Programul economic al lui Klaus Iohannis: Bugete responsabile, colectare mai bună a veniturilor, sprijin pentru industriile competitive și reforme instituționale

O Românie competitivă într-o Europă a valorilor democratice, o ţară care asigură prosperitatea și garantează siguranţa tuturor cetăţenilor săi, unde Statul funcţionează pentru cetăţean, Guvernul lucrează cu responsabilitate pentru dezvoltarea ţării, Parlamentul legiferează bine și eficient, iar Președintele își îndeplinește atribuţiile constituţionale. Acesta este proiectul electoralal președintelui în exercițiu, Klaus Iohannis. Vezi în text ce cuprinde partea economică a ofertei electorale a lui Iohannis.

”Este imperativ să avem un parcurs economic responsabil, bazat pe predictibilitate și pe un parteneriat social real, care să asigure pacea dintre generaţii, astfel încât beneficiile de astăzi să nu devină o notă de plată prea grea pentru generaţiile de mâine”, se mai arată în proiectul electoral al prezidențiabilului Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, România are nevoie de bugete fezabile, care să nu fie bazate pe venituri supraevaluate și pe cheltuieli subestimate.

”Perpetuarea lipsei de eficienţă în colectarea veniturilor a poziţionat ţara noastră, în mod sistematic, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa ponderii veniturilor fiscale în PIB. Fără a fi statul cu cele mai mici impozite și taxe, România are cel mai mare „VAT gap” din UE. Aceste deficienţe indică necesitatea regândirii profunde a politicilor fiscale, atât la nivel central, cât și la nivelul administraţiilor locale”, arată documentul propus de Iohannis.

Ce mai arată documentul propus de președintele în exercițiu pentru alegerile prezidențiale.

Fiscalitate

Creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor trebuie însoţită de măsuri de recuperare a prejudiciilor dovedite, rezultate din diferite forme de evaziune fiscală sau corupţie. De exemplu, extinderea plăţilor în economie prin intermediul cardurilor sau al altor mijloace moderne va conduce la reducerea evaziunii fiscale, creșterea gradului de intermediere financiară, dar și la consolidarea educaţiei financiare în rândul populaţiei.

Trebuie reluate cu consecvenţă reformele structurale, indispensabile pentru creșterea potenţialului economiei noastre: revenirea la criterii de eficienţă în guvernanţa corporativă, regândirea sistemelor administrative din perspectiva utilităţii sociale, dezvoltarea infrastructurilor fizice ale industriilor de reţea, eficienţa și securitatea energetică și diversificarea finanţării economiei prin piaţa de capital.

Proasta guvernare a indus haos moral în administraţie și a inhibat tocmai iniţiativa antreprenorială, deși România este ţara cu cele mai puţine IMM-uri la mia de locuitori. Politicile guvernamentale trebuie ajustate conform interesului public și ţinând seama de priorităţile mediului de afaceri.

Remedierea decalajului de capital uman și a tensiunilor devenite stringente la nivelul pieţei muncii necesită creșterea ratei de participare a forţei de muncă și surmontarea constrângerilor demografice care afectează dezvoltarea economică și sustenabilitatea socială. Sunt necesare eforturi concrete atât pentru readucerea în ţară a emigraţiei românești, cât și pentru atragerea de capital uman specializat.

Remedierea decalajului de inovare implică politici de creștere a productivităţii, cu obiective de stimulare a inovării la nivel naţional și de racordare la evoluţiile actuale pe plan european. Avem nevoie de noi instrumente de sprijin în sfera cercetării și a zonei antreprenoriale, care să promoveze economia colaborativă, economia circulară, industriile creative și tehnologiile cu impact major în sfera inovării.

Remedierea decalajului tehnologic și de cercetare necesită atât resurse publice — destinate cercetării fundamentale, cât mai ales private, fiind necesară colaborarea susţinută între mediul universitar și mediul de afaceri în planul inovării.

Industria auto

Industria auto trebuie sprijinită prin măsuri ferme de dezvoltare a infrastructurii rutiere și feroviare. Cel mai mare obstacol în dezvoltarea companiilor din industria auto s-a dovedit a fi lipsa infrastructurii.

Sectorul auto se confruntă și cu provocările unei pieţe a forţei de muncă tot mai tensionate, impunându- se încurajarea educaţiei duale, stoparea și inversarea fenomenului de pierdere a forţei de muncă prin emigrare.

Interconectarea învăţământului superior, a cercetării-dezvoltării cu sectorul auto și IT&C ar putea reprezenta unul dintre mecanismele care să asigure și să menţină inovaţia și competitivitatea în economia românească.

Marile trenduri globale ale automobilului electric, ale automobilului autonom, constituie oportunităţi imense în industria globală, pe care inventica românească are capacitatea și trebuie să le fructifice. Din perspectiva industriei 4.0, conexiunile dintre industria auto și domeniul IT&C sunt absolut necesare, devenind astfel vectori principali de dezvoltare, cu creșteri sectoriale cantitative, dar mai ales calitative. Automatizarea producţiei în viitoarele decenii, specifică industriei 4.0, și scăderea treptată a numărului de angajaţi din industria auto devin oportunităţi de a acţiona proactiv în reorientarea profesională timpurie a capitalului uman.

Digitalizare

Digitalizarea devine în prezent componenta esenţială a unui model de dezvoltare bazat pe inovaţie și competitivitate. Ţara noastră are astfel toate atuurile necesare pentru a deveni un hub de inovare regional în acest domeniu.

Însă pentru atingerea acestui obiectiv se impune urmărirea unor direcţii strategice: Stimularea iniţiativelor antreprenoriale și a startup- urilor în domeniul IT&C prin programe dedicate și cu accesibilitate ridicată; Dezvoltarea serviciilor de e-government și creșterea gradului de accesibilitate la internet, România înregistrând mari decalaje la acest capitol faţă de ţările UE; Corelarea constantă a curriculei universitare cu cerinţele sectorului IT&C și prevenirea emigraţiei capitalului uman înalt calificat prin măsuri stimulative.
Transformarea digitală a statului nu înseamnă doar adoptarea de noi tehnologii, ci schimbarea profundă a funcţionării instituţiilor, prin eficienţă administrativă și transparenţă.
Proiectele trebuie dezvoltate astfel încât digitalizarea să nu genereze noi vulnerabilităţi, ci să vină în întâmpinarea unor nevoi reale ale comunităţilor, să genereze economii de scară și să consolideze iniţiativele sustenabile.
Îmbunătăţirea relaţiei dintre administraţie și contribuabili reduce birocraţia, scurtează timpii de așteptare și elimină ”verigile slabe” care favorizează corupţia și comportamentele lipsite de integritate. Eficientizarea muncii funcţionarilor publici și educaţia digitală sunt domenii în care România are urgentă nevoie de progres real. O perspectivă vizionară asupra viitorului economiei și societăţii noastre include nu doar competenţă, reglementări inteligente și structuri flexibile, ci și instrumente de lucru noi, inovative, mai bine adaptate, aflate în responsabilitatea unor profesioniști.

Energie

Sectorul energetic românesc rămâne în continuare departe de propriul potenţial şi de trendurile internaţionale, fiind profund afectat de lipsa predictibilităţii.

Producţia de energie depinde în continuare, în mare măsură, de combustibilii fosili, iar indicatorii de calitate pentru reţelele din România sunt la nivel suboptimal. Este nevoie de investiţii semnificative pentru reducerea nivelului de pierderi în reţea, estimat ca fiind de cca 5 ori mai mare decât cel al statelor europene performante.

România risipește multă resursă energetică și este nevoie de acţiuni imperative de combatere a sărăciei energetice prin optimizarea producţiei și prin protecţia reală a consumatorilor vulnerabili.

Majoritatea infrastructurilor energetice înregistrează un grad ridicat de uzură fizică și morală, urmare a dezinteresului major pentru investiţii în menţinerea și dezvoltarea capacităţilor de producţie și transport ale energiei electrice și gazului metan. Funcţionarea sub parametri optimi atrage tot mai multe avarii și defecţiuni care se produc frecvent în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) și în Reţeaua Electrică de Transport (RET).

România a devenit un importator semnificativ de gaze și de electricitate, urmare a politicilor hazardate în domeniul energetic promovate de PSD în ultimii ani. Măsurile legislative dezastruoase, precum OUG 114 din 2018, au cauzat scumpiri în lanţ și au făcut ca fiecare român să plătească preţuri record pentru energia electrică și gazele naturale.

