PSD ar trebui sa aiba grija ce isi doreste (de Cristian Ghinea)

Conducerea PSD invata zilele astea ca expresia „ai grija ce iti doresti” nu este o vorba goala. Acum vreo luna, propunea prin vocile lui George Maior si Cristian Diaconescu ca unul dintre cele doua importante servicii secrete sa fie condus de reprezentantii opozitiei. Era genul acela de propunere facuta din opozitie: suna intelept si nu costa nimic.

Doar ca Traian Basescu a luat-o in serios si l-a propus chiar pe senatorul George Maior ca sef la SRI. De atunci, PSD pare ca s-a ales cu o noua problema. Presa degraba ursitoare de scenarii a anuntat deja ca se schimba coalitia de guvernare. Liberalii s-au suparat foc, desi nu e clar de ce.

In precedenta guvernare de coalitie, Emil Constantinescu si-a numit doi oameni de incredere in fruntea SRI si SIE. Ion Iliescu a numit si el apropiati, fie ca aveau sau nu carnet de pedeserist. Deci, daca se poate vorbi despre faptul ca Basescu a intrerupt o traditie, atunci a intrerupt traditia potrivit careia presedintele isi numeste apropiati la servicii.

Brusc, ne-am procopsit cu o noua traditie: presedintele trebuie sa imparta serviciile intre partidele de la guvernare. Liberalii fac lant viu in jurul unui principiu de nesustinut: li se cuvine un serviciu. Intrebati de ce ar fi trebuit sa-l primeasca si ce ar fi vrut sa faca cu el, nu prea stiu exact. E al lor si basta.

Pesedisti de frunte s-au enervat si ei, cerind ca oferta sa fie refuzata de partid. Atunci cind partidul a propus ca un serviciu sa fie condus de opozitie nu s-au scandalizat. In general, comentariile publice au scapat din vedere tocmai acest amanunt: Basescu a aplicat propunerea PSD.

Scenariile complicate vehiculate dupa desemnarea lui Maior au plecat de la ipoteza ca PSD a fost un actor liber sa se alieze cu Basescu contra PNL. Fals. PSD a fost constrins tocmai de propria propunere. Basescu a facut o oferta care nu putea fi refuzata. Geoana, Maior, Diaconescu et comp. nu ar fi avut cum sa refuze fara sa para papagali.

Cum ar fi fost ca Basescu sa vina si sa spuna: stimati concetateni, PSD a cerut ca un serviciu secret sa fie controlat de opozitie. M-am gindit si mi se pare o idee buna, asa ca le-am oferit SRI-ul. Dar, ei nu mai vor.

Si mai este un aspect important trecut in plan secund: Basescu a oferit PSD postul pentru Maior. Nu a fost o oferta deschisa, l-a vizat pe Maior. Are un CV bun in domeniu, dar nu cred ca asta a fost argumentul hotaritor. Maior s-a remarcat ca un pesedist moderat in problema legilor sigurantei nationale.

Si acesta este adevaratul motiv de ingrijorare: Basescu a gasit acolo unde nu se astepta un aliat pentru niste proiecte de legi prost concepute de serviciile secrete, care isi ofereau puteri prea mari. Un motiv cu adevarat bun sa respingi numirea lui Maior, dar liberalilor nu le-a trecut prin cap.

L-am auzit pe Crin Antonescu spunind ca nu e necesar ca PNL sa vina cu o contrapropunere, sa le fie dat postul, ca gasesc ei un specialist. Dupa ce l-au trimis pe Atanasiu la Aparare, parca nu as mai astepta senin ca PNL-aripa-care-a-mai-ramas sa umble in debara la rezerva de experti.

Din toata tarasenia s-ar putea sa iasa si ceva bun. Situatia ideala ar fi depolitizarea serviciilor. Doar ca am dovedit ca nu prea putem. Reprezentantul „societatii civile” in fruntea SRI, Costin Georgescu, a fost si cea mai palida figura de acolo. Poate ca ar trebui sa trecem la varianta urmatoare: controlul reciproc.

Cu alte cuvinte, ar fi bine sa inauguram o cutuma prin care un om din opozitie agreat de Presedinte (nu desemnat automat de opozitie) sa controleze SRI. Mircea Geoana a venit cu ideea de a se schimba legea, dind direct opozitiei un serviciu. Este o idee proasta.

Macar sa fim in stare sa respectam o cutuma, o lege noua nu ne ajuta foarte mult devreme ce orice noua putere o poate schimba daca nu are chef sa o aplice. Cutumele cu adevarat folositoare se impun in timp. George Washington a inaugurat cutuma ca un presedinte american sa nu mai candideze dupa doua mandate. A functionat 140 de ani, pina la F.D. Roosevelt.

Abia dupa acesta a devenit regula scrisa, trecuta in Constitutia SUA. O alta cutuma este ca presedintele SUA sa-si ia un membru al cabinetului din cealalta tabara. Clinton a avut chiar un secretar (echivalentul ministrului) al Apararii republican. Dar esential in aceasta cutuma este ca Presedintele isi alege omul din cealalta tabara, nu este desemnat de partid.

Si acesta este si argumentul impotriva legalizarii: alegerea cutumiara de catre presedinte a unui membru al opozitiei sau a unei persoane agreat de opozitie nu presupune politizarea totala a functiei, asigurind totusi un contra-control. Desemnarea rigida de catre un partid din opozitie ar aduce cu sine echilibrul, dar implica si totala politizare a functiei.

Parca vad realistii pufnind pe nas: ce naiv, cum poate sa propuna asa ceva? Am inteles de multa vreme ca „realisti” sint numiti acei oamenii care n-au idee cum se poate depasi o problema, dar reusesc sa para intelepti prin pufaieli.

Deci, cutuma da, lege nu. Si mai am un argument: facind abstractie de conjunctura politica actuala, ce s-ar intimpla daca partidele care ocupa ambele parti ale centrului politic s-ar alia la guvernare si in opozitie ar ramine doar extremisti? Desi dezagreabila, situatia e plauzibila.

Se intimpla ca scorurile electorale sa fie atit de strinse incit doar mari coalitii de centru pot rezolva impasul. Este cazul acum in Germania. S-ar putea sa se intimple si in Austria dupa alegerile din week-end-ul trecut. Daca dupa alegeri ar fi nevoie de o coalitie mare PD-PSD-PNL pentru a guverna? Dam SRI-ul pe mina PRM? Nu ca baietii de la SRI nu ar fi multumiti de asa intorsatura. Din nou, Mircea Geoana ar trebui sa aiba grija ce isi doreste.