Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene

Situația din sectorul gazelor din Uniunea Europeană (UE) se deteriorează odată cu apropierea sezonului de iarnă și creșterea deficitului de gaz din cauza disrupțiilor în procesul de livrări. Prețul pentru gazele naturale oscilează în jurul sumei de 2,800 – 3,500 de euro (circa 340 euro per MWh) per mia de metri cubi și ar putea depăși 4,000 de euro, dacă Rusia decide să stopeze toate livrările, inclusiv cele care tranzitează Ucraina (cu excepția celor realizate prin Turkish Stream). Vladimir Putin deja a anunțat că livrările prin Nord Stream 1 vor fi suspendate pe termen nedeterminat până când nu vor fi eliminate sancțiunile, care vizează sectorul gazelor. Decidenții politici europeni realizează că Rusia folosește gazele naturale în calitate de armă de război economic. Concentrată pe oprirea agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei, UE a intrat pe pista sancțiunilor și a uitat să prioritizeze într-o măsură egală pregătirea de un război gazier iminent, având în vedere că Rusia are atât pârghiile tehnice necesare cât și o motivație politică militaristă.

Potrivit pozițiilor oficiale ale UE, alături de restul Occidentului, aceasta apelează la sancțiuni pentru a lovi în economia rusă, a provoca colapsul acesteia și a prejudicia capabilitățile militare. Manipularea livrărilor de gaze naturale constituie însă unica modalitatea prin care Moscova crede că poate genera fragmentare și disociere în jurul sancțiunilor anti-rusești la nivel european, cu scopul de a sparge unitatea europeană în favoarea Ucrainei. Aceasta are nevoie în continuare de asistență militară sub formă de arme performante și instruire, ajutor financiar (preferabil sub formă de granturi), precum și grijă față de milioanele de refugiații ucraineni împrăștiați prin toată Europa. Iar deschiderea Occidentului de a aloca ajutor Ucrainei este influențată în mare parte de capacitatea acesteia de a recupera teritoriile ocupate de forțele ruse. Din acest considerent, Rusia este interesată să acutizeze criza energetică în UE pentru a muta forțat atenția politică a elitelor din statele membre de la subiectul ucrainean spre agenda internă și prevenirea sau gestionarea protestelor anti-guvernamentale.

Cele trei intenții principale ale Rusiei

Purtând un soi de război de uzură economică împotriva UE (IPN, August 2022), partea rusă pare să urmărească alte câteva obiective pe lângă cel legat de paralizarea definitivă sau parțială a sancțiunilor și desolidarizarea politică în privința raționalității menținerii lor.

Primo, Rusia folosește criza energetică din UE pentru a crea un confort psihologic în rândul populației ruse, căreia i se spune că consumatorii europeni plătesc prețuri pentru gaze naturale care sunt de peste 40 de ori mai mari decât în Rusia (Kommersant, Septembrie 2022). Având în vederea că succesul militar al Rusiei este limitat și că anexarea regiunilor ocupate Herson și Zaporojie ar putea fi complicată de contra-ofensiva ucraineană, înrăutățirea situației socio-economice a europenilor ar putea reprezenta un stimulent semnificativ în propaganda anti-occidentală. Același raționament economic este de asemenea atractiv pentru eforturile guvernului rus de a menține companiile occidentale, care tolerează costurile reputaționale în favoarea beneficiilor financiare și nu au părăsit Rusia (circa 240 de companii internaționale).

Secundo, aceeași criză energetică sau război gazier al Rusiei împotriva UE este un semnal transmis altor state care depind de gazul rusesc, achiziționat la prețuri subvenționate în schimbul loialității politice (Armenia, Serbia sau Ungaria). Acest lucru are menirea să descurajeze dezertarea din orbita de influență rusească. Calculele sunt însă pe termen scurt, fiind pusă în joc credibilitatea Rusiei în calitate de exportator de resurse energetice. Moscova este convinsă că decuplarea energetică a UE poate fi compensată de reorientarea livrărilor spre sud (China, India), care, în realitate, exploatează animozitățile ruso-occidentale pentru a obține acces la resurse energetice mai ieftine.

Tertio, prețurile exorbitante la gazele naturale (nu doar cel rusesc) alimentează spirala inflaționistă în UE, iar cu aceasta mobilizează frustrarea socială a segmentelor vulnerabile împotriva elitelor politice. Parțial, protestele anti-guvernamentale care s-ar putea multiplica după modelul protestelor anti-sancțiuni recente din Cehia (între 75.000 – 100.000 de protestari) pot bulversa scena politică în mai multe state europene. Un asemenea risc crește considerabil acolo unde sunt planificate alegeri anticipate în septembrie-octombrie (Italia și Bulgaria). Protestele în masă în Europa ar putea avea drept susținători nu numai grupări simpatizante față de Rusia, dar și mișcări anti-guvernamentale fără agendă geopolitică clară, dar care s-au consolidat datorită dezinformării rusești articulată în jurul pandemiei (2020-2021). Spiritul protestatar dezlănțuit din rațiuni sociale (acces la produse alimentare, sărăcie energetică etc.) poate fi folosit de Moscova pentru a genera crize politice în Europa și a forța ușa în favoarea unor negocieri privind oprirea războiului, dar în baza condițiilor impuse de partea rusă. Ucraina nu va accepta un asemenea deznodământ, de aceea, Rusia încearcă să determine capitularea UE în vederea slăbirii rezistenței ucrainene.