Dintr-un stat aproape independent din punct de vedere energetic, România a devenit un importator net de energie electrică, la preţuri record.

România se desprinde greu de interesele clientelare din domeniul energetic, unul sufocat de monopol, inginerii financiare, dominaţia unor reţele clientelare, atribute contrare unei economii sănătoase. Pe parcursul ultimei guvernări, instituţiile și companiile de stat cu responsabilităţi în domeniul energetic au fost profund politizate și deprofesionalizate, afectând performanţa întregului sector.
România poate să devină un jucător relevant pe piaţa energetică regională. Companiile românești merită încurajate să revadă oportunităţile existente și să ia decizii de optimizare a portofoliului la nivel de regiune, nu doar pe plan local.
Economia și societatea eficiente energetic presupun investiţii semnificative nu doar în modernizarea sectorului, ci și în schimbarea mentalităţii și a obiceiurilor de consum.
Decarbonizarea, eficienţa energetică, funcţionarea pieţei interne a energiei și investiţiile în cercetare, inovare și competitivitate energetică sunt elementele cheie pentru combaterea schimbărilor climatice, asumate la nivel european și care trebuie integrate în politica energetică naţională.
Guvernanţa în energie trebuie să fie bazată pe competenţă și integritate, iar rolul reglementatorilor independenţi devine unul esenţial în asigurarea transparenţei și a sustenabilităţii, printr-o politică onestă și coerentă.

Agricultura

Are nevoie de o abordare strategică, pentru creșterea eficienţei sectoriale și pentru valorificarea oportunităţilor de dezvoltare existente. România poate să aibă o economie agrară tehnologizată, profesionalizată și sustenabilă.
Avem nevoie de o mai bună mobilizare a resurselor locale și de o strategie de dezvoltare a infrastructurii, serviciilor și patrimoniului rural.
Publicul larg trebuie să poată avea acces la hrană de calitate, iar alimentele românești, produse responsabil și cu grijă pentru sănătatea consumatorilor, trebuie să devină brand consolidat pe piaţa locală, naţională și regională.
Modernizarea agriculturii presupune implementarea unor politici publice de creștere a competitivităţii economice sectoriale, astfel încât: mica exploataţie agricolă să devină eficientă și să nu mai fie mijloc informal de protecţie socială; instrumentele publice de sprijin să încurajeze capitalizarea, industrializarea agriculturii și modernizarea infrastructurii rurale; agricultura românească să valorifice oportunităţile accesului la fonduri europene și piaţă internă și să promoveze forme de susţinere echitabilă a tuturor fermierilor; să încurajeze agricultura ecologică, sănătoasă, care se regăsește în profilul tradiţional al ţăranului român; să extindă metodele de producţie de înaltă precizie și agricultură avansată prin strânsă legătură între cercetarea autohtonă și activităţile agricole și utilizând inteligent resursele de apă, sol și soiuri ameliorate genetic.
Producătorii mici și mijlocii trebuie susţinuţi pentru a asigura nevoile pieţelor locale, iar marii fermieri trebuie sprijiniţi pentru a rămâne conectaţi la pieţele naţionale și regionale.
Reformarea exploataţiilor agricole, absorbţia fondurilor europene și simplificarea administrativă constituie tot atâtea direcţii clare în care România trebuie să facă pași hotărâţi și ireversibili.

Turism

Pentru a fi competitiv, turismul românesc are nevoie de calitate și diversitate. România poate genera proiecte strategice la nivel transnaţional, consolidând colaborarea cu parteneri importanţi și relevanţi din turismul internaţional.
Potenţialul turistic trebuie valorificat competitiv, cu profesionalism și susţinere publică, pentru că activitatea turistică a unei ţări este o carte de vizită cu multiple reverberaţii.
Brandul turistic al ţării trebuie valorizat prin metode inovative de management al destinaţiei, prin investiţii care favorizează diversitatea și calitatea serviciilor, dar mai ales prin implicare reală și responsabilă a autorităţilor și a mediului de afaceri.
Accesibilitatea destinaţiilor este esenţială pentru dezvoltarea turismului de masă. Avem nevoie de progrese semnificative în materie de infrastructură tehnico-edilitară și servicii publice care să pună în valoare diversitatea tipurilor de destinaţii, de la turismul clasic la cel segmentat.
Dincolo de a fi o destinaţie turistică atractivă și sigură, România poate deveni competitivă și relevantă în plan turistic la nivel regional.
România trebuie să facă eforturi susţinute pentru transformarea turismului în vector veritabil de dezvoltare economică și bunăstare socială.

