REPORTAJ / Aventurile unei mame singure în vacanță cu copilul în Grecia

În Rodos mai exact, dar nu pentru că am știut de la început ce frumos e, ci pentru că era mai ieftin decât în alte părți pe care mi le-a prezentat agenția de turism. Îmi doream foarte mult să-mi duc fetița la mare în Grecia și pentru ea urma să fie prima dată când ieșea din țară. Doream să călătorim cu avionul, să bifeze și aici o premieră.

Prietenii ei toți zburaseră de nenumărate ori cu familia în alte țări în vacanțe, dar noi nu depășiserăm Vama Veche. M-am gândit și invers: tatăl meu a ieșit din țară prima dată la 41 de ani, eu la 16 ani, iar de zburat, abia la 25 de ani, într-o deplasare cu serviciul. Dacă o iau așa, la cei 9 ani ai ei, Jasmine e chiar norocoasă.

Era prin noiembrie anul trecut când am văzut oferte de Black Friday la vacanțe pentru vara asta și m-am gândit că mai ieftin de atât nu va mai fi. Eu aș fi vrut în Creta, dar era prea scump. Despre Rodos nu știam foarte multe, dar când am căutat pe internet și am văzut cum arată orașul medieval nici nu m-a mai interesat altceva.

Dacă nu te documentezi foarte bine, planificarea unei vacanțe în Rodos e riscantă, mai ales dacă ai copii, pentru că pe partea de nord și de vest a insulei bate foarte tare vântul și credeți-mă că asta e o mare pacoste, la modul că îți zboară la propriu lucrurile din mână dacă nu le ții bine.

De altfel, regiunea este renumită printre cei care practică sporturi de genul windsurfing. Sunt valuri ca la noi în perioadele de steag roșu, iar plajele sunt cu pietricele.

În schimb, în partea de est și sud a insulei, zici că ești pe alt tărâm. Înăbușitor de cald, nicio adiere, golfuri cu apă calmă, limpede ca lacrima, plaje superbe atât cu nisip fin, cât și cu pietricele, pentru toate gusturile.

Am ales o cazare de trei stele doar cu mic dejun, dar a contat foarte mult să stăm în centrul orașului Rodos, la 10 minute de mers de portul Mandraki și de orașul vechi, ca să putem ajunge ușor la hotel chiar și seara.

Ziua 1: Zborul

„Plecați doar voi două?”, mă întreba lumea. Apoi primeam două feluri de reacții: „Wow, super, ce frumos!” sau „Doamne, cât curaj ai!”. Cu mai mult sau cu mai puțin curaj, chiar dacă suntem o familie formată din mamă, copil și două pisici (ele au refuzat indignate să ne însoțească, bănuind că acolo vor avea parte de o serioasă concurență felină) nu înseamnă că nu putem pleca în vacanță cum face o familie „tradițională”.

Nu ascund că nu am plecat chiar foarte relaxată, însă am citit avertismentele psihologilor care spuneau că anxietatea plecării în concediu este una dintre cele mai puternice. Cu atât mai mult cu cât de tine depinde și vacanța celorlalți.

Am plecat spre aeroport cu trenul de 7:50 din Gara de Nord, ultraaglomerat. Lumea era claie peste grămadă cu copii și bagaje. În aeroport, am avut noroc. Aerul condiționat funcționa.

Mi-am spus că cel mai rău scenariu ar fi să se descopere la aeroport că ceva nu e în regulă cu procura notarială care îmi permitea să ies din țară cu Jasmine. Dar am trecut de security fără se ne ceară nimeni, nimic. Uitasem că suntem în Schengen.

Zborul a avut o întârziere de o jumătate de oră, dar asta e. Bad karma? No way! Lumea era veselă, că doar începea vacanța. Foarte mulți copii, mulți dintre ei mici, erau probabil la primul zbor, la fel ca și Jasmine. Când ne-am desprins de sol, avionul a răsunat de țipetele de fericire ale copiilor – asta numesc eu un moment tare drăguț.

Ziua 2: Plaja Tsambika

Am stat la hotel Europa, pe partea vântoasă a orașului Rodos, cu vedere la marea învolburată. Partea bună: nu erau țânțari și nici alte insecte care să ne facă praf, ca în București.

