Sari direct la conținut

Profesorul Coach: Un program de formare pentru 150 de cadre didactice din Covasna, Harghita și Mureș

HotNews.ro
Profesorul Coach, Foto: Asociatia Strategy in Motion
Profesorul Coach, Foto: Asociatia Strategy in Motion

Nu mai puțin de 150 de cadre didactice din învățământul gimnazial și de liceu din Covasna, Harghita și Mureș vor beneficia de un program de instruire lansat de Asociația Strategy in Motion, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României. Profesorii vor primi un set de instrumente de coaching astfel încât să abordeze și să conducă eficient elevii în procesul de învățare.

Profesorul Coach: Schimbarea paradigmei de predare pentru profesori și motivare a elevilor prin instrumente de coaching, în județele Covasna, Harghita și Mureș”, program lansat de Asociația Strategy in Motion, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României și al Serviciului pentru Dezvoltare Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, are ca scop „să aducă la îndemâna cadrelor didactice o abordare structurată și ușor de folosit a unui set de instrumente de coaching care să ducă elevii la identificarea motivației intrinseci, apoi la creionarea pașilor și a planului de acțiune pentru a pune în aplicare ceea ce își propun. Beneficiari primari: 150 de cadre didactice din învățământul gimnazial și de liceu din cele trei județe, adaptate pentru fiecare categorie de elevi și provocările specifice categoriilor de vârstă. Beneficiari finali: elevii și liceenii din clasele acestor profesori”, potrivit unui comunicat de presă transmis de asociație.

„În grăbitul secol XXI, până la 80% din ceea ce profesorii îi învață pe elevii lor va fi inutil atunci când copiii acestei generații vor ajunge adulți. Mai bine de jumătate dintre ei vor ajunge să lucreze în meserii care încă nu s-au inventat, și asta pentru că lumea noastră se schimbă extrem de rapid. Prin urmare, când instruim noua generație, trebuie să ne întrebăm dacă învățăturile noastre fac cu adevărat parte din cele 20 de procente pe care copilul le poate folosi de-a lungul timpului. Mai trebuie să verificăm și dacă informația este disponibilă într-un mod care le stimulează imaginația sau dacă se potrivește cu stilul personal al copilului. În acest fel, îi poți sprijini eficient în timp ce își construiesc propriul viitor”, spune Oana Botolan Datki, reprezentant al Asociației Strategy in Motion și trainer în cadrul proiectului.

Cu sesiuni de curs online „Profesorul Coach”, sesiuni de exerciții online, mentorat și coaching individual, proiectul dezvoltă noi abilități și competențe pentru cadre didactice, în așa fel încât ei să abordeze și să conducă eficient elevii în procesul de învățare, într-un context actualizat realităților și provocărilor acestui deceniu: învățământ la distanță, digitalizare, presiuni psihologice externe pentru elevi, lipsa interacțiunii directe în această perioadă a pandemiei, mai transmite asociația în comunicat.

„Modulele de curs, livrate online de lectori certificați internațional în cadrul Școlii de Coaching Erickson International, se bazează pe neuroștiințe și pe modul în care funcționează creierul copiilor și adolescenților și se concentrează pe motivația și dorința lor intrinsecă de învățare. Lectorii predau deja de trei ani aceste cursuri către părinți, educatori, învățători și profesori, în București și în țară, sub brandul Parent as Coach”, potrivit asociației.

„În proiectul „Profesorul Coach: Schimbarea paradigmei de predare pentru profesori și motivare a elevilor prin instrumente de coaching, în județele Covasna, Harghita și Mureș” ne propunem:

– să ajutăm profesorii și, prin intermediul lor, elevii și tinerii liceeni, dar și comunitățile, să își atingă potențialul creativ, de dezvoltare și învățare;

– să aducem în prim-plan obiectivul real al educației: identificarea resorturilor intrinseci și a motivației, așa încât tinerii să își poată folosi potențialul la maximum;

– să echipăm cadrele didactice cu instrumente moderne, adaptate mediului actual de predare și interacțiune cu elevii, care să le facă misiunea mai ușoară și să le îmbogățească experiența comună de învățare;

– să creăm comunități de profesori care să împărtășească în propria comunitate cele mai bune practici, diseminând cele mai utile instrumente, dar și rezultatele obținute.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro