Sari direct la conținut

Producatori agricoli: 90% dintre produsele din piete sunt vandute de intermediari

HotNews.ro
Legumele de pe tarabe sunt vandute de intermediari, nu de producatori, Foto: stocksnap.io
Legumele de pe tarabe sunt vandute de intermediari, nu de producatori, Foto: stocksnap.io

Consumatorul roman ajunge sa plateasca de doua- trei ori mai mult pentru legumele din pietele agroalimentare din Romania din cauza intermediarilor care stabilesc preturile, afirma producatorii chestionati de News.ro.

„Problema cea mai mare este desfacerea. Iar consumatorul plateste de 2-3 ori pretul unui produs pe care l-ar putea lua de la producator. Preturile sunt ridicate in piata nu din cauza producatorilor, ci din cauza acelor bisnitari care dintr-un kilogram de rosii vor sa-si cumpere o masina”, a declarat, pentru News.ro, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu.

De aceeasi parere este si directorul general al Organizatiei Interprofesionale Nationale Prodcom Legume-Fructe din Romania, Aurel Tanase, care sustine ca nu producatorul este cel care influenteaza preturile, ci distribuitori care isi adauga mai mult decat jumatate si distorsioneaza pretul.

Presedintele LAPAR explica ca 90% dintre produsele care vin pe piata provin de la intermediari, nu de la producatori.

„Daca mergeti in piata o sa vedeti bisnitari cu sorturile legate de gat. Si ei vand rosii din Spania. Baietii acestia destepti, bisnitari ca eu asa le spun, iau de la producatori un kilogram de rosii cu 1,5-2 lei si il vand la 4-5 lei in piata. (…) In piata avem numai bisnitari pentru ca 90% dintre documentele pe care le prezinta acesti indivizi sunt false. Iar acesti indivizi pe care nu ii vede nici administratia pietei, nici politia locala, nici organele fiscale fac evaziune de cel putin 90% din marfa pe care o desfac”, a completat Baciu, care a mai spus ca autoritatile ar trebui sa-si faca datoria.

Tanase sustine ca ar trebui ca toti revanzatorii sa foloseseasca casa de marcaj deoarece in acest moment 70% dintre ei functioneaza fara acte si 30% cu acte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro