Skip to content

Reacția lui Volodimir Zelenski după ce rușii au atacat cu drone frontiera Ucrainei cu România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rusia își continuă campania împotriva infrastructurii logistice ucrainene, iar în atacul masiv din noaptea de luni spre marți, cu „un număr semnificativ” de rachete și drone cu motor cu reacție, a provocat intenționat pagube la un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și România, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Un punct de trecere a frontierei cu România a fost avariat în mod deliberat, deoarece este o infrastructură pentru exporturi”, a scris Zelenski într-un mesaj pe care l-a publicat pe rețeaua social media „X”.

Ruşii au atacat cu drone, în timpul nopții, punctul de trecere pentru transportul cu feribotul Orlivka, bubuiturile puternice fiind surprinse video din localitatea Isaccea.

Atacul a avut loc după ce radarele armatei române au detectat luni noaptea două drone în apropiere de granița cu Ucraina.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au decolat pentru monitorizarea situației, la ora 23.43. De asemenea, un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române a fost ridicat de la sol, la ora 00.05, potrivit sursei citate.

În mesajul său, președintele ucrainean a cerut din nou accelerarea livrărilor de sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina, care are foarte puține interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești.

Confruntat cu scăderea dramatică a ratei de interceptare, Kievul a încetat să mai furnizeze cifre în august anul acesta privind numărul de rachete lansate de Rusia în fiecare atac. Forțele Aeriene Ucrainene raportează acum doar numărul de rachete doborâte.

Rusia ar fi folosit 5 rachete balistice în ultimul atac aerian împotriva Ucrainei

În raportul său despre atacul de luni seară, această ramură a Forțelor Armate Ucrainene a raportat doborârea a 5 rachete balistice.

În ceea ce privește dronele, Rusia a lansat 218 de vehicule aeriene fără pilot în timpul nopții, dintre care 187 au fost doborâte.

Deși nu la fel de drastic ca în cazul rachetelor balistice, Ucraina a înregistrat și o scădere a ratei de interceptare a dronelor rusești, care cândva ajungea la aproape 100%, ca urmare a introducerii dronelor cu motor cu reacție care ating viteze mai mari în atacurile aeriene ale forțelor Kremlinului.

Reuters a relatat anterior că Rusia și-a intensificat atacurile asupra frontierelor Ucrainei, pe lângă cele asupra instalațiilor energetice și logistice, iar marți un nou atac a oprit trecerile la frontieră către România la Orlivka, pe Dunăre.

Loviturile rusești cu rachete și drone au paralizat exporturile Ucrainei

Rusia a atacat și puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova în mai multe rânduri în ultimele săptămâni și a reușit să paralizeze aproape complet activitatea din porturile ucrainene de la Marea Neagră, cu atacuri constante asupra infrastructurii portuare și a navelor comerciale, majoritatea refuzând acum să se apropie de coasta ucraineană de teama atacurilor, scrie EFE.

Zelenski a amintit în mesajul său că forțele rusești au lovit și o gară din Kiev peste noapte, ucigând șapte persoane.

Compania feroviară de stat ucraineană a anunțat la rândul său că atacul a fost efectuat cu o rachetă balistică și a precizat că șase dintre victime erau angajați ai companiei.

Zelenski a informat totodată despre atacuri asupra numeroaselor afaceri din Kiev și din alte regiuni ale țării. Clădiri rezidențiale au suferit, de asemenea, pagube grave, iar 12 persoane au fost ucise în capitală și în zonele înconjurătoare ca urmare a atacului rusesc.

Rusia desfășoară o campanie agresivă de atacuri împotriva depozitelor de supermarketuri și a altor afaceri cu amănuntul, a camioanelor de marfă și a altor infrastructuri cheie ale economiei ucrainene. Ca urmare, aprovizionarea cu anumite produse s-a redus în unele supermarketuri ucrainene.