Profesor român de la Oxford: În România, decizia politică a fost paralizată de războiul hibrid. El vorbește despre „erori majore” ale lui Nicușor Dan

Decizia României de a nu contribui cu trupe la forţa de menţinere a păcii în Ucraina după încheierea războiului este, de fapt, o victorie a războiului hibrid care se poartă de zece ani contra poporului român, spune, într-un interviu pentru News.ro, Corneliu Bjola, profesor la Universitatea din Oxford. În opinia sa, sunt „mai multe erori pe care România le comite în acest moment”.

Situaţia la nivel mondial se schimbă cu o mare viteză, iar pentru Europa singura opţiune rămasă este să realizeze cât mai rapid o integrare mai profundă. În caz contrar, epoca bunăstării începută după Al Doilea Război Mondial se va încheia foarte repede şi brutal. În acest context, România se prezintă cu o lipsă de viziune, afirmă Bjola.

Profesorul de studii diplomatice de la Oxford consideră că România trebuie să abandoneze starea de expectativă şi să devină pro-activă, să iniţieze imediat o dezbatere cu Franţa, Marea Britanie şi cu celelalte puteri de pe continent privind crearea unei umbrele nucleare europene care să aibă desfăşurate componente inclusiv în ţara noastră.

„România a clacat! A clacat în faţa războiului hibrid“

Bjola consideră că decizia României de a nu contribui cu trupe la forţa de menţinere a păcii în Ucraina după încheierea războiului este, de fapt, „o victorie a războiului hibrid care se poartă de zece ani” în țara noastră.

„Deci, s-a cultivat şi s-a cedat! Ăsta este rolul războiului hibrid, să paralizezi decizia politică. Şi asta s-a reuşit, din păcate. România, într-adevăr, trebuia să fie în cu totul altă zonă. Pentru România, Ucraina contează. O Ucraină independentă păstrează şi Republica Moldova, păstrează o situaţie în care România nu are graniţă cu Rusia.

Dar România a clacat. A clacat în faţa războiului hibrid, un război hibrid care se poartă în România de 10 ani, picătură cu picătură, şi în momentul de faţă o mare parte din populaţie vede implicarea României în trimiterea de trupe ca fiind ceva foarte negativ. Dar să nu uităm, România a participat cu trupe în Irak, a participat cu trupe în Afganistan, s-a achitat cu bine de toate sarcinile respective şi în zone care nu erau aşa direct legate de securitatea sa.

Această atitudine ar trebui schimbată, dar nu prea s-au făcut paşi în această direcţie. Acestea fiind spuse, rolul logistic al României rămâne însă foarte important şi ceea ce s-a discutat la Paris este exact acest pilon, acest cluster care face parte din cele patru piloane de susţinere a Ucrainei în cazul unui armistiţiu în care România devine o placă turnantă mai active, faţă de ce a fost până acum, de susţinere a Ucrainei. E un punct de plecare bun, care va permite să menţină această legătură. Unde cred că trebuie lucrat mai mult este această viziune nouă, care în momentul de faţă se construieşte. . Direcţia nu este foarte bine articulată, dar este foarte bine să fii la masă şi să vii cu idei constructive”, a spus profesorul român.

„Timpul nu este în favoarea celor care iau decizii încet”

În opinia sa, România are o „lipsă de viziune” pe plan extern, în condițiile în care „în fiecare lună asistăm la ceva care are consecinţe internaţionale foarte-foarte mari”:

„Dacă vă uitaţi în Strategia de Securitate (a României – n. red.), nu s-a discutat nimic despre ţările din Pacific. Şi nu s-a discutat pentru că China, de exemplu, este absentă din acea relaţie. Nu s-a discutat nimic de construcţia europeană. E o lipsă de viziune, din păcate, o viziune care trebuie compensată. Aş mai spune ceva: timpul nu este în favoarea celor care iau decizii încet. (…)

Deci, ritmul în care plăcile tectonice se schimbă, se intersectează, se ciocnesc este foarte accelerat. În fiecare lună asistăm la ceva care are consecinţe internaţionale foarte-foarte mari. Ideea că noi stăm oarecum observatori la acest lucru şi ne calculăm mişcarea este foarte păguboasă. Nu calculezi, nu reacţionezi. Toate aceste lucruri nu erau greu de anticipat, erau oarecum semnale destul de clare.

Faptul că nu vrei să crezi realitatea este o problemă, dar realitatea te loveşte în faţă şi, la un moment dat, va trebui să reacţionezi la ea. Dar, dacă reacţionezi târziu, eşti într-o situaţie mult mai proastă.

Deci, ce vreau să spun cu acest lucru este că ar trebui schimbat ritmul de acţiune la nivel extern. Genul de „ne vedem o dată la o lună cu partenerii europeni şi ne gândim şi vedem ce facem“, politica de anii 2000-2010, nu funcţionează. Ritmul este foarte accelerat, tensiunile se acumulează, iar ideea de observator care îşi calculează mişcările foarte încet – şi vedem, în momentul de faţă, că aceste mişcări încă nu au niciun fel de concreteţe – este foarte păguboasă. Ceva trebuie să se schimbe. (…)Politica românească externă şi de securitate trebuie să fie mult mai agilă și mult mai proactive”.

