Razboiul sovieto-polonez din 1919 sau cum a fost dejucat planul Rusiei de cucerire a Occidentului
Invazia Ucrainei din luna februarie a anului trecut nu a fost nici pe departe prima oară când rușii au încercat să avanseze spre centrul Europei. Opinii avizate ale specialiștilor în istoria Rusiei speculează că această tendința expansionistă rusă își găsește sorgintea în moștenirea ideologică lăsată de Petru cel Mare și urmașa sa la tron, țarina Ecaterina. Astfel, este cunoscut faptul că, în gândirea strategică rusă, expansiunea spre vest este un deziderat pe care nu l-au ascuns niciodată.
Episodul la care ne vom referi astăzi este poziționat cronologic după revoluția bolșevică din 1917. Este vorba de un conflict asupra căruia sursele se referă sub diferite nume. Astfel, istoriografia poloneză îl numește Războiul bolșevic sau Războiul polono-sovietic, deși U.R.S.S a fost oficial instituită în 1922.
În lucrările sovietice apare denumirea de Războiul împotriva Poloniei Albe, în vreme ce alți autori socotesc acest conflict că parte a războiului civil rus.
De asemenea, autorii nu cad de acord nici asupra duratei exacte a războiului, deși majoritatea susțin anii 1919-1920. De altfel, nu a fost prima încercare a rușilor de expansiune în vest din secolul XX.
Imediat după revoluția din 1917, sovieticii au încercat să provoace o revoltă bolșevică în Germania aflată în tumultumul de după primul război mondial.
Contextul istoric de după primul război mondial
Odată cu încheierea primului război mondial, în noiembrie 1918, Polonia începea să revină pe harta Europei. De altfel, zona întregii Europe centrale suferă modificări majore. Astfel, apar noi state în urma obținerii independenței din partea unor națiuni ce anterior făcuseră parte din Imperiul Austro-Ungar sau din Rusia țaristă.
Este și cazul Poloniei, care-și recapătă independența, după mai mult de un secol în care nu existase pe harta Europei. După Marea Revoltă Poloneză din 1918 este proclamată A Două Republica Poloneză, sub conducerea mareșalului Jozef Pilsudski. Un vizionar, acesta anticipase în mod corect, atât înfrângerea Rusiei de către germani, dar și victoria finală a Antantei în primul război mondial.
Noul stat polonez nu era pregătit pentru un nou conflict. Abia se finalizasera luptele cu Republica Populară a Ucrainei Apusene, precum și înăbușirea revoltelor din Silezia. Pe de altă parte, nici Rusia nu era chiar dornică de un nou conflict. Astfel, trupele bolșevice avea serios de furcă în războiul civil contra albilor țariști, dar planul lui Lenin era ca Armata Roșie să treacă prin Polonia pentru a ajuta mișcările comuniste din Europa occidentală.
Un alt obiectiv era recuperarea teritoriilor pe care Rusia le pierduse în favoarea Germaniei în urma tratatului de la Brest-litovsk, teritorii care acum aparțineau Poloniei. Există opinii conform cărora Lenin ar fi pregătit un atac asupra Poloniei, chiar dacă aceasta nu ar fi lansat ofensiva asupra Kievului.
De menționat și faptul că, în viziunea lui Pilsudski, Rusia (sub orice formă a ei), era dușmanul tradițional al Poloniei. Totodată, acesta nazuia la creare unei ‘Federații poloneze’ (Miedzymorze), conduse de polonezi și care să cuprindă Polonia, Ucraina și Lituania.
Desfășurarea luptelor. Operațiunea Kiev și rolul lui Petliura
Încă din noiembrie 1918, bolșevicii formaseră Armata de Vest, iar două zile mai târziu, Lev Troțki cerea un marș spre vest pentru a se alătura revoluției din Germania și Ungaria. Guvernul revoluționar din Rusia, care nu considera că trebuie să recunoască acordurile internaționale, a preluat în mod sistematic zonele părăsite de armata germană în retragere.
Pilsudski lansează Operațiunea Kiev, în 1920. Trupele poloneze desfășoară atacuri susținute înspre est. Se avea în vedere alungarea rușilor din Ucraina, acțiune la care au luat parte și soldați ucraineni sub conducerea lui Simon Petliura. Între cei doi aliați există totuși disensiuni, ucrainenii neavând încredere în polonezi, totuși, în luna mai, Kievul este eliberat. Victoria polonezilor a fost de scurtă durata.
Concentrând importante forțe și beneficiind de aportul unor ofițeri cu mare experiență, cum ar fi Brusilov sau Budionai, rușii preiau inițiativa obțînând o serie de victorii semnificative și forțând armata poloneză la o retragere care totuși se desfășoară în mod organizat.
Sovieticii ocupă orașe importante din Belarus și vestul Ucrainei, îndreptându-se vertiginos spre Varșovia. În vara lui 1920, pe fondul înaintării fulminante a rușilor, presa de la Moscova declara deschis că Armata Roșie nu ar trebui să se oprească la Varșovia, destinația finală fiind vestul Europei.