Infrastrutură

Ne aflăm pe ultimul loc din UE referitor la calitatea drumurilor și tot în jumătatea inferioară a clasamentului în ceea ce privește eficienţa transportului, pentru toate tipurile de transport: rutier, feroviar, maritim sau aerian.
În materie de siguranţă rutieră, este un paradox faptul că, deși avem în folosinţă puţin peste 800 de km de autostradă, numărul accidentelor fatale sau în urma cărora victimele au suferit vătămări grave este, de ani buni, printre cele mai mari, dacă nu cel mai mare din Uniune.
Numeroasele strategii, rămase la stadiul de „policy paper”, indică transportul multimodal ca opţiune viabilă de eficientizare, însă starea avansată de uzură a peste 70% din reţeaua feroviară face ca viteza medie de circulaţie să fie de cca 45 km/h, adică inferioară celei din perioada interbelică. Aceasta în condiţiile în care angajamentele guvernamentale promiteau viteze adecvate de transport pentru 60% din calea ferată desfășurată și dotări la standarde europene.
Fondurile europene ar fi trebuit să impulsioneze decidenţii să dezvolte infrastructura rutieră, feroviară și navală. Cu toate acestea, vedem cum programele dedicate au avut și continuă să aibă rate mici de absorbţie, iar alocările de la bugetul de stat constituie prioritate doar la nivel declarativ.
Cca 40% din reţeaua naţională de transport aerian este în stare avansată de degradare. Capacitatea operaţională a aeroporturilor existente este insuficientă, raportat la fluxul estimat de pasageri și la dezvoltarea preconizată a sectorului.
Infrastructura specifică transportului naval este dezvoltată insular, fără viziune și la limita subzistenţei, în principal din cauza stării avansate de degradare care afectează cca 65% din aceasta. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, co-iniţiată de România și Austria încă din 2011, are nevoie de un curs firesc al implementării pentru a genera dezvoltare economică și socială în plan regional.
Potenţialul de investiţii la nivel local a fost substanţial diminuat, ca urmare a lipsei de predictibilitate și sustenabilitate a deciziilor guvernamentale. În absenţa unei descentralizări de facto, construcţia bugetului de stat a eliminat infrastructura de transport din cadrul priorităţilor autorităţile locale.
Guvernarea ultimilor ani a distrus în mod profund legătura de încredere, transparenţă și onestitate dintre politică și afaceri, dintre stat și economie. Dezvoltarea infrastructurii, proiect de prioritate zero, a fost tratat de PSD cu nepăsare. Aceasta în timp ce Europa responsabilă vorbește despre trecerea la un sistem de mobilitate curat, competitiv și conectat, care implică producătorii din industria auto și care promovează opţiunile informate cu privire la achiziţionarea și utilizarea de autovehicule.
Alte state membre iau măsuri privind facilitarea conformării voluntare la politicile de decongestionare urbană și protecţie a mediului, investesc în cartografieri digitale sau în sisteme inteligente pentru localizare și siguranţă în trafic.
România nu a făcut niciun pas concret în aceste direcţii. Infrastructura de transport rutier reprezintă principala provocare în condiţiile în care se așteaptă ca toate vehiculele noi să fie conectate digital începând cu 2022, iar cele complet automatizate să intre pe piaţa europeană din 2030.
Coridoarele de transport nu pot și nu trebuie să rămână simple linii trasate pe hartă sau simple prognoze. Pentru ca acestea să devină coloana vertebrală a dezvoltării economice a zonelor învecinate, avem nevoie de o integrare efectivă a României în Spaţiul Unic de Transport European. Numai astfel infrastructura de transport poate ieși din paradigma dezvoltării fragmentate și poate valorifica potenţialul României de a fi hub principal de transport între Europa și Asia. Este nevoie de autorităţi și companii naţionale responsabile, cu capacităţi reale de a-și îndeplini misiunea și a-și atinge obiectivele. Altfel, strategiile și planurile vor continua să rămână la stadiul de intenţii.