De pe diverse grupuri de travel, am aflat ce merită văzut pe insulă. Planul meu a fost să închiriez o mașină pentru trei zile, să ne plimbăm de la o plajă la alta. Aveam pe listă plaja Tsambika – o frumusețe cu nisip fin și apă limpede, Anthony Quinn Bay – o plajă stâncoasă, de poveste, Lindos – satul pitoresc cu acropole antice pe deal, Valea Fluturilor – un canion unic în Europa, unde fluturii sunt atrași de o anumită specie de copac, precum și alte puncte frumoase ale insulei. Am exclus plimbările cu vaporul, pentru că Jasmine are rău de mare.

Pentru primele două zile, când nu aveam mașină, m-am interesat cum putem folosi transportul în comun. De pe un grup de Facebook am aflat că putem ajunge foarte ușor la plaja Tsambika dacă luăm un autobuz din port (la 10 minute de noi). Din orașul Rodos am făcut o oră cu autobuzul, era de fapt mai mult un autocar, și am văzut o bună parte din coasta de est a insulei (biletul costă 4 euro pentru adulți și 2 euro pentru copii).

Am petrecut o zi minunată acolo, ne-am bălăcit și nu ne mai venea să ieșim din apă. Am stat mereu cu ochii pe ghiozdanul lăsat pe plajă, dar am văzut că erau foarte multe bagaje singure, ca al nostru.

De-o parte și de alta, golful este străjuit de stânci înalte, iar pe cea din stânga se află o mănăstire. Peisajul este uimitor de sus, însă noi nu am urcat pentru că era îngrozitor de cald. Nisipul frigea tălpile de nu puteai sta desculț.

Am mâncat pizza la terasă (10 euro) și am băut limonadă (4 euro). Ne-am întors cu ultimul autobuz. De fapt sunt doar două autobuze care pleacă din Tsambika spre Rodos Town, unul la 16:20, altul la 18:00, dar șoferul nostru probabil era un tip nerăbdător, că a plecat cu cinci minute mai devreme.

Ziua 3: Povestea insulei, în caz că n-o știați…

În a treia zi, mi-a venit strălucita idee de a alege o plajă la nimereală de pe lista de stații ale autobuzelor: plaja Kolymbia, însă am tras lozul necâștigător. După vreo 40 de minute, autobuzul ne-a lăsat în mijlocul unui pustiu, ca în filme. „Plaja e în acea direcție”, ne-a spus șoferul. Am mers vreo 10 minute la peste 40 de grade până la o plajă murdară și pustie. Se vedeau în zare niște oameni, probabil acolo era mai curat, dar am zis că în niciun caz nu mergem până acolo pe canicula asta și ne-am întors în stație. Noroc că a venit repede autobuzul înapoi spre oraș (am găsit pe pagina lor de internet orarul pentru fiecare stație).

Înapoi în oraș, plimbându-ne pe străduțe, am găsit un mic muzeu și cinema 9D (19 euro pentru amândouă), de unde am aflat legenda insulei: zeul suprem, Zeus, a decis într-o zi să le împartă tuturor copiilor săi câte o bucată de pământ, însă Hellios, zeul-soare, a lipsit de la întâlnire. Când a venit la tatăl său să-și ceară drepturile, Zeus a fost nevoit să ridice din mare o insulă, pe care să i-o ofere fiului rebel. Hellios a fost profund impresionat de frumusețea insulei și a numit-o Rodos, după soția lui.

Apoi au venit grecii dorieni și au întemeiat primele așezări. În scurt timp, insula a devenit un puternic centru comercial în regiune. În cinstea zeului lor protector, localnicii au construit o statuie uriașă, Colosul din Rodos, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Nu se știe cu exactitate locul unde a fost amplasată statuia, însă legenda spune că se sprijinea cu picioarele pe cei doi piloni care marchează intrarea în port. Colosul a fost distrus 60 de ani mai târziu de un cutremur și nu a mai fost reconstruit de teama zeilor.

Câteva secole mai târziu, după cruciadele împotriva musulmanilor, cavalerii creștini s-au așezat în Rodos și au construit o cetate gotică uimitoare, pe care o putem vedea și astăzi. Orașul medieval este cam cât un cartier din ziua de azi, cu străduțe înguste, pietruite, cu căsuțe din ziduri groase, unde și acum locuiesc oameni.