Cele trei dileme majore ale UE

Atât Bruxelles-ul, cât și majoritatea capitalelor europene au demonstrat o gestionare defectuoasă a riscurilor care derivă din vulnerabilitățile de origine rusească, înainte de războiul împotriva Ucrainei și pe durata acestuia. Vulnerabilitățile au fost fie subestimate, ignorate sau tratate cu angajament politic insuficient.

Două probleme majore care trebuiau să fie examinate cu mai multă seriozitate de către oficialii și politicienii europeni țin de (1) lecțiile neînsușite din trecut și respectiv (2) abordarea mai degrabă superficială a semnalelor de avertizare (early warning signs) privind cristalizarea unei crize energetice. Astfel, pe de o parte, un număr mare din liderii europeni au ignorat experiențele anterioare, când Rusia a folosit livrările de gaze în scopuri politice; alții nu s-au antrenat în formarea de coaliții pentru a prioritiza reziliența energetică a UE drept obiectiv strategic imediat. Pe de altă parte, creșterea prețurilor la gaze naturale a început încă în 2021. Astfel, în octombrie 2021, prețul constituia peste 1,000 euro/m3 sau de peste trei ori mai puțin decât în septembrie 2022. Anomaliile de pe piața gazelor aveau loc practic în paralel cu mobilizarea forțelor ruse la frontierele cu Ucraina în pregătirea pentru declanșarea invaziei la finele lui februarie 2022. Prin urmare, atât oficialii europeni, cât și politicienii din statele membre au avut la dispoziție peste o jumătate de an până la demararea războiului pentru a propune intervenții pe piață, începând cu monitorizarea prețurilor pentru gaz natural, investigarea cauzei scumpirii și respectiv prevenirea acestuia. Derapajele de pe piața energetică, nesoluționate în mod sustenabil de către UE, alături de căderea Belarusului sub influența totală a Moscovei ca urmare a protestelor democratice eșuate din vara lui 2020 (IPN, Septembrie 2020), au reprezentat unul din considerentele care l-au convins pe Vladimir Putin să înceapă războiul împotriva Ucrainei anume în 2022 (nici mai devreme și nici mai târziu).

În prezent, UE trebuie să facă o serie de eforturi substanțiale într-o perioadă scurtă de timp pentru a gestiona criza energetică și crea niște aparențe minime de reziliență. Sunt cel puțin cinci aspecte dilematice unde instituțiile europene și statele membre trebuie să demonstreze unitate și reziliență performantă pentru a nu deveni parte perdantă în urma războiul gazier rusesc.

În primul rând, UE are nevoie de o diplomație robustă în domeniul energetic, care să fie, cel puțin sincronizată, dacă nu convergentă cu cea derulată de statele membre. Deocamdată, oficialii europeni semnează memorandumuri de cooperare (cu Azerbaidjan) pe linia UE, iar Franța, Germania și Italia utilizează propriile legături politico-diplomatice pentru a solicita majorarea capacităților de export de gaz prin conducte și în formă lichefiată din Africa, Marea Caspică sau Orientul Mijlociu (Algeria, Nigeria, Azerbaidjan, Qatar). Cu toate acestea, noile aranjamente nu pot produce efecte imediate, ci numai pe termen mediu și lung, inclusiv cu condiția că țările exportatoare investesc în capacități de producere.

Al doilea subiect cu potențial de ezitare din partea UE este propunerea de a limita costul pentru gazul natural rusesc recepționat prin conductă. Statele membre se vor aduna să discute despre plafonarea prețul de achiziție a gazului pe 8 septembrie. Moscova a avertizat că va reacționa rapid și prin stoparea oricăror livrări de gaze spre Europa. O asemenea intervenție europeană și respectiv contra-măsură rusească va genera deficit pe piață în situația în care statele europene deja au început să folosească gaz pentru consum curent din depozitele sale gaziere. Această situație ar putea fi atenuată dacă aliații UE (Norvegia, SUA) ar accepta să exporte gaze la prețul plafonat de UE vizavi de Rusia și totodată ar spori volumele exportate pentru a compensa pierderea gazului rusesc. Este la fel posibil ca Ungaria și alte state membre care vor să mențină contractele cu Rusia să saboteze inițiativa de plafonare. Protestele anti-guvernamentale, care deja au avut loc în Cehia și Germania, ar putea servi drept sperietoare pentru alte guverne la nivel european.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro