Reacția Kremlinului după atacul ucrainean asupra rafinăriei din Riazan. „O contradicție serioasă cu eforturile de pace ale SUA”
Kremlinul a declarat joi că atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol ruseşti merg împotriva eforturilor de pace ale SUA după ce, în noaptea de miercuri spre joi, o dronă ucraineană a lovit o rafinărie din regiunea Riazan a Rusiei, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică o încetare a focului în domeniul energetic despre care Ucraina a spus că a aflat mai întâi din rapoartele media şi la care Rusia nu s-a angajat public.
Zelenski, acuzat că refuză pacea
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi reporterilor că Moscova nu a perceput că Kievul s-ar fi conformat vreodată armistiţiului şi a spus că atacul asupra unei alte rafinării „nu este nimic nou”.
„Regimul ucrainean de la Kiev continuă să lovească aceste obiective ajungând astfel, desigur, într-o contradicţie serioasă cu eforturile de pace ale Statelor Unite şi ale negociatorilor americani care chiar depun eforturi foarte energice pentru a iniţia cumva procesul de pace. Dar, până acum, aceste încercări energice au fost împiedicate de refuzul regimului de la Kiev şi al preşedintelui Zelenski de a se angaja pe calea păcii”, a spus Peskov.
Rusia argumentase anterior că amploarea unui astfel de armistiţiu nu a fost determinată, iar miercuri a declarat că a atacat şapte facilităţi din infrastructura energetică ucraineană.
Kievul atacă după o pauză de trei zile
Un atac de amploare desfășurat de ucraineni cu drone asupra regiunii Riazan din Rusia a provocat izbucnirea unui incendiu la o rafinărie, a declarat joi dimineață guvernatorul regional.
Acesta a fost primul atac ucrainean asupra unei instalații energetice rusești de când președintele SUA, Donald Trump, a anunțat duminică că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în domeniul energetic.
Rusia a continuat însă să lovească infrastructura energetică ucraineană, iar Kremlinul a transmis prin Dmitri Peskov, că „nu a fost specificat nimic în termeni concreți”, așa că „activitatea în acest domeniu continuă”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times într-un interviu publicat joi că Ucraina a suspendat atacurile asupra infrastructurii energetice timp de trei zile pentru a se conforma dorințelor SUA, dar le reia deoarece Rusia continuă să-i atace infrastructura energetică.