În disperare de cauză, polonezii cer ajutor extern, cu precădere din Marea Britanie. Totuși, britanicii se arată reticenți la solicitarea poloneză, dorind să se traseze o granița pe criterii etnice, fără a se ține cont de realitățile istorice.
De menționat că în Marea Britanie existau disensiuni pe scena politică în ceea ce privește sprijinirea cauzei poloneze, precum și a albilor, în războiul civil rus.
Elementele laburiste sprijineau în mod deschis cauza sovietică, situație similară cu cea a socialiștilor francezi, aceștia în mod deschis fiind de partea rușilor. Deși restrains, ajutorul internațional a venit pentru polonezi, mai ales sub forma consilierilor militari, dar și a voluntarilor internaționali.
Bătălia pentru Varșovia sau ‘Miracolul de pe Vistula’
Expresia ‘Miracolul de pe Vistula’ a intrat în conștiința poloneză și a căpătat o dimensiune religioasă, victoria fiind asociată cu Adormirii Maicii Domnului celebrată la 15 august, o sărbătoare deosebit de importantă în tradiția poloneză. Câțiva ani mai târziu, în aceeași zi a fost stabilită Ziua armatei poloneze.
Începând cu sfârșitul lunii iulie și începutul lui august, armata poloneză va desfășura o contra ofensivă care a avut ca punct de plecare chiar capitala Varșovia, amenințată direct de Armata Roșie.
Încă de la începutul luptelor, serviciile secrete poloneze au benficiat de avantajul faptului că un grup de matematicieni a reușit să decripteze comunicațiile radio ale sovieticilor. Practic, orice acțiune pe care aceștia o plănuiau, era deja cunoscută de polonezi, aspect care a contat enorm în economia rezultatului final.
Profitând de acest fapt, Pilsudski va lansa o contraofensivă, speculând greșelile grosolane făcute de comandanții sovietici. Deși printre aceștia se numărau și strategi străluciți, cum ar fi Brusilov sau Budionâi, aportul lor a fost substanțial diminuat de implicarea politicului.
Există dovezi clar că deciziile luate de Stalin care a contramandat multe din ordinele date de comandanții militari, precum și de Kamenev, care era total rupt de realitatea din teren, au fost elemente definitorii în înfrângerea sovietică. Evident, nu trebuie minimalizată nici abnegatia de care a dat dovadă armata poloneză.
Trupele poloneze au tăiat liniile sovietice de comunicație, reușind să încercuiască mari unități. Armatele generalilor Budionâi și Tuhacevski au reușit cu greu să se retragă dincolo de Bug, evitând distrugerea totală. În aceste condiții, în luna septembrie, sovieticii au fost nevoiți să ceară un armistițiu, acceptat în cele din urmă de polonezi, în urma negocierilor.
Urmări ale conflictului soviet-polonez și un pattern pentru întregul secol XX
Principal consecință a războiului a fost afirmarea Poloniei că stat independent, statut ce era puternic amenințat de pretențiile sovietice. E adevărat că visul lui Jozef Pilsudski de creere a unei ‘Federații poloneze’ (Miedzymorze) nu s-a realizat, dar asta nu știrbește cu nimic semnificația victoriei sale.
În egală măsură, faptul că Armatei Roșii i-a fost oprită înaintarea spre vest, a reprezentat o reconsiderare a strategiei din partea sovieticilor. Practic, aceștia au fost nevoiți să stopeze, cel puțin pentru o perioadă, răspândirea ‘eliberării clasei muncitoare de jugul capitalist’ înspre vest.
Totodată, mulți specialiști sunt de părere că victoria poloneză a dus, în mod indirect, la nereușita revoltelor de caracter bolșevic care își manifestasera prezența în Ungaria, Slovacia, sau Germania. De asemenea, în urma acestui conflict, rușii au păstrat memoria înfrângerii suferite, razbunandu-se două decenii mai târziu, când au atacat în mod las Polonia alături de Germania nazistă.
În același timp, pe durata întregului secol XX, aceștia au avut pretenția creării unor state state tampon între vestul capitalist și ‘raiul sovietic’, ceea ce a reprezentat una din cauzele majore ale Războiului Rece ce a modelat în mod funest istoria mondială timp de atâtea decenii.
Surse:
– Richard M.Watt, Bitter Glory: Poland and Its Fate, 1918–1939
– Thomas Fiddick, Russia’s Retreat from Poland, 1920
– Norman Richard Davies, White Eagle, Red Star: the Polish-Soviet War, 1919–20
– Piotr Abryszeński, Historia – ‘Minunea de pe Vistula’.1920, anul in care polonezii au invins Armata Rosie.
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Dien Bien Phu – dezastrul militar francez din Indochina și sfârșitul colonial în Asia
- Viața de film a lui Yoshiko Kawashima: prințesă chineză Qing și spioană japoneză de top
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
- Bătălia de la Țiganca – una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
- Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
- Campania militară a rușilor care a avut un succes fulminant. Povestea contraofensivei care a stat la baza Blitzkriegului german
- Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?
- Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
- Comportamentul rușilor atunci și acum: De la Katyn la Bucha, sau cum propaganda rusă încearcă să modifice istoria
INTERVIURILE HotNews.ro