Proba de discurs la asasinarea PNL (de Doru Buscu)

O mina de batausi mascati, a caror identitate va fi dezvaluita pe parcurs, e pe cale sa curme zilele unui monument. Victima e trecuta binisor de centenar si poarta in ecoul numelui ei mai multa istorie decit poate cuprinde mintea infierbintata a agresorilor. Asistam la prabusirea in tarina a Partidului National Liberal, ultimul erou fosil din imaginarul nostru politic.

Criza de branduri nationale a inceput cu mult inainte ca natiunea sa-si fi capatat respectabilitatea de concept. Marile noastre rascruci s-au resemnat in provincie, iar eroii s-au luptat mai mult cu apatia unui popor uituc. A fost o ocazie lunga, pe care cliseele n-au ratat-o: trei generatii de pupincuristi ne-au umplut de simboluri discutabile ca de paduchi.

Cum sa discerni, pastrind acelasi popor, intre marca ilicita si penuria generala de marci? N-ai cum. Trecutul masurabil sau blazonul cer minte si inima, niciodata stomac.

Partidul National Liberal e dovada darwinista ca existam politic. Istoria lui se confunda cu evolutia Romaniei neanderthaliene, cu viziunea bipeda asupra viitorului, cu inventarea rotitelor modernitatii. Povestea dezvoltarii politice, economice si sociale a tarii s-a derulat sub presiunea fortelor liberale, a ideilor incorporate de liberalism si a grupurilor lui de interese.

Din 1867 si pina in 1937, cu mici intreruperi taraniste, liberalii au condus tara. Un stat coplesit de complexe balcanice s-a modernizat prin exercitiul neintrerupt al dominantelor liberale. Aproape ca nu exista act sau eveniment intemeietor la care liberalii, in orizontul lor contemporan, sa fi stat deoparte.

Fara gesturile si gindirea liberala, cronologia politica a epocii moderne ar fi incaput pe o pagina. In subconstientul cultural si afectiv, PNL e ceva impozant si prietenos, o galerie de barbosi care vine dintr-un manual credibil. Rational, e un brand transistoric, supravietuitor prin actualitatea lui, cu atit mai valoros prin sansa de dainuire si continuitate. Dar un brand umplut de saptesprezece ani incoace cu oameni gresiti.

Bratianu, Rosetti, Kogalniceanu, Golescu, Cimpineanu, Sturdza, Vernescu, Protopopescu, Ghica. Nume care au devenit orase, piete, bulevarde si strazi. Dupa un secol avem altele – Cimpeanu, Patriciu, Tariceanu, Quintus, Orban, Musca, Melescanu, Stolojan – care, la scara, abia daca fac trotuarul. Intre liberalii arhaici si cei contemporani se afla vidul.

E inutil sa cautam veriga lipsa, un alt grup de vietuitoare s-a instalat sub numele speciei. Disproportia e deprimanta. Sintem in plin Jonathan Swift: piticii s-au cocotat pe sigla colosului si nu rateaza nici o fotografie. Acestia sint – urma sa ii aflam pe parcurs – o parte dintre complicii-agresori.

Fara autorizatie istorica si profesionala, liberalii tranzitiei au bagat incet-incet partidul in spital. Azi, ranitul are perfuzii si zilele numarate. E culcat cind pe dreapta, cind pe stinga, si priveste pe monitor pilpiirea procentului. In salon se gesticuleaza, se zbiara, i se fac sondaje de temperatura. Se inregistreaza o cadere dramatica de calciu si de popularitate.

Tratamentul e isteric, rudele incapatinate. Analizele vorbesc despre o afectiune interna grava. Si asta nu e tot.

Pe linga boala din organism, PNL mai are socuri si din exterior. Traian Basescu, reinventatorul guvernarii liberale in 2004, e celalalt pol de violenta. Insensibil la barbile stramosilor intemeietori, surd la argumentul istoriei de muzeu si dedicat doar propriei agende, Basescu pune, de doi ani, o presiune formidabila pe fostul partener.

Bataia regulata e orizont politic si demonstratia unei teoreme: conflictul nu creeaza probleme de gindire. Orbit de urgentele lui fara comentarii, presedintele Romaniei isi loveste zilnic aliatul la figura, fara sa auda ca se vaita si Bratienii. Din proiectul lui de reamenajare liberala ramin doar furia personala si interesele PD.

Agonia PNL e, in mod clar, o rezultanta a conflictului politic. Lipsa organului istoric si slabele provizii umane au condamnat la moarte acest mit linistitor si necesar. Dar – pot fi consultati si meteorologii – cauza nu-i doar politica, ci si putin climaterica.

Am data exacta: incalzirea globala a Romaniei a inceput pe 21 decembrie 1989. Cele 14,5 grade Celsius care au permis demonstrantilor sa ramina pe strazi se incadreaza perfect in media periculoasa a iernii toride. De atunci, amintiti-va, fauna politica din Interbelic a inceput sa dispara definitiv.

Incet-incet, partidele istorice si batrinii lor eliberati din temnita s-au aliniat pe drumul extinctiei. Din uitare si puscarii, in ingratitudine si ridicol, spre mitocanie si neant. PNT-ul lui Coposu si PSDR-ul lui Cunescu s-au dus. Impinse de ignoranta, graba si progres, au disparut intr-o directie nerecuperabila. Iar PNL vine tare din urma.

Bun, si cu vinovatii ce facem: ii mai votam o data sau chemam efectul de sera la tribunal?