La câteva secole de la venirea cavalerilor, insula a fost cucerită de otomanii lui Suleiman Magnificul și a revenit Greciei abia la mijlocul secolului al XX-lea.

Cea mai mare parte a orașului medieval este acum un mare bazar. Căsuțele au magazine la parter, unde găsești tot ce vrei, de la înghețată și apă la haine și tot felul de suveniruri. Și multe, multe pisici. Mie mi-au plăcut mai mult străduțele pustii și enigmatice, unde aș fi rătăcit zile în șir. Jasmine însă a preferat arterele animate de comercianți și turiști. Într-o seară am mâncat la o terasă în centrul vechi, dar nu ne-a dat pe spate.

Cea mai delicioasă mâncare am descoperit-o la terasa Yamas, fix lângă hotelul nostru. Am descoperit-o în a treia zi și doar acolo am mâncat de atunci. Cele mai bune paste bologneze (10 euro porția de adult, 7 euro porția de copil + înghețată), deliciosul giouvetsi (rasol de vită cu orzo) – 10 euro, musaca – 10 euro. Berea – de la 4 euro cea mică, la draft, și 2 euro apa la 0,5 litri. Una dintre ospătărițele de acolo este din România.

Ziua 4: Mașina

Vineri dimineață, Eugen de la Speeds Rent a Car ne-a adus mașina pe care o închiriasem. La recomandarea internauților, luasem legătura cu el dinainte să plec. Oferta lui a fost un Renault Clio diesel, 110 euro pentru trei zile, cu asigurare completă. Mi s-a părut un preț corect și faptul că vorbea românește mi-a dat un plus de încredere.

Am plecat cu Jasmine cu mașina spre Water Park-ul aflat la o jumătate de oră mai la sud de oraș, dar nu m-am simțit confortabil conducând o mașină nouă într-un oraș necunoscut. Mai ales că în acea parte a orașului era haos în trafic. Când am văzut o turistă care își făcea selfie în mijlocul drumului cu nu știu ce poartă medievală, am zis că mai bine duc mașina înapoi în parcare și mergem cu autobuzul.

Water Park Faliraki este unul dintre cele mai mari din Grecia. Autobuzul până acolo este gratuit, tot din portul Mandraki, din oră în oră. La fel și la întoarcere, ultimul fiind la 18:30.

Intrarea la Water Park costă 27 de euro pentru adulți și 18 euro pentru copii, dar merită din plin. Parcul este uriaș, are o mulțime de tobogane pentru diferite vârste, piscină cu valuri, bazin de înot, lazy river. Erau atât de multe încât puteai să fii la un moment dat singur într-un bazin. Mâncarea este tip fast-food, destul de ieftină, iar apa la 0,5 litri costă 70 de cenți.

La întoarcere mi-am amintit de mașină și m-am hotărât să nu mai încerc zilele următoare să conduc. Nu vreau să îmi testez limitele tocmai aici și acum. L-am sunat pe Eugen și i-am spus că poate veni să ia mașina, că n-are rost să stea la noi în parcare. După două minute m-a sunat înapoi: „Ați apucat măcar să vedeți Valea Fluturilor? Nu vreți să vă duc eu mâine?Că este în drumul meu”.

Recunosc că am fost tare uimită. Am ajuns să ne mirăm tare mult atunci când cineva se oferă să ne ajute. Mă așteptam mai degrabă la o reacție de genul: „Dacă nu sunteți în stare să conduceți o mașină, asta e, să fiți sănătoasă!”.

Ziua 5: Valea Fluturilor și Castelul Cavalerilor

Următoarea zi trebuia să ne întâlnim cu Eugen să mergem la Valea Fluturilor, dar nu mai puteam deschide mașina. Vine omul, se uită, zice: „Ați uitat să închideți luminile, s-a descărcat bateria”.

Eram ca în bancurile cu femeia la volan. Nu-i nimic, spune el, mă duc să aduc un încărcător. A rezolvat cu bateria, dar nu a mai putut merge cu noi și l-a rugat pe un coleg al său, Nicu.