„Nicuşor Dan a venit cu speranţa că se va schimba ceva, iar rezultatele trebuie să înceapă să se vadă”

Întrebat cum vede activitatea de până acum a preşedintelui Nicuşor Dan atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, Corneliu Bjola a spus că, în opines sa, dacă alegerile parlamentare ar fi dat o majoritate fără PSD, probabil că am fi asistat la măsuri mult mai rapide:

„Dar este clar că speranţele de reformă încă există şi că mulţi paşi s-au făcut, dar mulţi paşi mai rămân de făcut. Unde cred că s-ar putea, în plan intern, să intervină o situaţie problematică este dacă speranţa care s-a pus în Administraţia Nicuşor Dan şi Bolojan o să înceapă să se estompeze. La ce mă refer: Nicuşor Dan a venit cu speranţă, speranţa că se va schimba ceva. Rezultatele acestei schimbări trebuie să înceapă să se vadă. Pentru că, altfel, lumea să îndepărtează. Şi aici autoritatea preşedintelui va începe să scadă.

Mai este un element, apropo de viteză: de obicei, autoritatea unui preşedinte, că-i Băsescu, că-i Iohannis, că e Nicuşor Dan, este maximă în primele 12 luni! După care intervine uzura normală pe care o vedem în politică.

Deci, dacă tu întârzii foarte mult în primele 12 luni – mă refer la măsuri foarte-foarte importante –, va fi mult mai greu ulterior să te impui. (…) Şi am văzut acest lucru în multe cazuri. Deci, primele 12 luni întotdeauna sunt cele în care autoritatea ta este maximă şi trebuie să acţionezi. Dar Nicuşor Dan a operat cu constrângerea de care vorbeam, trebuie să facă faţă în condiţiile în care ai un partid care joacă în ambele direcţii. Mă refer la PSD”.

„Nu ştiu de ce președintele întârzie instrumentele necesare unei confruntări mult mai eficiente a războiului hibrid”

Bjola spune că un „reproş mai direct” pe care i-l face preşedintelui Nicușor Dan nu este legat de coaliția de guvernare, ci de războiul hibrid:

„Hibridul trebuia, aşa cum a vorbit şi în campania electorală, să devină prioritatea numărul 1 din a doua zi după mandat. Trebuia să acţioneze imediat. Pentru că de aici a plecat cu nişte alegeri.

Şi trebuie menţionat: suntem de 10 ani într-o situaţie în care suntem expuşi unui război hybrid. Şi vedeţi toată această amplificare pe care eu o cunosc, am înţeles-o de mult, am vorbit despre ea în fiecare lună. Sunt tot felul de naraţiuni care te ţin angrenat şi care te-au condus într-o situaţie în care autoritatea statului devine din ce în ce mai contestată. Ăsta e rolul războiului hibrid: să paralizeze acţiunea politică. Şi aici mă tem că nu a făcut.

Avea autoritate, putea să facă. Nu ştiu de ce a întârziat şi se pare că întârzie în continuare să creeze, într-adevăr, genul de instrumente şi de mecanisme necesare unei confruntări mult mai eficiente a războiului hibrid.

Ideea că va fi creat un departament, că va apărea undeva, ceva prin vară, asta înseamnă 12 luni pierdute”.

„Maia Sandu, când a ajuns preşedinte, n-a stat pe gânduri”

Profesorul spune că elementul său de referinţă este Republica Moldova, pentru că „Maia Sandu, când a ajuns preşedinte, a înţeles foarte bine de unde vine pericolul, era foarte clar şi a intrat cu buldozerul, astfel încât toate aceste reţele care întreţineau războiul hibrid împotriva Moldovei să fie distruse”.

„Aici cred că preşedintele Nicuşor Dan a greşit, în sensul că nu s-a ocupat, nu a prioritizat acest lucru la fel de mult ca şi menţinerea coaliţiei. În plan extern, cred că reprezentarea a devenit mai activă pentru preşedinte. A participat, ţine România angrenată în aceste relaţii. Cum spuneam, cele două elemente foarte importante în această ecuaţie sunt agilitatea şi proactivitatea şi eu sper ca, la un moment dat, această situaţie politică externă să se cristalizeze în ceva mai ambiţios. (…)

Cred că, aşa cum spuneam, pe plan intern a manevrat, a gestionat cu cărţile pe care le avea. Războiul hibrid, din păcate, l-a lăsat la o parte şi asta este o problemă.

Iar pe plan extern, aici aş vedea mai mult loc pentru convergenţă activă, să spunem, o convergenţă activă cu partenerii din marca noastră de valori. Situaţia volatilă din relaţia transatlantică, pe fondul crizei din Groenlanda, al incertitudinilor legate de Ucraina şi al posibilei degradări a relaţiilor dintre SUA şi Canada, ar trebui tratată ca un imbold puternic pentru o reconfigurare strategică la nivel European”.

El consider că, dincolo de avansarea cooperării militare convenţionale prin programele SAFE şi REARM, trebuie discutat serios conceptul unei umbrele nucleare strategice europene:

„România ar trebui să iasă din postura de observator şi să iniţieze, în spiritul conceptului de „convergenţă activă” de care aminteam, o dezbatere cu Franţa şi Regatul Unit, împreună cu alţi parteneri europeni, privind dezvoltarea unei capacităţi europene de descurajare nucleară, inclusiv cu posibile componente desfăşurate pe teritoriul românesc. Aceasta este o discuţie dificilă, dar necesară, care trebuie demarată acum”.