Procurorii Gigi Ștefan şi Teodor Niță au fost trimişi în judecată pentru corupţie
Parchetul General anunță marți că i-a trimis în judecată pe procurorii Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă, de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, într-un dosar în care sunt acuzați de mai multe fapte de corupţie.
Cei doi procurori sunt în arest preventiv din 15 mai. Gigi Ștefan este acuzat de trafic de influență în formă continuată, iar Teodor Niță pentru instigare la abuz în serviciu.
În aceeaşi speţă au fost trimiți în judecată și omul de afaceri Mihale Cartali şi Dumitru Daniel Learciu, fost consilier judeţean PSD şi fost director executiv al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Constanţa.
De ce sunt acuzați procurorii Gigi Ștefan şi Teodor Niță
Fost procuror general al PCA Constanța, Gigi Valentin Ștefan, și subalternul său, procurorul Teodor Niță, au fost arestați preventiv pe 15 mai, fiind acuzați de fapte grave de corupție.
Procurorul Gigi Ștefan este acuzat că a primit de-a lungul timpului, pe lângă sume imense de bani, diverse produse (miere, scrumbie, pălincă şi miel pentru drob), pentru a le „rezolva” unor cunoscuţi dosare penale.
„La data de 8 aprilie 2026, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în biroul său din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a primit în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 60.000 euro de la o persoană, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul unei unităţi de parchet subordonate, promiţând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a soluţiona într-un sens favorabil un dosar penal”, potrivit Parchetului General.
De asemenea, el este acuzat că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, a primit aproximativ 110.000 euro de la Daniel Dumitru Learciu, pentru a interveni la funcţionari din mai multe instituţii publice.
Procurorul Niță este acuzat că a încercat să influențeze un ofițer de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Constanța pentru a nu aplica măsuri legale față de o firmă administrată de o persoană apropiată magistratului.
Gigi Ștefan are o vechime în procuratură de 28 ani, de-a lungul anilor ocupând diverse funcții de conducere la unitățile de parchet din județul Constanța, culminând cu funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Constanța în perioada 2016-2024. Teodor Niță este procuror în Constanța de 19 ani, iar în 2020 a candidat, fără succes, la șefia DIICOT.