Valea Fluturilor este un loc minunat, un mic canion care urcă pe munte de-a lungul unui râu, plini de fluturi portocalii. Ar fi și mai frumos dacă nu ar fi extrem de aglomerat, ca în clipurile cu instagram vs reality.

Biletul a costat 6 euro pentru mine, iar Jasmine a intrat gratis.

De-a lungul traseului este amenajat un podeț cu scări de lemn pe care să te plimbi, dar nu am urcat foarte mult, pentru că, fiind multă lume, se înainta greu. Am mers cam o jumătate de oră dus, o jumătate întors, dar a fost suficient. Mai mult nu aveai ce face, doar dacă doreai să mănânci ceva la restaurantul de acolo.

Nicu a insistat să ne aștepte, deși eu îi spusesem să ne lase acolo, că avem un autobuz la ora 15 să ne întoarcem în oraș. „E cam riscant să vă bazați pe autobuzul de aici, pentru că nu prea se respectă programul”, spune el.

Ne-a povestit apoi că este din Republica Moldova, la fel ca și Eugen. Este de 17 ani în Rodos și de câțiva ani are afacerea cu închirierea de mașini. Vara trecută a participat voluntar, ca șofer de autocar, la evacuarea turiștilor amenințați de incendii. Spune că a fost o experiență traumatizantă pentru toată lumea, oamenii erau speriați, nedumeriți, evacuați doar cu cei aveau pe ei.

Întoarse în Rodos Town, ne-am dus să vizităm Castelul Cavalerilor, inima orașului medieval. Biletul de intrare costă 8 euro, iar pentru Jasmine a fost gratis.

Palatul este foarte frumos, sunt multe mozaicuri și piese de mobilier vechi de sute de ani, însă doar puține încăperi pot fi vizitate. Ne-a plăcut mai mult muzeul arheologic, care este la 10 minute de mers, pe strada Cavalerilor, o superbă străduță pietruită fără niciun magazin.

Muzeul este impresionant, sunt expuse foarte multe vestigii și obiecte vechi de sute și mii de ani, descoperite în Rodos și pe insulele din jur. Curtea muzeului este uriașă și ne-a plăcut că nu era nimeni, poți să te plimbi mult și să descoperi și acolo vestigii și chiar un mic iaz cu pești portocalii.

În următoarele două zile, am revenit la Water Park și la plaja Tzambika, locurile care ne-au plăcut cel mai mult și unde știam să ajungem cu autobuzul.

Nu am întâlnit foarte mulți români pe insulă. La muzeul arheologic erau câteva familii care vorbeau tare: „Hai mai repede să bem o bere și să mâncăm un pește”, în timp ce fetele își făceau poze de instagram cu coloanele. În altă zi, în autobuz, o doamnă își certa copilul: „Nația ta, mi-ai pus ciocolată în buzunare!”.

Nu am mai apucat să vedem Lindos, Antony Quinn Bay și nici plaja Prasonisi, unde se întâlnesc Marea Egee și Marea Mediterană, pe care am ratat-o când am făcut documentarea și despre care am aflat doar spre finalul vacanței. Nu a fost totul perfect, dar am pus pe primul plan siguranța noastră și dorințele copilului și a ieșit o vacanță minunată.

Stați că nu s-a terminat. La întoarcere, în aeroportul din Rodos – unde numărul zborurilor este la fel, dacă nu chiar mai mare decât la Otopeni – era același haos care a cuprins toate aeroporturile din Europa, cu zboruri întârziate și anulate. În timp ce așteptam îmbarcarea, zborul de București a dispărut de pe monitoare și am crezut că a dat norocul peste noi și ne vom prelungi vacanța. Dar probabil a fost doar o problemă de afișaj, că până la urmă tot am plecat cu doar o oră întârziere.

În același timp, naționala României pierdea cu 0 la 3 meciul cu Olanda, iar la București era cod portocaliu de furtuni. Am aterizat destul de bine pe o ploaie torențială.

O altă temere a mea – cum ajungem acasă de la aeroport în toiul nopții – s-a dovedit nejustificată. Am comandat un taxi au ajutorul aparatelor din aeroport, mașina a venit în cinci minute și am ajuns cu bine acasă în Drumul Taberei, pentru doar 60 de lei.