Skip to content

Protest anunțat vineri seară în fața Cotroceniului: „Nicușor Dan, demite-l pe Pahonțu!”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

„Corupția Ucide”, cunoscuta pagină de Facebook cu aproape 160.000 de urmăritori, împreună cu alte trei grupuri civice au anunțat un protest vineri seară în fața Palatului Cotroceni pentru a cere demiterea șefului SPP, Lucian Pahonțu.

Potrivit paginii de Facebook a evenimentului creat de „Corupția Ucide”, „Rezistența Civică Galați”, „Inițiativa Timișoara” și „Inițiativa România”, protestul este anunțat de la ora 19:00.

„Un fost ofițer al Trupelor de Securitate conduce de peste 20 de ani Serviciul de Protecție și Pază. Plutonul pe care îl comanda s-a aflat în dispozitivul forțelor de represiune din zona Universitate-Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Recorder documentează și prezența lui Pahonțu și a unității sale în acțiunile din iunie 1990 împotriva manifestanților din Piața Universității. Nicușor Dan spune că nu vede „scandalul”. Noi îl vedem”, se scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

„Vedem faptul că, la 36 de ani de la Revoluție, un fost ofițer al Trupelor de Securitate conduce serviciul care îl protejează inclusiv pe președintele României. Vedem un om care a supraviețuit tuturor președinților și tuturor schimbărilor politice, rămas timp de două decenii în fruntea uneia dintre cele mai puternice instituții ale statului. Și vedem un președinte care a promis reforma sistemului, dar care, pus în fața documentelor despre trecutul șefului SPP, alege să-l păstreze”, acuză organizatorii protestului.

„Ajunge! Ieșim la Cotroceni să cerem demiterea lui Lucian Pahonțu. Ieșim să cerem ruperea SPP de oamenii și reflexele vechiului aparat de putere. Ieșim pentru că România nu a scăpat de Securitate în decembrie 1989 ca să accepte Securistanul în instituțiile statului în 2026. Nicușor Dan, demite-l pe Pahonțu! SCOATE SECURISTANUL DIN SPP!”, se mai spune pe pagina protestului.

Acesta vine după ce, joi seară, într-o conferință de presă la Chișinău, Nicușor Dan i-a luat apărarea lui Pahonțu și a spus că nu a participat la reprimarea de la Revoluție.

Nicușor Dan a afirmat că în investigația Recorder el a văzut un titlu care l-a îngrijorat, dar că acea afirmație nu a fost confirmată de conținutul articolului.

Investigațiile Recorder și Snoop

Potrivit unei investigații publicate miercuri de Recorder, Lucian Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune trimise de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu să înăbușe protestele izbucnite în 21 decembrie 1989, în zona Hotelului Intercontinental din București. Actualul șef al SPP a fost implicat și în evenimentele din 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute și arestate de forțele de ordine în Piața Universității, conform Recorder. 

În Dosarul Revoluției, Pahonțu a susținut că nu a avut niciun contact cu manifestanții care demonstrau împotriva regimului Ceaușescu.

Atât fostul președinte Traian Băsescu, cât și fostul premier Ludovic Orban au declarat în interviuri separate pentru HotNews că, în opinia lor, Lucian Pahonțu trebuie schimbat de la conducerea SPP după materialul Recorder.

Pahonțu nu a depus niciodată declarația privind colaborarea cu Securitatea

De asemenea, site-ul de investigații Snoop a descoperit cum au subminat Lucian Pahonțu și SPP procesul legal, astfel ca timp de 18 de ani generalul să nu primească din partea CNSAS nicio decizie, albă sau neagră, privind calitatea de lucrător al Securității.

Verificarea din oficiu a lui Pahonțu de către CNSAS nu a început „cu prioritate”, în 2008, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a deconspirării.

CNSAS poate demara verificarea din oficiu doar dacă Pahonțu depune o declarație pe proprie răspundere, impusă de lege, a argumentat Consiliul. 

Prin aceasta, șeful SPP ar trebui să-și asume, sub sancțiunea falsului în declarații, dacă a fost sau nu lucrător sau colaborator al Securității.

Declarațiile șefilor de servicii și ale adjuncților lor trebuie depuse la „șeful instituției din care fac parte”, conform legii. Adică generalul Lucian Pahonțu trebuia să depună declarația la directorul SPP Lucian Pahonțu, în 30 de zile de la numirea în funcție, spune legea. 

Deși lipsa declarației a împiedicat verificarea din oficiu, aceasta a început la cererea unei persoane fizice. Cercetarea durează de 18 ani, pentru că presupune verificări în arhivele altor instituții, care nu trimit mereu informațiile, a descoperit site-ul de investigații Snoop. 

Iar legea nu spune ce instituție ar trebui să aplice sancțiuni și nici nu le precizează. 

Lucian Pahonțu conduce SPP din decembrie 2005.