Sari direct la conținut

PSD si PRM depun motiune de cenzura pentru legile sanatatii

HotNews.ro

Presedintele PSD, Mircea Geoana a declarat, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul a ignorat complet propunerile social-democratilor la pachetul de legi de reforma a sanatatii, dupa ce Executivul si-a asumat raspunderea in Parlament pentru respectivul pachet.

Mircea Geoana a anuntat ca PSD si PRM vor depune o motiune de cenzura la pachetul de legi.

El a spus ca PSD a avut 186 de amendamente pentru reforma sistemului sanitar dar a spus ca au fost ignorate si a calificat actuala guvernare „ignoranta” si „insensibila la propunerile social-democratilor”.

Mircea Geoana a reprosat din nou actualului Guvern ca nesocoteste rolului Parlamentului, prin faptul ca a decis sa fie adoptat prin asumarea raspunderii.

Presedintele social-democratilor a afirmat ca PSD va sesiza Curtea Constitutionala in ceea ce priveste neconstitutionalitatea unor prevederi din pachetul de reforma a sanatatii, in functie de dezbaterile de saptamana viitoare.

Fostul ministru al Sanatatii, Ovidiu Branzan, a calificat pachetul de legi „un colaj vechi de legi cu titluri schimbate”, „sunt jocul de imagine al lui Eugen Nicolaescu”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro