică a unor calculatoare electronice a avut permanent un caracter artizanal;

– directorul Institutului de Fizică Atomică a încurajat şi a protejat echipa condusă de inginerul Victor Toma. Academicianul Horia Hulubei a înţeles că ideile care se discutau la laboratorul de electronică nucleară, condus de profesorul Tudor Tănăsescu, depăşeau cadrul instituţiei. Pe de altă parte, specialiştii de la I.F.A. aveau nevoie de nişte instrumente de numărare a impulsurilor pentru detectarea radiaţiilor ionizante, precum şi pentru studierea radiaţiilor cosmice. Drept urmare, calculatorul CIFA-1 a fost utilizat la I.F.A. pentru a rezolva rapid un volum mare de calcule numerice;

– au fost alocate fonduri însemnate pentru realizarea de calculatoare la I.F.A. Această chestiune a depins, probabil, şi de relaţia personală a lui Horia Hulubei cu Gheorghe Gaston Marin (preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării şi preşedinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară);

– în 1961 Dumitru Lăzăroiu ar fi pus sub semnul întrebării scopul pentru care s-au produs calculatoarele CIFA-1, CIFA-2, CIFA-3 şi CIFA-101 la Institutul de Fizică Atomică. Acesta ştia foarte bine ce anume se fabrica în uzina pe care o conducea şi faptul că trebuia să sprijine echipa condusă de Victor Toma cu tuburi electronice (cu vid) pentru menţinerea în stare de funcţionare a calculatoarelor CIFA-1 şi CIFA-2, precum şi cu cablaje imprimate şi părţi componente pentru alte modele de calculatoare – în cazul în care toate piesele respective nu mai erau importau de către autorităţile române.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro